ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5324/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.S. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând instanței ca, în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea hotărârii nr. 15588 din 23 decembrie 2004, emisă de aceasta din urmă, obligarea ei la recunoașterea calității de refugiat și pe cale de consecință, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în decembrie 1940, împreună cu familia, a fost nevoit să se refugieze din comuna Viișoara, în Ulmeni, județul Sălaj, iar mai apoi, în Mănău și Arduzel, județul Maramureș.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 280 din 27 aprilie 2005, a admis acțiunea reclamantului, dispunând anularea hotărârii nr. 15588 din 23 decembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantului, calitatea de refugiat pe perioada 14 decembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile cuvenite, începând cu data de 1 decembrie 2004. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că „reclamantul a fost nevoit să suporte consecințele materiale și morale, alături de părinții săi și că a făcut dovada că a suferit de pe urma strămutării, astfel că excluderea sa de la beneficiul acordat de lege, este nelegală”.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj. Recurenta a susținut, în esență, că schimbul de domiciliu al reclamantului, din localitatea Viișoara, județul Cluj, nu a fost datorat persecuției etnice, întrucât această localitate se afla sub administrația Statului român. A mai susținut și că instanța interpretează legea, în sensul că orice schimbare de domiciliu, indiferent care ar fi motivul și perioada, este echivalentă cu un refugiu în sensul H.G. nr. 127/2002. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002, dată în aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, s-a prevăzut că noțiunea de strămutat o include și pe aceea de refugiat. Prin aceste dispoziții legale (Legea nr. 189/2000) s-a urmărit acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite în urma persecuțiilor din motive etnice. În cauză, așa cum corect a reținut și instanța de fond, reclamantul se încadrează în dispozițiile actului normativ sus-menționat, declarațiile martorilor V.V. și M.F. atestând faptul că acesta și familia sa au fost determinați să părăsească localitatea de domiciliu, refugiindu-se în alte localități (Cluj, Ulmeni, județul Sălaj Mănău și Aduzel, județul Maramureș), urmare a persecuției etnice la care a fost supus de regimul instalat după Dictatul de la Viena.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 280 din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.