ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5386/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2359 din 7 iunie 2002,

Judecătoria Caransebeș a respins acțiunea formulată de reclamanții C.N., I.Ș., I.G.,

G.M., I.I., B.P., M.E., S.O., F.M., R.G. și Românu Constantin, în

contradictoriu cu pârâtul R.C.P.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de

fond a reținut că acțiunea are ca obiect constatarea nulității certificatului

de moștenitor nr. 182 din 5 aprilie 1999 și rectificarea înscrisurilor făcute

în Cartea funciară în baza acestui certificat, reclamanții invocând faptul că

actul în care sunt înscriși ca moștenitori, pârâtul, C.N. și C.E. a fost emis

în timp ce pe rolul Judecătoriei Caransebeș se afla litigiul pentru dezbaterea

succesiunii aceleiași defuncte, soluționat prin sentința civilă nr. 3194/1998.

Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea căilor de atac exercitate

de pârât.

Reține instanța, că în dosarul succesoral nr. 191-192/1999

s-a dezbătut succesiunea defunctei C.E., decedată la data de 3 martie 1971, cu

privire la suprafețele de teren înscrise în titlul de proprietate nr. 22.634

din 12 iulie 1996, iar în dosarul nr. 1518/C/1998 al Judecătoriei Caransebeș a

fost dezbătută succesiunea defunctei pentru alte imobile.

De aceea, nu sunt motive pentru constatarea

nulității actului, iar în ipoteza stabilirii împrejurării că s-au încălcat

drepturile succesorale ale vreunei părți, aceasta are posibilitatea ca pe calea

unei acțiuni în realizare să redobândească drepturile încălcate.

Tribunalul Caraș-Severin, prin decizia civilă

nr. 501 din 19 noiembrie 2002, a respins apelul declarat de reclamanți,

reținând că din actele depuse la dosar rezultă că defuncta C.E., decedată la 3

martie 1971, a fost mama pârâtului, iar C.N. și C.E. junior (decedată în anul

1997) sunt frații pârâtului.

Recursul declarat de reclamanți împotriva

acestei hotărâri a fost respins prin decizia civilă nr. 668 din 28 martie 2003

a Curții de Apel Timișoara.

Instanța de recurs a reținut că susținerea

privitoare la lipsa calității de succesibil a pârâtului, invocată de reclamanți,

este infirmată de extrasele din registrul de naștere, din care rezultă că

acesta s-a născut la data de 9 septembrie 1925 din părinții R.C. și C.E.

Pârâtul a fost adoptat de R.C. la data de 23 februarie 1945, dar succesiunea

actelor în materie de adopție și înfiere după anul 1941 și până la intrarea în

vigoare a Codului familiei atestă faptul că până la data adoptării Codului

familiei se făcea distincție între adopție și înfiere, stipulându-se că numai

înfierea este adopție cu efecte depline.

Întrucât după intrarea în vigoare a Codului

familiei toate adopțiile făcute anterior au devenit înfieri cu efecte

restrânse, adopția consemnată pe marginea actului de naștere al pârâtului este

o înfiere cu efecte restrânse care nu a fost de natură să înlăture vocația

succesorală a acestuia față de mama sa. Pârâtul are vocația și dreptul de a

solicita dezbaterea succesiunii, în condițiile dreptului comun, iar obiectul

dosarului succesoral îl formează bunuri care nu au făcut obiectul hotărârii

judecătorești invocate. De aceea, nu se poate reține existența lucrului

judecat, iar eventualele drepturi invocate de recurenți pot fi valorificate pe

calea unei acțiuni în realizare.

Împotriva acestor hotărâri, Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat

recurs în anulare, susținând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii și sunt vădit netemeinice, pentru următoarele

motive:

Pârâtul s-a adresat Biroului Notarului Public S.G.

cu o cerere, pentru dezbaterea succesiunii defunctei C.E., fără să arate că la

acel moment pe rolul instanțelor judecătorești se afla un proces de partaj și

că prin sentința civilă nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 a Judecătoriei

Caransebeș i se negase calitatea de moștenitor al mamei sale naturale, C.E. A

indicat ca moștenitori doar pe C.E. junior și C.N. senior, ambii decedați. La 5

aprilie 1999 notarul a dat încheierea finală și a eliberat certificatul de

moștenitor nr. 182, în care înscrie ca bunuri suprafețele de teren menționate

în titlul de proprietate nr. 22.634 din 12 iulie 1996, iar ca moștenitori pe

pârât și pe cei doi defuncți. Notarul public a avut cunoștință de existența

moștenitorilor B.P., F.M., C.N. și G.M. (reclamanți în prezenta cauză),

deoarece în dosarul notarial există citații pentru acești succesori, purtând

data de 15 martie 1999, dar nu există nici o dovadă că aceștia au fost citați

și pentru termenele din 24 martie și 5 aprilie 1999.

