ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 134/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 2 iunie 2000 la Judecătoria Târgoviște, reclamanta P.A. a chemat în judecată pe pârâtul S.I., solicitând să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 14889 din 25 octombrie 1995, evacuarea pârâtului din imobilul situat în comuna Răzvad, compus din 4 camere și obligarea acestuia la plata lipsei de folosință a construcției dar și a terenului aferent, care nu a făcut obiectul contractului dar a fost folosit în mod abuziv. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de vânzare-cumpărare în sensul că nu a finalizat reparațiile la o altă casă a vânzătoarei și la un cavou, deși a fost obligat în acest sens prin sentința civilă nr. 7725 din 7 octombrie 1998 a Judecătoriei Târgoviște.

Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reparațiile și construcțiile au fost finalizate și că a și achitat suma de 15 milioane de lei în contul obligației asumate prin contract. Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 1252 din 13 martie 2001, a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și evacuarea pârâtului din imobil, luându-se act că reclamanta a renunțat la celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că pârâtul nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin contract întrucât nu a efectuat lucrările de consolidare a imobilului proprietatea reclamantei. Prin decizia civilă nr. 1275 din 14 septembrie 2001 Tribunalul Dâmbovița a admis apelul pârâtului, a schimbat în totalitate sentința și pe fond a respins acțiunea reclamantei.

Tribunalul a apreciat că probatoriile administrate, inclusiv completarea la raportul de expertiză, dispusă în faza de apel, atestă îndeplinirea de către pârât a obligațiilor asumate prin contract iar pe de altă parte interpretarea unor clauze îndoielnice este în favoarea debitorului pârât. Prin decizia civilă nr. 2979 din 15 noiembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești s-a admis recursul reclamantei și s-a modificat în totalitate decizia pronunțată în apel, menținându-se sentința judecătoriei ca fiind legală și temeinică. La data de 12 noiembrie 2002 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc.

civ. recurs în anulare împotriva sentinței judecătoriei și a deciziei pronunțate în recurs, susțințând că acestea au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. S-a mai arătat și că aceste hotărâri sunt vădit netemeinice. În motivarea recursului în anulare s-a susținut în esență că pârâtul și-a respectat obligațiile contractuale, astfel încât decizia pronunțată în apel este legală și temeinică, urmând a fi menținută. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele : Ulterior momentului în care pârâtul S.I. a solicitat Procurorului General, prin memoriu, declararea recursului în anulare, părțile și-au rezolvat, prin învoială, litigiul dedus judecății.

Astfel, ulterior soluționării recursului, reclamanta a solicitat punerea în executare a titlului său, ceea ce a generat formularea de către pârâtul debitor a unei contestații la executare și a unei acțiuni în pretenții, care s-au stins prin tranzacția din 27 iunie 2002 (sentința civilă nr. 3462 de la acea dată, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr. 1770/2002). Prin acest acord de voință, părțile și-au rezolvat în totalitate diferendul, așa cum de altfel au precizat și în fața Curții, susținând că litigiul este definitiv închis, astfel încât recursul în anulare a rămas fără obiect și va fi respins ca atare conform prevederilor art. 330 3 alin. (1) rap. la art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței civile nr. 1252 din 13 martie 2001 a Judecătoriei Târgoviște și deciziei nr. 2979 din 15 noiembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, ca rămas fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.