ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 939/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 24 februarie 2003, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 7291 din 6 februarie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de refugiat, cu acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că părinții săi au fost refugiați din localitatea Vadu Crișului, județul Bihor, în localitatea Sighișoara, în perioada 1940 - 1945, întrucât au suferit persecuții etnice.

Prin sentința civilă nr. 315 din 1 aprilie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea reclamantului, întrucât nu a făcut dovada persecuției din motive etnice, din probele administrate în cauză rezultând că familia reclamantului s-a mutat la data de 1 ianuarie 1940, în localitatea Sighișoara, anterior perioadei de început de refugiu - 6 septembrie 1940, prevăzută de Legea nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe, reclamantul B.I. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie.

Prin decizia nr. 3241 din 16 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, a admis recursul și a casat sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că reclamantul a susținut că în carnetul de muncă al mamei sale s-a strecurat o greșeală materială, în sensul că aceasta apare angajată la Sighișoara, începând cu data de 1 ianuarie 1940, în loc de 1 octombrie 1940. Pentru a se suplimenta probațiunea și a se stabili cu certitudine data la care familia reclamantului și-a schimbat domiciliul și dacă schimbarea acestuia a fost determinată de persecuții etnice, cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiași instanțe. În rejudecare, prin sentința nr. 1562 din 17 decembrie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea reclamantului B.I.

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, reținând în esență că reclamantul a declarat că nu mai are alte probe de administrat și că nu poate face dovada faptului că în carnetul de muncă al mamei sale s-a strecurat o eroare și nici nu poate prezenta alte declarații de martori care cunosc foarte bine perioada de refugiu a părinților săi. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, B.I., depunând ca probe în susținerea recursului, declarațiile autentificate a doi martori. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și H.G.

nr. 127/2002, se acordă drepturile persoanelor persecutate din motive etnice, de către regimurile instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Pentru ca o persoană să poată beneficia de statutul de refugiat sau strămutat prevăzut în actele normative menționate anterior, trebuie să facă dovada prin orice mijloc de probă, schimbarea domiciliului, ca urmare a persecuțiilor etnice pe care le-a suferit. Recurentul nu a făcut dovada faptului că familia sa s-a refugiat după data de 6 septembrie 1940, când teritoriile din Ardealul de Nord, în urma Dictatului de la Viena, au fost cedate Ungariei hortyste. Chiar dacă în declarațiile autentificate ale martorilor C.M. și S.S., se precizează de către aceștia, că reclamantul B.I.

s-a refugiat împreună cu familia, la data de 1 octombrie 1940, din comuna Vadu Crișului, județul Bihor, la Sighișoara și s-au întors din refugiu, la data de 28 februarie 1945, Curtea constată că acestea sunt în totală contradicție cu copia carnetului de muncă al mamei recurentului din care rezultă cu certitudine că a fost angajată la Secția L Sighișoara, în perioada 1 ianuarie 1944 - 1 noiembrie 1966. Pe cale de consecință, instanța de fond a stabilit o corectă situație de fapt și a interpretat în mod judicios prevederile legii, Curtea urmând ca în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I. împotriva sentinței civile nr. 1562 din 17 decembrie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2005.