Instanțele au nesocotit efectul pozitiv al

sentinței civile nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 a Judecătoriei Caransebeș, deși

există prezumția că o hotărâre irevocabilă exprimă adevărul cu privire la o

situație juridică examinată, adevăr care se impune în toate litigiile viitoare.

Prin această hotărâre s-a stabilit că numai reclamanții

au dreptul de a moșteni pe defuncta C.E., iar nu și pârâtul, care, prin adopția

cu efecte depline a devenit străin de moștenire. Indiferent de valoarea

juridică a acestei afirmații din hotărâre, cât timp pârâtul a exercitat căile

de atac, care au fost respinse, nu se mai putea prevala de calitatea de

moștenitor al defunctei C.E. nici în fața notarului și nici în fața instanțelor

judecătorești.

De aceea, instanțele, reținând valabilitatea

certificatului de moștenitor, au contrazis situația de fapt și de drept

stabilită cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea judecătorească

menționată.

Constatând că nu există cauze de

nulitate a certificatului de moștenitor, instanțele au încălcat dispozițiile art.

966 și art. 968 C. civ. și art. 88 din Legea nr. 36/1995, deoarece pârâtul s-a

adresat notarului fără să indice numele reclamanților din acțiunea de partaj,

persoane care puteau să-i conteste calitatea de succesor.

De asemenea, pârâtul nu a comunicat notarului că

pe rolul instanței de recurs se afla dosarul de partaj, situație care ar fi

determinat, conform art. 78 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 36/1995,

suspendarea procedurii succesorale notariale. Pârâtul a fraudat legea, pentru

că prin folosirea dispozițiilor art. 68-88 din Legea nr. 36/1995 a eludat

dispozițiile legale imperative din materia moștenirii legale, respectiv lipsa

vocației succesorale stabilită prin sentința civilă nr. 3194/1998. De asemenea

s-au încălcat dispozițiile art. 76-79 din Legea nr. 36/1995, deoarece notarul

public nu a identificat pe bază de acte persoanele care au calitatea de

moștenitori, nu a citat pe toți moștenitorii și nu a făcut vreo mențiune în

încheiere privitoare la îndeplinirea procedurii de citare.

Recursul în anulare va fi admis, pentru

considerentele la care ne vom referi în continuare.

Cu actele depuse la dosar s-a făcut dovada că

pârâtul R.C.P., fiul defunctei C.E., a fost adoptat de către C.R. la data de 23

februarie 1945, însă pentru ca această adopție să producă efectele filiației

firești, prevăzute de art. 79 C. fam., prin art. VI din Legea nr. 4 din 4

aprilie 1956, s-a stabilit posibilitatea transformării în înfiere cu toate

efectele filiației firești.

De asemenea, Decretul nr. 283/1958 prevedea că

adopțiile încuviințate înainte de 1 februarie 1954 vor putea fi transformate în

înfieri cu toate efectele filiației firești, cu respectarea condițiilor

prevăzute de art. 79 C. fam.

Prin urmare, adoptatul dinainte de intrare în

vigoare a Codului familiei, care nu a formulat cerere pentru transformarea

adopției în înfiere cu efectele filiației firești, rămâne cu drepturile

prevăzute de art. 75-78 C. fam. privind adopțiile cu efecte restrânse și

păstrează toate drepturile și obligațiile izvorâte din filiația față de

părinții săi firești.

Într-adevăr, prin sentința civilă nr. 3194 din

12 noiembrie 1998 a Judecătoriei Caransebeș s-a soluționat cererea de partaj

succesoral, formulată de reclamanții C.N., I.Ș., I.G., I.I., G.M. și B.P., însă

acel proces nu a fost soluționat în contradictoriu cu C.R.P.

În dispozitivul hotărârii (singurul care are

putere de lucru judecat) C.R.P. nu este înscris printre pârâți, iar Tribunalul

Caraș-Severin, soluționând, prin decizia civilă nr. 245 din 22 februarie 1999,

apelul formulat de acesta, l-a respins pentru lipsa calității procesuale (și nu

ca nefondat cum se susține în recursul în anulare). Tribunalul a reținut că la

instanța de fond apelantul nu a fost parte în proces, pentru că cererea de

intervenție s-a formulat după pronunțarea sentinței apelate și, fiind tardiv formulată,

prima instanță nu a soluționat-o.

Recursul declarat împotriva acestei hotărâri

fiind anulat ca netimbrat, nici instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra

calității procesuale a intervenientului și a temeiniciei susținerilor acestuia

privind calitatea sa de succesibil.

