ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4437/2003

SECȚIA COMERCIALĂ Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 891 din 12 decembrie 2000 Tribunalul Vâlcea a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul MUZEUL JUDEȚEAN Vâlcea împotriva pârâtei S.C. T. S.R.L.

Rm.Vâlcea prin care solicita ca pârâta să fie obligată să-i plătească 83.690.432 lei cu titlu de daune calculate pe perioada februarie 1996 – decembrie 1998. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul în baza înscrisurilor de la dosarul cauzei și a dispozițiilor legale incidente cauzei a reținut că între părți s-a încheiat contractul de închiriere – a unui teren în suprafață de 60 mp, cu o chirie de 60 lei mp/zi – înregistrat sub nr. 123 din 4 februarie 1994. La expirarea perioadei de locație reclamantul a organizat mai multe licitații pentru terenul respectiv; la unele din acestea participând și pârâta însă neobținându-se un preț mai mare oferta nu a fost adjudecată nici de pârâtă nici de ceilalți participanți.

În toată această perioadă și ulterior pârâta a continuat să folosească terenul, a achitat chiria inițială iar reclamantul a acceptat această chirie. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 252 din 23 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercial și de contencios administrativ, în dosarul nr. 2013/2001. Împotriva acestei ultime hotărâri reclamantul – MUZEUL JUDEȚEAN Vâlcea a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Se susține în esență, că prin soluția adoptată Curtea de Apel Pitești a dat o greșită interpretare clauzelor art. 10 Cap. V din contractul nr. 123/1994 și totodată a înlăturat nejustificat dispozițiile art. 1084 C. civ.

invocate de recurentă în motivarea apelului, text de lege susținut și de expertiza efectuată în cauză. Criticile sunt neîntemeiate iar recursul se va respinge pentru considerentele ce urmează. Conform art. 969 C. civ. „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Din conținutul contractul 123/1994 rezultă (art. 2 Cap. II) că chiria a fost stabilită la 60 lei mp/zi. De asemenea s-au stabilit penalități de întârziere de 30 %/zi art. 4 pct. 4 Cap. III. Din probele dosarului rezultă așa cum corect au reținut instanțele că după expirarea perioadei de închiriere pârâta a continuat să folosească terenul, a plătit ratele chiriei la termen situație acceptată de reclamantă, în cauză operând tacita relocațiune.

Este adevărat că așa cum susține recurenta art. 10 Cap. V din contract conține o clauză potrivit căreia, în cazul modificării drastice a cursului leului, a tarifelor pentru chirie se va proceda la modificarea corespunzătoare a chiriei. Numai că între părți fiind încheiat un contract a cărui valabilitate s-a prelungit în condițiile arătate anterior, majorarea chiriei trebuia negociată, lucru care în cauză nu s-a realizat. Este adevărat că de la data stabilirii chiriei până la eliberarea spațiului procesula inflaționist a continuat dar față de nerealizarea unei astfel de negocieri mau mult, reclamanta recurentă a continuat să încaseze chiria inițială, singura cale de urmat era aceea de a iniția rezilierea contractului uzând de clauza cuprinsă sub art. 12 cap. VI al acestuia și nu să introducă acțiunea prin care să solicite chiria majorată, actualizată și penalități, deoarece satisfacerea unei asemenea cereri ar duce la încălcarea principiului libertății contractuale.

Nedatorând chiria majorată și plata fiind făcută la termen reclamanta recurentă nu este îndreptățită nici la actualizarea sumelor și nici la penalități. Invocarea prevederilor art. 1084 C. civ. fiind fără suport și eronată în speță. În concluzie justificat instanța de apel a considerat temeinicia și legală sentința Tribunalului prin care s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului. Cu atât mai mult concluziile expertizei nu pot fi substituite dispozițiilor art. 969 C. civ., respectiv clauzelor contractului încheiat de părți. Față de cele ce preced, Curtea:

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamantul MUZEUL JUDEȚEAN VÂLCEA - Rm.Vâlcea, împotriva deciziei nr. 252/A-C din 23 aprilie 2001 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2003.