ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1184/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1410 din 9 februarie 2001, reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P.O. Iași, a chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, S.N.P. P. SA București, sucursala P.S. Ploiești și S.N.P. P. SA, sucursala P.Z., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei, în sarcina căreia se va stabili culpa, la plata sumei de 11.772.355 lei cu titlu de daune, precum și la cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că sucursala P.Z. a S.N.P. P. SA București i-a expediat cazanul cu nr. 801239, încărcat cu benzină premium II, cu avizul de expediție nr. 1363581 din 31 august 2000 și că, la destinație, s-a constatat lipsă cantitatea de 800 kg, în care sens, s-a întocmit procesul-verbal comercial nr. 83/2000.

De asemenea, comisia de recepție, din care a făcut parte atât reprezentantul stației C.F.R. Iași, cât și cel al Romcontrol, a mai constatat lipsa sigiliului predătorului nr. 131251 de la capacul domei cazanului, în locul acestuia fiind aplicat sigiliul stației C.F.R. Socola cu nr. 43287. A mai arătat reclamanta că reclamația administrativă adresată cărăușului a rămas fără rezultat, astfel că, în aceste condiții, a înregistrat un prejudiciu în cuantumul arătat, dat fiind faptul că ea a achitat expeditorului întreaga cantitate de benzină livrată, și, la destinație, a primit o cantitate mai mică cu 800 kg. Prin sentința nr. 632/E din 19 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul Iași, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii sucursalei P.O.

Iași față de pârâtele, sucursala P.S. Ploiești și sucursala P.Z., județul Prahova, întrucât s-a constatat că toate cele trei sucursale sunt părți componente, fără personalitate juridică ale S.N.P. P. SA București și, în consecință: S-a respins acțiunea reclamantei, S.N.P. P. SA București, sucursala P.O. Iași, în contradictoriu cu pârâtele S.N.P. P. SA București, sucursala P.Z. și S.N.P. P. SA București, sucursala P.S. S-a admis acțiunea reclamantei S.N.P. P. SA București, sucursala P.O. Iași, împotriva pârâtei, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 11.772.355 lei cu titlu de daune, plus suma de 1.016.788 lei cheltuieli de judecată.

Această sentință a fost menținută de Curtea de Apel Iași, care, prin decizia nr. 399/A din 15 octombrie 2001, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala marfă Iași, împotriva hotărârii instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că bine tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamanta, S.N.P. P SA, sucursala P.O. Iași, împotriva pârâtelor sucursala P.S. și sucursala P.Z. și, pe cale de consecință, a respins acțiunea față de acestea, întrucât toate cele 3 sucursale sunt subunități fără personalitate juridică ale S.N.P. P. SA București și, ca atare, nu pot promova cereri în justiție, una împotriva alteia.

De asemenea, instanța de apel a considerat că bine tribunalul a admis pe fond acțiunea și a dispus obligarea pârâtei, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, la plata daunelor în sumă de 11.772.355 lei, în contextul în care, la destinație, s-a constatat lipsa sigiliului aplicat de predător la doma cazanului, ceea ce îndreptățește concluzia că vagonul a fost violat pe parcurs și, deci, că marfa constatată lipsă la destinație a fost sustrasă pe parcurs, adică în timp ce aceasta se afla în paza juridică a cărăușului, prezumție care nu a putut fi înlăturată și, ca urmare, au devenit incidente în cauză dispozițiile art. 85.2 din Regulamentul de transport pe C.F.R. din anul 1997, care permit ca, în lipsa facturii, destinatarul mărfii să fie despăgubit în raport cu prețul curent al acesteia, care, în cazul produselor petroliere, se formează prin adăugarea la prețul de livrare al rafinăriei, a accizei, a taxei pe valoarea adăugată și a taxei de drum.

Totodată, instanța de apel a mai apreciat că, față de dovezile prezentate de reclamantă, în sensul că taxele menționate mai sus au fost virate integral la bugetul de stat, în raport cu cantitatea de benzină livrată și nu de cea efectiv recepționată, se justifică soluția tribunalului de obligare a pârâtei la plata cu titlu de daune a sumei menționate mai sus, fără a se deduce, așa cum a susținut aceasta, din cuantumul daunelor totale pe cele aferente prețului cantității de benzină constatată lipsă la destinație. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, prin S.M.F.

SA, Oficiul juridic teritorial Iași, susținând, în esență, că soluțiile pronunțate în cauză, cu referire specială la hotărârea dată în apel, prin care a fost angajată răspunderea sa pentru daune în sumă de 11.722.355 lei, sunt greșite, deoarece vinovat de producerea neajunsului comercial se face predătorul, care nu a încărcat întreaga cantitate de marfă, concluzie care se desprinde din faptul că vagonul a circulat pe linie electrificată de la expediere până la destinație (adică pe toată perioada de timp cât marfa s-a aflat în paza juridică a cărăușului) și, ca atare, marfa nu putea fi sustrasă, întrucât exista pericolul electrocutării, prin partea superioară (doma vagonului), datorită tensiunii de 27.000 de volți.

