Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.04.2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3025/2004

HOTĂRÂRE
23.04.2004
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3025/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 22 aprilie 2003 la Judecătoria sectorului 4 București, R.A.M. și R.G.C. au chemat în judecată pe P.L. și P.E. solicitând ca pe cale de ordonanță președințială să se dispună suspendarea achitării ratelor pentru contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. la B.N.P. T.D.R., până la soluționarea dosarului de fond. Prin sentința civilă nr. 4324 din 28 august 2003 a Judecătoriei sectorului 4 București s-a dispus declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Pitești, în raza căreia de activitate își au domiciliul pârâții, și unde s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, imobilul fiind situat în comuna Bascov, județul Argeș.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanții au declarat la data de 3 septembrie 2003 recursul de față, ce a fost admis în principiu conform art. 302 1 C. proc. civ., conform încheierii din 29 ianuarie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă. De observat că cererea de recurs, în finalul căruia se face mențiunea că motivele de recurs vor fi depuse după comunicarea sentinței este însoțită de hotărârea motivată, împotriva căreia s-a declarat această cale extraordinară de atac. Se constată că recursul nu a fost motivat, astfel că se va face în cauză aplicarea art. 306 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2). Și cum, în sensul acestui text, nu există motive de ordine publică ce pot fi invocate și din oficiu de instanță, avându-se în vedere nemotivarea recursului nici până la judecarea cauzei, urmează a se constata nul recursul de față.

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamanții R.A.M. și R.G.C. împotriva sentinței civile nr. 4324 din 28 august 2003 a Judecătoriei sectorului 4 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-10-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5898/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la 24 aprilie 2003, R.A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 510 din 12 februarie 2003, pronunțată de Înalta
ÎCCJ 2003-09-22
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 244/2003
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 30 august 1996, reclamantul Z.T. a chemat în judecată pe pârâta V.V. alături de S.C. A.V.L. Berceni și pe pârâta D.A., solicitând să se dispună anular
ÎCCJ 2003-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3488/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 13092 din 9 noiembrie 2001, Judecătoria sector 4 București, a admis acțiunea formulată de reclamanta I.M. în contradictoriu cu pâ
ÎCCJ 2003-03-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 896/2003
/1995 n-a fost respectată, iar pârâții (cumpărătorii), buna lor credință (în condițiile aparenței în drept, n-au știut că statul este neproprietar). Întrucât instanțele au restrâns cercetarea judecătorească la simpla comparare a titlurilor,
ÎCCJ 2004-03-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2235/2004
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2002 la Curtea de Apel București, R.C. și C.R. au solicitat în contradictoriu cu R.E., R.A. și C.D. desfii
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă