ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3433/2004

Deliberând asupra recursului declarat de

reclamantul F.I. împotriva deciziei nr. 218/ A pronunțate de Curtea de Apel

Alba Iulia, secția civilă, la 6 martie 2003 în dosarul nr. 655/2003, constată

următoarele:

Prin notificarea în temeiul Legii nr.

10/2001 și având numărul 3474/2002, F.I. a solicitat PRIMĂRIEI ORAȘULUI CUGIR

acordarea unor despăgubiri bănești care să corespundă sub aspect valoric unor

bunuri, căruță, doi cai, plug, grapă și semănătoare, ce au aparținut părinților

săi decedați și care le-au fost luate acestora în anul 1959, intrând ulterior

în patrimoniul cooperativei agricole de producție (C.A.P.) din comuna Vinerea.

Cererea astfel formulată a fost respinsă

ca nefondată prin Dispoziția nr. 1144/2002 emisă de primarul orașului Cugir.

Contestația ulterioară a lui F.I.

împotriva acestei dispoziții a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1058,

pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă, la 27 noiembrie 2002, în dosarul

nr. 6841/2002, iar apelul aceleiași părți făcut în cauză a fost, de asemenea,

respins prin decizia civilă nr. 218/ A pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia,

secția civilă, în dosarul nr. 655/2003.

Pronunțând aceste hotărâri, instanța de

fond și cea de apel au reținut în esență că bunurile în legătură cu care s-a

formulat cererea de despăgubiri, precum și o anumită suprafață de teren au

aparținut părinților reclamantului, fiind incluse ulterior în patrimoniul

cooperativei agricole de producție Vinerea, astfel încât reclamantul a putut

beneficia „de unele măsuri reparatorii constând în bani sau animale,

despăgubiri calculate conform Legii nr. 18/1991”.

S-a relevat, de asemenea, că în speță, nu

sunt întrunite condițiile Legii nr. 10/2001 în general și cele ale art. 6 alin.

(2) în special subliniindu-se că reclamantul nu a făcut dovada existentei

bunurilor amintite la data intrării în vigoare a respectivului act normativ.

La 7 iulie 2003, reclamantul a declarat

recurs împotriva deciziei instanței de apel, cauza fiind apoi înregistrată pe

rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar

2582/2003.

În cuprinsul motivării recursului nu a

fost menționat temeiul legal al acestuia, în sensul definit de art. 304 C.

proc. civ., iar criticile aduse hotărârilor pronunțate în cauză au fost expuse

într-o forma nesistematizată.

Aceste critici au vizat mai cuseamă o

greșită aplicare în cauză a prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, în condițiile în care instanțele au luat în considerare apărările

intimatei referitoare la casarea sau distrugerea bunurilor aflate în litigiu,

deși respectivele aserțiuni nu fuseseră dovedite.

În același context s-a evidențiat că în

speță au fost utilizate concomitent noțiunile „casare” și „distrugere” care au

semnificații diferite, conchizându-se ca și această confuzie reflectă lipsa de

preocupare a instanțelor pentru elucidarea aspectelor de fapt și de drept ale

cauzei.

În altă ordine de idei s-a afirmat că

instanțele au avut în vedere o interpretare discriminatorie și inechitabila a

prevederilor Legii nr. 10/2001, deoarece au considerat că acordarea de măsuri

reparatorii în ceea ce privește utilajele și instalațiile ar fi aplicabilă

numai în măsura în care ele au fost aferente unui imobil preluat, de asemenea,

abuziv.

Tot în legătură cu caracterul pretins

inechitabil al soluțiilor pronunțate în cauza recurentul a menționat și alte

împrejurări de fapt:

existenta, în cuprinsul întâmpinării

pârâtei din dosarul de fond, a unor afirmații care, deși neconforme cu

realitatea, nu au fost cenzurate de către instanțe;

acceptarea, în același context, ca reală a

aserțiunii mincinoase conform căreia reclamantul ar fi beneficiat de măsuri

reparatorii cu ocazia lichidării patrimoniului fostei C.A.P. pentru animalele

de tracțiune luate abuziv din patrimoniul familiei sale;

existenta unor practici ilegale care

urmăresc restrângerea drepturilor reclamantului asupra unor terenuri, deși

inițial existenta respectivelor drepturi a fost recunoscută conform

prevederilor Legii nr. 18/1991 și respectiv

ignorarea suferințelor cauzate

reclamantului și familiei sale în condițiile deposedării lor de bunurile care

constituiau unicul mijloc de subzistenta.

În ceea ce o privește intimata, pârâtă

PRIMARIA ORAȘULUI CUGIR a formulat o întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului.

Având a se pronunța asupra recursului

astfel declarat Curtea reține că, prin natura lor, argumentele aduse în

susținerea acestuia corespund, sub aspect strict formal, prevederilor art. 304

pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Prin urmare aceste texte de lege pot fi

avute în vedere în analizarea recursului deși nu au fost invocate în mod expres

de către reclamant, respectiva deficiență de motivare fiind remediabilă din

oficiu în raport cu prevederile art. 306 alin. ultim C. proc. civ.

Distinct de această precizare prealabilă

de ordin procedural, Curtea reține că recursul este nefondat pentru

considerentele avute în vedere cu ocazia soluționării cauzei în fond și în apel

și care se impun a fi completate după cum urmează.

În acest sens este de observat că Legea

nr. 10/2001 nu are caracter exhaustiv, fiind doar unul dintre numeroasele acte

normative care, intrând în vigoare ulterior anului 1989, au avut ca obiect de

reglementare înlăturarea prin mijloace legale a consecințelor unor abuzuri,

inclusiv de natură legislativă sau administrativă, comise anterior.