Se mai susține că, de altfel, cantitatea de marfă constatată lipsă la destinație, nici nu a fost determinată corect, întrucât stabilirea acesteia s-a făcut cu ignorarea prevederilor art. 60 pct. 60.8.9, anexa 3 N.U.T., art. 3.2.22, art. 3.2.9.5 din Regulamentul de transport pe C.F.R. și Ordinului nr. 112/N din 19 martie 1995, Cap. I pct. 1, 2, 3, care obligau pe destinatar să utilizeze două elemente de determinare cantitativă, respectiv (calibrare) volumetric și prin cântărire. Pe de altă parte, se mai susține că, potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport pe C.F.R.

din anul 1997, despăgubirea datorată de calea ferată, în caz de pierdere a mărfii, se calculează după factură, excluzând alte daune-interese, or, în cauză, așa cum rezultă din avizul de însoțire a mărfii nr. 1363531 din 31 august 2000 și din nota de debitare-creditare nr. 222106 din 7 septembrie 200, care ține locul facturii, rezultă că furnizorul nu a încasat de la reclamantă nici accize, nici T.V.A. și nici taxa de drum și, ca atare, în mod criticabil, instanțele au considerat că, în cuantumul despăgubirilor, trebuie incluse și aceste taxe, care au fost de natură a majora nejustificat volumul daunelor pe care a fost obligată să le achite recurenta în calitate de pârâtă. În ce privește suma de 172.000 lei, reprezentând tarif de transport, pârâta susține că nici pe aceasta nu o datora, deoarece, potrivit art. 88.3 din Regulamentul de transport C.F.R.

pe anul 1997, dreptul de a pretinde restituirea taxelor de transport de la cărăuș, nu aparține decât celui care a efectuat plata, or, în speță, nu s-au plătit aceste taxe de către destinatar, ci de către expeditor. În concluzie, pârâta susține, în subsidiar, că suma pe care o putea pretinde reclamanta cu titlu de daune, conform art. 85.2 din Regulamentul de transport C.F.R. pe anul 1997, pentru lipsa celor 800 kg benzină, era de numai 3.400.000 lei (4.250 lei/taxă x 800) astfel că restul pretențiilor, în sumă de 7.722.755 lei, compuse din 4.376.816 lei accize + 1.744.920 lei taxa de drum + 1.601.019 lei T.V.A., nu erau întemeiate, cum, de asemenea, tot neîntemeiate sunt și pretențiile reclamantei, referitoare la suma de 172.000 lei, reprezentând tarif de transport, pe care a achitat-o expeditorului și, ca atare, numai acesta, nu și reclamanta, în calitate de destinatar al mărfii, putea solicita restituirea sumei menționate.

În final, pârâta arată că nu contestă că reclamanta plătește lunar la bugetul statului accize, T.V.A. și taxa de drumuri, dar că, în contextul în care aceasta nu face dovada cu actele anexate acțiunii că ar fi achitat efectiv aceste taxe, raportat la marfa constatată lipsă la destinație, consideră că greșit au fost incluse în cuantumul daunelor și contravaloarea acestor taxe, cum, de asemenea, tot greșit a fost inclus în cuantumul despăgubirilor și adaosul comercial, deoarece, în situația în care o parte din marfă a fost constatată lipsă la destinație, este evident că, în legătură că aceasta, reclamanta nu mai putea face cheltuieli privind comercializarea acesteia. În consecință, pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și nedovedită.

Recursul declarat în cauză nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că pârâta a formulat critici în apel, împotriva sentinței instanței de fond, numai în legătură cu prețul mărfii livrate și constatate lipsă la destinație, cu implicații evidente asupra cuantumului despăgubirilor, susținând că acesta ar fi de numai 4.250.000 lei pentru o tonă de benzină, adică, atât cât a achitat reclamanta furnizorului, conform notei de debitare nr. 212106, în loc de 4.847.000 lei, care a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului daunelor, astfel că, în raport cu această situație, a recunoscut că datorează reclamantei, cu titlu de despăgubiri, suma de 10.478.411 lei. De asemenea, pârâta a mai contestat în apel și nelegalitatea obligării sale la plata sumei de 172.000 lei, susținând că, potrivit art. 88.3 din Regulamentul de transport C.F.R.

pe anul 1997, dreptul de a pretinde restituirea tarifelor de transport aparține numai celui care a făcut plata, respectiv, predătorului. Or, în raport cu probele administrate în cauză, bine instanța de apel a apreciat că, potrivit art. 74.8 și 85.2 din Regulamentul de transport C.F.R. pe anul 1997, în cazul pierderii mărfii, calea ferată are obligația de a restitui destinatarului și tariful aferent mărfii neeliberate, reținând, totodată, că întinderea și realitatea prejudiciului creat destinatarului (prin pierderea mărfii) a fost corect calculat, conform prețului curent al mărfii, în care sunt incluse accize, T.V.A. și taxă de drum și care, de altfel, au fost achitate de reclamantă, astfel cum demonstrează dovezile existente la dosar, la bugetul de stat și, ca atare, se cuvin acesteia (pe lângă prețul mărfii) cu titlu de despăgubiri.

Cum instanța de apel a răspuns corect tuturor criticilor formulate în apel, se constată că, pornind de la principiul non omisso medio , pârâta nu mai era în drept să formuleze critici noi în recurs, trecând peste apel, care nu au fost examinate de instanța de apel, prin care pretinde că, de fapt, acțiunea reclamantei nu ar fi întemeiată în totalitate, după ce, în prealabil, a recunoscut în calea de atac a apelului că, pentru marfa constatată lipsă la destinație, ar datora acesteia, cu titlu de despăgubiri, numai suma de 10.478.411 lei, în loc de 11.772.355 lei, cât s-a solicitat prin acțiune. Așa fiind și ținând seama de cele arătate mai sus, potrivit cărora nu pot fi examinate direct în recurs, critici care nu au fost înfățișate în apel, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, prin S.M.F. SA, Oficiul teritorial Iași, împotriva deciziei nr. 399 din 15 octombrie 2001 a Curții de Apel Iași, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie 2004.