ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5386/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2359 din 7 iunie 2002, Judecătoria Caransebeș a respins acțiunea formulată de reclamanții C.N., I.Ș., I.G., G.M., I.I., B.P., M.E., S.O., F.M., R.G. și Românu Constantin, în contradictoriu cu pârâtul R.C.P. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că acțiunea are ca obiect constatarea nulității certificatului de moștenitor nr. 182 din 5 aprilie 1999 și rectificarea înscrisurilor făcute în Cartea funciară în baza acestui certificat, reclamanții invocând faptul că actul în care sunt înscriși ca moștenitori, pârâtul, C.N. și C.E. a fost emis în timp ce pe rolul Judecătoriei Caransebeș se afla litigiul pentru dezbaterea succesiunii aceleiași defuncte, soluționat prin sentința civilă nr. 3194/1998.

Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea căilor de atac exercitate de pârât. Reține instanța, că în dosarul succesoral nr. 191-192/1999 s-a dezbătut succesiunea defunctei C.E., decedată la data de 3 martie 1971, cu privire la suprafețele de teren înscrise în titlul de proprietate nr. 22.634 din 12 iulie 1996, iar în dosarul nr. 1518/C/1998 al Judecătoriei Caransebeș a fost dezbătută succesiunea defunctei pentru alte imobile. De aceea, nu sunt motive pentru constatarea nulității actului, iar în ipoteza stabilirii împrejurării că s-au încălcat drepturile succesorale ale vreunei părți, aceasta are posibilitatea ca pe calea unei acțiuni în realizare să redobândească drepturile încălcate.

Tribunalul Caraș-Severin, prin decizia civilă nr. 501 din 19 noiembrie 2002, a respins apelul declarat de reclamanți, reținând că din actele depuse la dosar rezultă că defuncta C.E., decedată la 3 martie 1971, a fost mama pârâtului, iar C.N. și C.E. junior (decedată în anul 1997) sunt frații pârâtului. Recursul declarat de reclamanți împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia civilă nr. 668 din 28 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Instanța de recurs a reținut că susținerea privitoare la lipsa calității de succesibil a pârâtului, invocată de reclamanți, este infirmată de extrasele din registrul de naștere, din care rezultă că acesta s-a născut la data de 9 septembrie 1925 din părinții R.C.

și C.E. Pârâtul a fost adoptat de R.C. la data de 23 februarie 1945, dar succesiunea actelor în materie de adopție și înfiere după anul 1941 și până la intrarea în vigoare a Codului familiei atestă faptul că până la data adoptării Codului familiei se făcea distincție între adopție și înfiere, stipulându-se că numai înfierea este adopție cu efecte depline. Întrucât după intrarea în vigoare a Codului familiei toate adopțiile făcute anterior au devenit înfieri cu efecte restrânse, adopția consemnată pe marginea actului de naștere al pârâtului este o înfiere cu efecte restrânse care nu a fost de natură să înlăture vocația succesorală a acestuia față de mama sa. Pârâtul are vocația și dreptul de a solicita dezbaterea succesiunii, în condițiile dreptului comun, iar obiectul dosarului succesoral îl formează bunuri care nu au făcut obiectul hotărârii judecătorești invocate.

De aceea, nu se poate reține existența lucrului judecat, iar eventualele drepturi invocate de recurenți pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în realizare. Împotriva acestor hotărâri, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, susținând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii și sunt vădit netemeinice, pentru următoarele motive: Pârâtul s-a adresat Biroului Notarului Public S.G. cu o cerere, pentru dezbaterea succesiunii defunctei C.E., fără să arate că la acel moment pe rolul instanțelor judecătorești se afla un proces de partaj și că prin sentința civilă nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 a Judecătoriei Caransebeș i se negase calitatea de moștenitor al mamei sale naturale, C.E.

