ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1184/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1410

din 9 februarie 2001, reclamanta S.N.P. P. SA București, sucursala P.O. Iași, a

chemat în judecată pe pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, S.N.P.

P. SA București, sucursala P.S. Ploiești și S.N.P. P. SA, sucursala P.Z.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

obligarea pârâtei, în sarcina căreia se va stabili culpa, la plata sumei de

11.772.355 lei cu titlu de daune, precum și la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că sucursala P.Z. a S.N.P. P. SA București i-a expediat cazanul cu nr. 801239,

încărcat cu benzină premium II, cu avizul de expediție nr. 1363581 din 31

august 2000 și că, la destinație, s-a constatat lipsă cantitatea de 800 kg, în

care sens, s-a întocmit procesul-verbal comercial nr. 83/2000.

De asemenea, comisia de recepție,

din care a făcut parte atât reprezentantul stației C.F.R. Iași, cât și cel al

Romcontrol, a mai constatat lipsa sigiliului predătorului nr. 131251 de la

capacul domei cazanului, în locul acestuia fiind aplicat sigiliul stației C.F.R.

Socola cu nr. 43287.

A mai arătat reclamanta că

reclamația administrativă adresată cărăușului a rămas fără rezultat, astfel că,

în aceste condiții, a înregistrat un prejudiciu în cuantumul arătat, dat fiind

faptul că ea a achitat expeditorului întreaga cantitate de benzină livrată, și,

la destinație, a primit o cantitate mai mică cu 800 kg.

Prin sentința nr. 632/E din 19 aprilie

2001, pronunțată de Tribunalul Iași, s-a admis excepția inadmisibilității

acțiunii sucursalei P.O. Iași față de pârâtele, sucursala P.S. Ploiești și sucursala

P.Z., județul Prahova, întrucât s-a constatat că toate cele trei sucursale sunt

părți componente, fără personalitate juridică ale S.N.P. P. SA București și, în

consecință:

S-a respins acțiunea reclamantei, S.N.P.

P. SA București, sucursala P.O. Iași, în contradictoriu cu pârâtele S.N.P. P.

SA București, sucursala P.Z. și S.N.P. P. SA București, sucursala P.S.

S-a admis acțiunea reclamantei S.N.P.

P. SA București, sucursala P.O. Iași, împotriva pârâtei, S.N.T.F.M. C.F.R. M.

SA, sucursala Iași, iar pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de

11.772.355 lei cu titlu de daune, plus suma de 1.016.788 lei cheltuieli de

judecată.

Această sentință a fost menținută de

Curtea de Apel Iași, care, prin decizia nr. 399/A din 15 octombrie 2001, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA,

sucursala marfă Iași, împotriva hotărârii instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, că bine tribunalul a admis excepția inadmisibilității

acțiunii promovate de reclamanta, S.N.P. P SA, sucursala P.O. Iași, împotriva

pârâtelor sucursala P.S. și sucursala P.Z. și, pe cale de consecință, a respins

acțiunea față de acestea, întrucât toate cele 3 sucursale sunt subunități fără

personalitate juridică ale S.N.P. P. SA București și, ca atare, nu pot promova

cereri în justiție, una împotriva alteia.

De asemenea, instanța de apel a

considerat că bine tribunalul a admis pe fond acțiunea și a dispus obligarea

pârâtei, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, la plata daunelor în sumă de

11.772.355 lei, în contextul în care, la destinație, s-a constatat lipsa

sigiliului aplicat de predător la doma cazanului, ceea ce îndreptățește concluzia

că vagonul a fost violat pe parcurs și, deci, că marfa constatată lipsă la

destinație a fost sustrasă pe parcurs, adică în timp ce aceasta se afla în paza

juridică a cărăușului, prezumție care nu a putut fi înlăturată și, ca urmare,

au devenit incidente în cauză dispozițiile art. 85.2 din Regulamentul de transport

pe C.F.R. din anul 1997, care permit ca, în lipsa facturii, destinatarul mărfii

să fie despăgubit în raport cu prețul curent al acesteia, care, în cazul

produselor petroliere, se formează prin adăugarea la prețul de livrare al

rafinăriei, a accizei, a taxei pe valoarea adăugată și a taxei de drum.

Totodată, instanța de apel a mai

apreciat că, față de dovezile prezentate de reclamantă, în sensul că taxele

menționate mai sus au fost virate integral la bugetul de stat, în raport cu

cantitatea de benzină livrată și nu de cea efectiv recepționată, se justifică

soluția tribunalului de obligare a pârâtei la plata cu titlu de daune a sumei

menționate mai sus, fără a se deduce, așa cum a susținut aceasta, din cuantumul

daunelor totale pe cele aferente prețului cantității de benzină constatată

lipsă la destinație.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâta, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, prin S.M.F.

SA, Oficiul juridic teritorial Iași, susținând, în esență, că soluțiile

pronunțate în cauză, cu referire specială la hotărârea dată în apel, prin care

a fost angajată răspunderea sa pentru daune în sumă de 11.722.355 lei, sunt

greșite, deoarece vinovat de producerea neajunsului comercial se face

predătorul, care nu a încărcat întreaga cantitate de marfă, concluzie care se

desprinde din faptul că vagonul a circulat pe linie electrificată de la

expediere până la destinație (adică pe toată perioada de timp cât marfa s-a

aflat în paza juridică a cărăușului) și, ca atare, marfa nu putea fi sustrasă, întrucât

exista pericolul electrocutării, prin partea superioară (doma vagonului),

datorită tensiunii de 27.000 de volți.

