ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2687/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2687/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 25 din 7 ianuarie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul B.L.L., în temeiul dispozițiilor art. 455 și art. 453 lit. c) C. proc. pen. S-a reținut că petiționarul B.L.L. se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 4 din 5 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin neapelare. Condamnatul și-a motivat cererea de întrerupere a executării pedepsei susținând că are o situație familială grea. Instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt întrunite cerințele prevăzute de articolul 453 lit. c) C. proc.
pen., neexistând împrejurări speciale care să aibă consecințe grave pentru condamnat sau familia sa și care să impună întreruperea executării pedepsei aplicate acestuia. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul B.L.L., solicitând admiterea cererii sale și întreruperea executării pedepsei. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 1 C. proc. pen. Recursul este nefondat. Din analiza actelor și lucrărilor cauzei rezultă că dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc.
pen., nu sunt întrunite. Ancheta socială întocmită de Primăria orașului Buftea și depusă la dosarul cauzei relevă faptul că mama condamnatului este proprietara unei locuințe modeste care necesită reparații. Cei doi copii minori ai condamnatului se află în îngrijirea concubinei acestuia, mama lor, în comuna Cricău, jud. Alba. Niciuna din împrejurările invocate nu au un caracter special, astfel cum prevede textul de lege invocat. Întreruperea executării pedepsei condamnatului nu ar rezolva favorabil situația familiei sale, iar continuarea executării acesteia nu îl supune pe condamnat sau familia sa unor consecințe deosebit de grave. Pentru aceste considerente, recursul condamnatului urmează să fie respins, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.
pen. În baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.L.L. împotriva deciziei penale nr. 165 din 9 martie 2004 a Curții de Apel București, secția II penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.