- Dosarul nr.
- 2996/2003
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 19 septembrie 2003
Decizia nr. 7420/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 2996/2003 — recurs
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 1407, pronunțată la data de 19 septembrie 2003, în dosarul nr. 2996/2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul D.A. și a anulat hotărârea nr. 691/709 din 7 decembrie 2002, adoptată de Comisia de specialitate din cadrul Casei de Pensii a municipiului București, care a fost obligată să emită o nouă hotărâre și să-i recunoască acestuia, drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 27 septembrie 1957 - 30 noiembrie 1959. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul a satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel că cerințele art. 1 din Legea nr. 309/2002, sunt îndeplinite, pentru a beneficia de drepturile compensatorii acordate prin această lege.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, susținând, în esență, că reclamantul a depus actele necesare, abia în fața instanței de judecată, și nu la Comisia de aplicare a Legii nr. 309/2002. Recursul este nefondat. Așa cum rezultă din copia xeroxată a fișei de evidență militară și cum corect a reținut și instanța de fond, intimatul-reclamant a satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii. Astfel fiind, în mod judicios a reținut instanța de fond, că intimatul-reclamant este îndreptățit să beneficieze de drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 309/2002. În concluzie, recursul este nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1407 din 19 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2004.