ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4902/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1067 din 28 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Alba a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Tribunalul Alba și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta C.M.F. împotriva pârâților Tribunalul Alba și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., a fost obligată C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. să restituie reclamantei sumele reținute de Tribunalul Alba și încasate de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. cu titlu de CAS pe perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 și în continuare până la data executării integrale a obligației, în cuantum de 13.216.843 lei, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și în consecință, a fost respinsă acțiunea reclamantei împotriva acestui pârât.

Pentru a hotărî astfel instanța a apreciat că în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 reclamantei i s-a reținut nejustificat cota lunară de 7% reprezentând contribuția pentru asigurări de sănătate, contrar dispozițiilor art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 potrivit cărora magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de asistență medicală gratuită. Întrucât Tribunalul Alba a reținut lunar sumele fără a exista vreun ordin din partea ordonatorului principal de credite, Ministerul Justiției, iar virarea către C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. s-a făcut direct de către Tribunal, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției. Pentru aceleași considerente a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a Tribunalului Alba.

Motivat de faptul că a primit o plată nedatorată, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând modificarea ei în sensul obligării Tribunalului Alba să restituie sumele solicitate de reclamantă, instituție cu care aceasta se află în raporturi de muncă, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 1003 din 21 aprilie 2003 admite recursul și modifică sentința atacată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., pe fond admite acțiunea reclamantei și obligă pârâții Tribunalul Alba și Ministerul Justiției să restituie reclamantei sumele reținute cu titlu de CAS pe perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 și respinge acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că gratuitatea asistenței medicale a categoriei de persoane din care face parte reclamanta nu poate fi interpretată, până la modificarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 prin Legea nr. 118/2001, decât prin scutirea de plată a contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate, astfel că pretențiile reclamantei sunt justificate. În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 1067 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului Alba și a deciziei civile nr. 1003 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba Iulia considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

S-a solicitat și suspendarea executării silite a hotărârilor criticate până la soluționarea recursului în anulare. În acest sens se arată în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și în Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. De asemenea, se susține că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada achitării contribuției lunare la fondul de asigurări de sănătate.

Se mai invocă și faptul că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România și, totodată, obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate. Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca urmare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință, pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și, pe fond, respingerea acțiunii reclamanților ca nefondată. Recursul în anulare este fondat. Este de reținut faptul că, atât în considerentele hotărârilor atacate, cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, însă interpretarea lor este total diferită.

Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate, urmează a se reține următoarele: Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare ale acestora se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului, se precizează în alin. (2) al art. 99. În acest sens Guvernul a emis la 20 iulie 1996, Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc, că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B.

– 64-407/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998. În consecință, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Cu alte cuvinte, din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa, anume ca beneficiile gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați, fără plata contribuției, sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din aceeași lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau care nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Prin urmare instanțele, care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și cea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai sus enunțate, încălcând esențial legea, lucru ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Distinct de cele învederate mai sus, urmează a se reține și faptul că anterior soluționării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aplicarea O.U.G.

nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate” ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost construită în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate. Așa fiind, față de considerentele mai sus arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc.

civ., urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile atacate, iar pe fond, a se respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 1003 din 21 aprilie 2003 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă, și a sentinței civile nr. 1067 din 28 noiembrie 2002 a Tribunalului Alba. Casează hotărârile atacate și pe fond, respinge acțiunea reclamantei C.M.E., ca nefondată. Respinge cererea de suspendare a executării hotărârilor atacate prin recursul în anulare ca rămasă fără obiect. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 iunie 2004.