Așa fiind, este rațional ca prevederile

Legii nr. 10/2001 să nu fie în principiu aplicabile în cazul unor bunuri al

căror regim juridic fusese reglementat anterior prin acte normative din

categoria celor amintite, aspect relevat expres în alin. (1) al art. 8.

În acest context aprecierile instanței de

apel referitoare la necesitatea respectării limitelor de aplicare a Legii nr.

10/2001 sunt pe deplin justificate.

În speța dedusă judecății textul de lege

amintit, art. 8 alin. (1), prezintă interes mai cu seamă în ceea ce privește

scoaterea expresă de sub incidența Legii nr. 10/2001 a terenurilor „al căror

regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991

republicată”.

Într-o interpretare sistemică această din

urmă prevedere este aplicabilă implicit și așa numitelor „imobile prin

destinație” definite ca atare de art. 468 C. civ., în măsura în care au fost

utilizate pentru exploatarea unui teren al cărui regim juridic este reglementat

prin Legea nr. 18/1991 republicată.

În aceeași ordine de idei este de amintit

că, pe lângă reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor

categorii de terenuri, Legea nr. 18/1991 a reglementat și situația juridică a

altor bunuri ca de exemplu „construcțiile agrozootehnice, atelierele de

industrie mică, mașinile, utilajele și alte asemenea mijloace fixe, ce au

aparținut cooperativei agricole de producție desființate”.

Referitor la acestea din urmă a fost

prevăzută o procedură specială prin care, în esență, se tindea la o

valorificare a lor, urmând ca sumele de bani astfel obținute să fie acordate

foștilor membrii cooperatori „proporțional cu suprafața de teren adusă sau

preluată în orice mod în cooperativa agricolă de producție și cu volumul

muncii”.

Respectiva reglementare a fost instituită

prin art. 28 din textul originar al Legii nr. 18/2001 (M. Of nr. 37

/20.02.1991), regăsindu-se într-o formulare identică în art. 29 (renumerotat)

din textul aceleiași legi (M. Of. nr. 1/5.01.1998.

Relevant în speță este faptul că aceste

dispoziții ale Legii nr. 18/1991 nu fac nici o distincție între diferitele

categorii de bunuri în funcție de modalitatea în care ele au intrat în

patrimoniul cooperativei agricole de producție.

Prin urmare prevederile art. 29 din Legea

nr. 18/1991 republicată sunt aplicabile și în cazul elementelor de inventar

agricol preluate de la foștii membri, posibilitatea restituirii lor în natură către

proprietarii inițiali fiind astfel exclusă.

Conform probelor administrate în cauză

bunurile enumerate de reclamant în notificarea adresată PRIMĂRIEI ORAȘULUI

CUGIR au aparținut întradevăr familiei acestuia, fiind utilizate ca inventar

agricol necesar exploatării terenului aflat în proprietatea aceleiași familii.

Este, de asemenea, de necontestat că în

anul 1959 respectivul teren împreuna cu inventarul agricol amintit au fost

trecute în proprietatea cooperativei agricole de producție.

Cert este și faptul, menționat și în

motivarea recursului, că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991, F.I.

s-a prevalat de dispozițiile acesteia, atât în ceea ce privește reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenului, cât și în scopul obținerii unor măsuri

reparatorii care să corespundă sub aspect valoric inventarului agricol.

Întrucât, în speță instanțele nu au fost

investite cu soluționarea unor litigii referitoare la reconstituirea dreptului

de proprietate asupra terenului, nemulțumirile exprimate de recurent în

legătură cu acest aspect exced cadrului procesual.

Pe de altă parte, în condițiile în care

respectiva investire s-a făcut exclusiv în considerarea dispozițiilor Legii nr.

10/2001, demersurile reclamantului privind obținerea unor măsuri reparatorii

constând în echivalentul valoric al inventarului agricol contravin, așa cum s-a

precizat, prevederilor art. 8 alin. (1) din lege coroborate cu cele ale Legii

nr. 18/1991 și ale art. 468 C. civ.

În acest context constatarea instanței de

apel referitoare la neîntrunirea în cauză a cerințelor art. 6 alin. (2) din

Legea 10/2001, care operează însă tot, în sensul respingerii cererii

reclamantului, constituie doar un argument subsidiar.

În legătură cu criticile recurentului

referitoare la modul pretins inechitabil de aplicare a acestui text de lege,

Curtea constată că, prin formularea sa lipsită de echivoc, art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 nu este susceptibil de interpretări multiple.

Este, de asemenea, de observat că Legea

nr. 10/2001 cuprinde și alte dispoziții, ca de pildă acelea ale art. 2 privind

categoriile de „imobile preluate abuziv”, care au o aplicabilitate strict

limitată.

Așa fiind, interpretarea extensiva a

prevederilor acestui act normativ susținută de recurent, în sensul acordării de

măsuri reparatorii și pentru „utilaje și instalații” care nu au fost preluate

de stat ci de către o organizație cooperatistă, ar echivala cu o încălcare a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001

Prin urmare demersurile reclamantului

făcute aparent în considerarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 exced în

realitate domeniului acesteia de reglementare, fiind lipsite de suport legal.

În consecință toate celelalte critici

formulate de recurent, inclusiv aceea privind nedovedirea în cauză a

distrugerii sau casării inventarului agricol menționat în notificare sunt

irelevante, în cauză negăsindu-si incidența nici una dintre prevederile art.

304 C. proc. civ.

Fată de considerentele expuse, Curtea

urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) din același cod, în sensul

respingerii recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul F.I. împotriva deciziei nr. 218/ A din 6 martie 2003 a Curții de

Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7 mai 2004.