A indicat ca moștenitori doar pe C.E. junior și C.N. senior, ambii decedați. La 5 aprilie 1999 notarul a dat încheierea finală și a eliberat certificatul de moștenitor nr. 182, în care înscrie ca bunuri suprafețele de teren menționate în titlul de proprietate nr. 22.634 din 12 iulie 1996, iar ca moștenitori pe pârât și pe cei doi defuncți. Notarul public a avut cunoștință de existența moștenitorilor B.P., F.M., C.N. și G.M. (reclamanți în prezenta cauză), deoarece în dosarul notarial există citații pentru acești succesori, purtând data de 15 martie 1999, dar nu există nici o dovadă că aceștia au fost citați și pentru termenele din 24 martie și 5 aprilie 1999. Instanțele au nesocotit efectul pozitiv al sentinței civile nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 a Judecătoriei Caransebeș, deși există prezumția că o hotărâre irevocabilă exprimă adevărul cu privire la o situație juridică examinată, adevăr care se impune în toate litigiile viitoare.

Prin această hotărâre s-a stabilit că numai reclamanții au dreptul de a moșteni pe defuncta C.E., iar nu și pârâtul, care, prin adopția cu efecte depline a devenit străin de moștenire. Indiferent de valoarea juridică a acestei afirmații din hotărâre, cât timp pârâtul a exercitat căile de atac, care au fost respinse, nu se mai putea prevala de calitatea de moștenitor al defunctei C.E. nici în fața notarului și nici în fața instanțelor judecătorești. De aceea, instanțele, reținând valabilitatea certificatului de moștenitor, au contrazis situația de fapt și de drept stabilită cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea judecătorească menționată. Constatând că nu există cauze de nulitate a certificatului de moștenitor, instanțele au încălcat dispozițiile art. 966 și art. 968 C. civ.

și art. 88 din Legea nr. 36/1995, deoarece pârâtul s-a adresat notarului fără să indice numele reclamanților din acțiunea de partaj, persoane care puteau să-i conteste calitatea de succesor. De asemenea, pârâtul nu a comunicat notarului că pe rolul instanței de recurs se afla dosarul de partaj, situație care ar fi determinat, conform art. 78 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 36/1995, suspendarea procedurii succesorale notariale. Pârâtul a fraudat legea, pentru că prin folosirea dispozițiilor art. 68-88 din Legea nr. 36/1995 a eludat dispozițiile legale imperative din materia moștenirii legale, respectiv lipsa vocației succesorale stabilită prin sentința civilă nr. 3194/1998.

De asemenea s-au încălcat dispozițiile art. 76-79 din Legea nr. 36/1995, deoarece notarul public nu a identificat pe bază de acte persoanele care au calitatea de moștenitori, nu a citat pe toți moștenitorii și nu a făcut vreo mențiune în încheiere privitoare la îndeplinirea procedurii de citare. Recursul în anulare va fi admis, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare. Cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că pârâtul R.C.P., fiul defunctei C.E., a fost adoptat de către C.R. la data de 23 februarie 1945, însă pentru ca această adopție să producă efectele filiației firești, prevăzute de art. 79 C. fam., prin art. VI din Legea nr. 4 din 4 aprilie 1956, s-a stabilit posibilitatea transformării în înfiere cu toate efectele filiației firești.

De asemenea, Decretul nr. 283/1958 prevedea că adopțiile încuviințate înainte de 1 februarie 1954 vor putea fi transformate în înfieri cu toate efectele filiației firești, cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 79 C. fam. Prin urmare, adoptatul dinainte de intrare în vigoare a Codului familiei, care nu a formulat cerere pentru transformarea adopției în înfiere cu efectele filiației firești, rămâne cu drepturile prevăzute de art. 75-78 C. fam. privind adopțiile cu efecte restrânse și păstrează toate drepturile și obligațiile izvorâte din filiația față de părinții săi firești. Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 a Judecătoriei Caransebeș s-a soluționat cererea de partaj succesoral, formulată de reclamanții C.N., I.Ș., I.G., I.I., G.M.

și B.P., însă acel proces nu a fost soluționat în contradictoriu cu C.R.P. În dispozitivul hotărârii (singurul care are putere de lucru judecat) C.R.P. nu este înscris printre pârâți, iar Tribunalul Caraș-Severin, soluționând, prin decizia civilă nr. 245 din 22 februarie 1999, apelul formulat de acesta, l-a respins pentru lipsa calității procesuale (și nu ca nefondat cum se susține în recursul în anulare). Tribunalul a reținut că la instanța de fond apelantul nu a fost parte în proces, pentru că cererea de intervenție s-a formulat după pronunțarea sentinței apelate și, fiind tardiv formulată, prima instanță nu a soluționat-o. Recursul declarat împotriva acestei hotărâri fiind anulat ca netimbrat, nici instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra calității procesuale a intervenientului și a temeiniciei susținerilor acestuia privind calitatea sa de succesibil.

