ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 8/2003

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința penală nr. 22 pronunțată

la data de 19 martie 2000 în dosarul penal nr. 3808/2001 Tribunalul București,

secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul H.M.Z., pentru infracțiunea de

comercializare de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000,

la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit.

d) și e) C. pen., în condițiile art. 66 C. pen.

Conform art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția de la 1 august 2001, la zi.

S-au aplicat dispozițiile art. 17

din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. e) C. pen., confiscându-se de

la inculpat cantitatea de 194 gr. cocaină amestec cu fenacetină.

În baza art. 117 alin. (3) C. pen.,

s-a dispus expulzarea inculpatului care a fost obligat la cheltuieli, conform art.

189 și art. 191 C. proc. pen.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a avut în vedere situația de fapt rezultată din analiza

probelor administrate și anume:

În ziua de 1 august 2001, în jurul

orelor 16,00, în zona Mc Donald

,

s de pe Șos. Colentina, organele de

poliție au sesizat comportarea suspectă a unei persoane pe care au

supravegheat-o.

După 20 minute, acesta s-a urcat

într-un autoturism pe care în scurt timp l-a oprit poliția, el reușind să fugă

și fiind percheziționat doar șoferul și autoturismul.

Asupra șoferului (inculpatul),

într-o cutie s-au găsit 20 capsule cilindrice de culoare roz, care expertizate

s-au dovedit a fi 195,60 gr. cocaină, substanță din categoria drogurilor de

mare risc (tabelul II).

Probele care au completat declarația

inculpatului au fost: procesul verbal de sesizare, proces verbal de constatare,

procese verbale de percheziție, raportul de constatare tehnico-științifică,

dovada predării substanței la Camera de corpuri delicte, declarațiile

martorilor H.C., P.V., H.R., S.G. și C.G., procesele verbale de confruntare.

Instanța a constatat că fapta

inculpatului de a deține droguri de mare risc în vederea comercializării

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, prevăzută de art. 2 din

Legea nr. 143/2000 (nespecificând aliniatul, articolul s-a avut în vedere în

totalitate).

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 304 pronunțată la data de 4 iunie 2002 în

dosarul penal nr. 1247/2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat,

pe care l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.

S-a considerat că urmărirea penală

s-a făcut legal, chiar și în absența interpretului deoarece însuși inculpatul a

renunțat la interpret cunoscând limba română și că încadrarea juridică a faptei

a fost corectă.

Cât privește cuantumul pedepsei,

acesta a fost stabilit printre alte criterii, și ținându-se cont de poziția

oscilantă a inculpatului.

În decizia de apel s-a arătat că

omisiunea înscrierii aliniatelor articolului 2 din Legea nr. 143/2000, atât în

minută cât și în dispozitiv reprezintă o eroare materială, fiind evident că

instanța l-a condamnat pentru această infracțiune, așa cum fusese trimis în

judecată prin rechizitor (art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000).

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, inculpatul a declarat recurs considerând-o nelegală și netemeinică.

În motivele scrise de recurs s-au

invocat ca motive de casare atât greșita încadrare juridică (art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen.) cât și greșita individualizare a

pedepsei (art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.).

Recurentul a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor și încadrarea faptei sale în dispozițiile art. 4

din Legea nr. 143/2000, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei sau reținerea

de circumstanțe atenuante cu consecința scăderii pedepsei sub minimul special

prevăzut de lege.

Examinând hotărârea atacată și

sentința de condamnare în raport de criticile aduse, de întreg materialul

probator și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține că recursul

inculpatului este fondat, numai cu privire la cuantumul pedepsei.

Astfel, instanțele în mod corect au

încadrat fapta inculpatului în dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) din legea nr.

143/2000, iar nu în dispozițiile art. 4 ale aceleiași legi.

Inculpatul în momentul surprinderii

sale a declarat verbal că sunt droguri, apoi a declarat scris că recunoaște

fapta și o regretă. Totodată a indicat și numele traficantului și chiar adresa

acestuia. La dosar urm. penală a precizat chiar că trebuia să vândă cocaina cu

15.000 dolari unui român. Date fiind informațiile inculpatului s-a disjuns și

continuat urmărirea penală cu privire la mai multe persoane: M., R., B.

Având în vedere conduita anterioară

a inculpatului, lipsit de antecedente penale, patron al firmei SC A.M.I. SRL,

recunoașterea faptei în faza de urmărire penală și regretul manifestat dar în

special atitudinea sa după comiterea faptei, de înlesnire a descoperirii altor

participanți, Curtea urmează să rețină în favoarea sa circumstanțe atenuante,

prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu efectul prevăzut de art. 76 lit.

a) C. pen.

Fiind întemeiat recursul sub acest

aspect, urmează a fi admis și a se casa ambele hotărâri, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., iar în fond,

reținând dispozițiile art. 74 lit. a) și c) C. pen., să se reducă pedeapsa

principală de la 10 ani închisoare, la 6 ani închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții

ale hotărârii.

Conform art. 88 C. pen., se va deduce

prevenția la zi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul H.M.Z., împotriva deciziei penale nr. 304 din 4 iunie 2002 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 224 din 19 martie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală,

cu privire la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 2 din Legea 143/2000.

Reține în favoarea inculpatului

circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și reduce

pedeapsa de la 10 ani închisoare, la 6 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții.

Deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 1 august 2001, până la 7 ianuarie 2003.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

ianuarie 2003.