Prin urmare, deoarece hotărârea instanței de

fond nu a fost pronunțată în contradictoriu cu pârâtul R.C.P., iar instanța de

apel a reținut că acesta nu a fost parte în proces la instanța de fond,

sentința civilă nr. 3194 din 12 noiembrie 1998 nu-i este opozabilă.

Sunt însă întemeiate criticile privitoare la

faptul că hotărârile atacate au fost date cu aplicarea greșită a legii și că

scopul urmărit de pârât contravine dispozițiilor legale imperative înscrise în

Legea nr. 36/1995.

Deși pârâtul-intimat, la data de 5 martie 1999,

când a formulat cererea pentru deschiderea procedurii succesorale notariale,

avea cunoștință că pe rolul instanțelor judecătorești există litigiu privitor

la dezbaterea succesiunilor defunctelor C.E. senior și C.E. junior, nu a

informat notarul public, iar în cursul derulării procedurii notariale nu a

prezentat dovezi că există proces pe rol.

De asemenea, nu a indicat persoanele care au

vocație la moștenire, pentru a fi citate în fața notarului public, persoane ale

căror nume și adrese le cunoștea din dosarul nr. 1578/1998, deși conform art. 69

din Legea nr. 36/1995 avea această obligație.

Chiar dacă în cererea de intervenție, formulată

la data de 30 noiembrie 1998, după ce la data de 12 noiembrie 1998 se pronunțase

sentința civilă nr. 3194, pârâtul arată că ceilalți moștenitori, cu bună

știință l-au omis de la dezbaterea succesiunii și că de existența procesului a

aflat întâmplător, neindicarea sa printre succesibili în acel proces nu

înlătura obligația ce o avea de a informa notarul public asupra aspectelor

menționate.

Procedând în acest mod, a fost nesocotit art. 75

alin. (1) din Legea nr. 36/1995, care dispune „După ce constată că este legal

sesizat, notarul public înregistrează cauza și dispune citarea celor care au

vocație la moștenire, iar dacă există testament, citează și pe legatari și

executorul testamentar instituit”.

În certificatul de moștenitor nr. 182 din 5

aprilie 1999, alături de pârât, sunt înscrise două persoane care erau decedate

la data formulării cererii de către pârât, iar din actele aflate în dosarul nr.

191/1999 al Biroului Notarului Public S.G., rezultă că pentru termenul din data

de 5 aprilie 1999 reclamanții, care au calitate de moștenitori legali, nu au

fost citați. La dosar sunt adrese din care rezultă că s-au emis citații pentru

termenul din data de 24 martie 1999 pe numele a 4 reclamanți (B.P., F.M., C.N.

și G.M.) dar pentru termenul din 5 aprilie 1999, când s-a dat încheierea

finală, aceștia nu au mai fost citați.

Or, prin necitarea moștenitorilor legali la

notarul public, acestora le-au fost lezate interesele legitime, fiindu-le

încălcat dreptul la apărare.

Procedura succesorală notarială desfășurându-se

cu nerespectarea formelor legale privind citarea moștenitorilor, este sancționată

cu nulitatea certificatului de moștenitor, iar soluția menținerii actului,

pronunțată în cauză, este esențial nelegală.

Pentru aceste considerente, se va admite

recursul în anulare, vor fi casate hotărârile atacate, se va admite acțiunea

formulată de reclamanți și se va constata nulitatea certificatului de

moștenitor nr. 182 din 5 aprilie 1999.

De asemenea, se va dispune rectificarea

înscrierilor făcute în cartea funciară pe baza acestui act, ale cărui efecte încetează

odată cu anularea lui, deoarece prin încetarea efectelor actului juridic în

temeiul căruia s-a făcut înscrierea nu mai sunt întrunite condițiile existenței

dreptului înscris.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Casează sentința civilă nr. 2359 din 7 iunie 2002

a Judecătoriei Caransebeș, decizia civilă nr. 501 din 19 noiembrie 2002 a

Tribunalului Caraș-Severin și decizia civilă nr. 668 din 23 martie 2003 a

Curții de Apel Timișoara și, în consecință, admite acțiunea formulată de

reclamanții C.N., I.G., I.Ș., I.I., G.M., B.P., M.E., S.O., F.M., R.G. și R.C.

în contradictoriu cu pârâtul R.C.P.

Constată nulitatea certificatului de moștenitor

nr. 182 din 5 aprilie 1999 eliberat de Notarul public S.G. în dosarul nr. 191/1999

și dispune rectificarea înscrierilor făcute în C.F. în baza acestui certificat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 septembrie 2004.