Prin urmare, deoarece hotărârea instanței de fond nu a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâtul R.C.P., iar instanța de apel a reținut că acesta nu a fost parte în proces la instanța de fond, sentința civilă nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 nu-i este opozabilă. Sunt însă întemeiate criticile privitoare la faptul că hotărârile atacate au fost date cu aplicarea greșită a legii și că scopul urmărit de pârât contravine dispozițiilor legale imperative înscrise în Legea nr. 36/1995. Deși pârâtul-intimat, la data de 5 martie 1999, când a formulat cererea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale, avea cunoștință că pe rolul instanțelor judecătorești există litigiu privitor la dezbaterea succesiunilor defunctelor C.E.

senior și C.E. junior, nu a informat notarul public, iar în cursul derulării procedurii notariale nu a prezentat dovezi că există proces pe rol. De asemenea, nu a indicat persoanele care au vocație la moștenire, pentru a fi citate în fața notarului public, persoane ale căror nume și adrese le cunoștea din dosarul nr. 1578/1998, deși conform art. 69 din Legea nr. 36/1995 avea această obligație. Chiar dacă în cererea de intervenție, formulată la data de 30 noiembrie 1998, după ce la data de 12 noiembrie 1998 se pronunțase sentința civilă nr. 3194, pârâtul arată că ceilalți moștenitori, cu bună știință l-au omis de la dezbaterea succesiunii și că de existența procesului a aflat întâmplător, neindicarea sa printre succesibili în acel proces nu înlătura obligația ce o avea de a informa notarul public asupra aspectelor menționate.

Procedând în acest mod, a fost nesocotit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, care dispune „După ce constată că este legal sesizat, notarul public înregistrează cauza și dispune citarea celor care au vocație la moștenire, iar dacă există testament, citează și pe legatari și executorul testamentar instituit”. În certificatul de moștenitor nr. 182 din 5 aprilie 1999, alături de pârât, sunt înscrise două persoane care erau decedate la data formulării cererii de către pârât, iar din actele aflate în dosarul nr. 191/1999 al Biroului Notarului Public S.G., rezultă că pentru termenul din data de 5 aprilie 1999 reclamanții, care au calitate de moștenitori legali, nu au fost citați. La dosar sunt adrese din care rezultă că s-au emis citații pentru termenul din data de 24 martie 1999 pe numele a 4 reclamanți (B.P., F.M., C.N.

și G.M.) dar pentru termenul din 5 aprilie 1999, când s-a dat încheierea finală, aceștia nu au mai fost citați. Or, prin necitarea moștenitorilor legali la notarul public, acestora le-au fost lezate interesele legitime, fiindu-le încălcat dreptul la apărare. Procedura succesorală notarială desfășurându-se cu nerespectarea formelor legale privind citarea moștenitorilor, este sancționată cu nulitatea certificatului de moștenitor, iar soluția menținerii actului, pronunțată în cauză, este esențial nelegală.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul în anulare, vor fi casate hotărârile atacate, se va admite acțiunea formulată de reclamanți și se va constata nulitatea certificatului de moștenitor nr. 182 din 5 aprilie 1999. De asemenea, se va dispune rectificarea înscrierilor făcute în cartea funciară pe baza acestui act, ale cărui efecte încetează odată cu anularea lui, deoarece prin încetarea efectelor actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu mai sunt întrunite condițiile existenței dreptului înscris.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Casează sentința civilă nr. 2359 din 7 iunie 2002 a Judecătoriei Caransebeș, decizia civilă nr. 501 din 19 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraș-Severin și decizia civilă nr. 668 din 23 martie 2003 a Curții de Apel Timișoara și, în consecință, admite acțiunea formulată de reclamanții C.N., I.G., I.Ș., I.I., G.M., B.P., M.E., S.O., F.M., R.G. și R.C. în contradictoriu cu pârâtul R.C.P. Constată nulitatea certificatului de moștenitor nr. 182 din 5 aprilie 1999 eliberat de Notarul public S.G. în dosarul nr. 191/1999 și dispune rectificarea înscrierilor făcute în C.F. în baza acestui certificat.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2004.