Se mai susține că, de altfel,

cantitatea de marfă constatată lipsă la destinație, nici nu a fost determinată

corect, întrucât stabilirea acesteia s-a făcut cu ignorarea prevederilor art. 60

pct. 60.8.9, anexa 3 N.U.T., art. 3.2.22, art. 3.2.9.5 din Regulamentul de transport

pe C.F.R. și Ordinului nr. 112/N din 19 martie 1995, Cap. I pct. 1, 2, 3, care

obligau pe destinatar să utilizeze două elemente de determinare cantitativă,

respectiv (calibrare) volumetric și prin cântărire.

Pe de altă parte, se mai susține că,

potrivit art. 85.2 din Regulamentul de transport pe C.F.R. din anul 1997,

despăgubirea datorată de calea ferată, în caz de pierdere a mărfii, se

calculează după factură, excluzând alte daune-interese, or, în cauză, așa cum

rezultă din avizul de însoțire a mărfii nr. 1363531 din 31 august 2000 și din

nota de debitare-creditare nr. 222106 din 7 septembrie 200, care ține locul

facturii, rezultă că furnizorul nu a încasat de la reclamantă nici accize, nici

T.V.A. și nici taxa de drum și, ca atare, în mod criticabil, instanțele au

considerat că, în cuantumul despăgubirilor, trebuie incluse și aceste taxe,

care au fost de natură a majora nejustificat volumul daunelor pe care a fost

obligată să le achite recurenta în calitate de pârâtă.

În ce privește suma de 172.000 lei,

reprezentând tarif de transport, pârâta susține că nici pe aceasta nu o datora,

deoarece, potrivit art. 88.3 din Regulamentul de transport C.F.R. pe anul 1997,

dreptul de a pretinde restituirea taxelor de transport de la cărăuș, nu

aparține decât celui care a efectuat plata, or, în speță, nu s-au plătit aceste

taxe de către destinatar, ci de către expeditor.

În concluzie, pârâta susține, în

subsidiar, că suma pe care o putea pretinde reclamanta cu titlu de daune,

conform art. 85.2 din Regulamentul de transport C.F.R. pe anul 1997, pentru

lipsa celor 800 kg benzină, era de numai 3.400.000 lei (4.250 lei/taxă x 800)

astfel că restul pretențiilor, în sumă de 7.722.755 lei, compuse din 4.376.816

lei accize + 1.744.920 lei taxa de drum + 1.601.019 lei T.V.A., nu erau

întemeiate, cum, de asemenea, tot neîntemeiate sunt și pretențiile reclamantei,

referitoare la suma de 172.000 lei, reprezentând tarif de transport, pe care a

achitat-o expeditorului și, ca atare, numai acesta, nu și reclamanta, în

calitate de destinatar al mărfii, putea solicita restituirea sumei menționate.

În final, pârâta arată că nu

contestă că reclamanta plătește lunar la bugetul statului accize, T.V.A. și

taxa de drumuri, dar că, în contextul în care aceasta nu face dovada cu actele

anexate acțiunii că ar fi achitat efectiv aceste taxe, raportat la marfa

constatată lipsă la destinație, consideră că greșit au fost incluse în

cuantumul daunelor și contravaloarea acestor taxe, cum, de asemenea, tot greșit

a fost inclus în cuantumul despăgubirilor și adaosul comercial, deoarece, în

situația în care o parte din marfă a fost constatată lipsă la destinație, este

evident că, în legătură că aceasta, reclamanta nu mai putea face cheltuieli

privind comercializarea acesteia.

În consecință, pârâta solicită

admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, respingerea

acțiunii, ca neîntemeiată și nedovedită.

Recursul declarat în cauză nu este

fondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că pârâta a formulat critici în apel, împotriva sentinței instanței de

fond, numai în legătură cu prețul mărfii livrate și constatate lipsă la

destinație, cu implicații evidente asupra cuantumului despăgubirilor, susținând

că acesta ar fi de numai 4.250.000 lei pentru o tonă de benzină, adică, atât

cât a achitat reclamanta furnizorului, conform notei de debitare nr. 212106, în

loc de 4.847.000 lei, care a fost avut în vedere la stabilirea cuantumului

daunelor, astfel că, în raport cu această situație, a recunoscut că datorează

reclamantei, cu titlu de despăgubiri, suma de 10.478.411 lei.

De asemenea, pârâta a mai contestat

în apel și nelegalitatea obligării sale la plata sumei de 172.000 lei,

susținând că, potrivit art. 88.3 din Regulamentul de transport C.F.R. pe anul 1997,

dreptul de a pretinde restituirea tarifelor de transport aparține numai celui

care a făcut plata, respectiv, predătorului.

Or, în raport cu probele

administrate în cauză, bine instanța de apel a apreciat că, potrivit art. 74.8

și 85.2 din Regulamentul de transport C.F.R. pe anul 1997, în cazul pierderii

mărfii, calea ferată are obligația de a restitui destinatarului și tariful

aferent mărfii neeliberate, reținând, totodată, că întinderea și realitatea

prejudiciului creat destinatarului (prin pierderea mărfii) a fost corect

calculat, conform prețului curent al mărfii, în care sunt incluse accize, T.V.A.

și taxă de drum și care, de altfel, au fost achitate de reclamantă, astfel cum

demonstrează dovezile existente la dosar, la bugetul de stat și, ca atare, se

cuvin acesteia (pe lângă prețul mărfii) cu titlu de despăgubiri.

Cum instanța de apel a răspuns

corect tuturor criticilor formulate în apel, se constată că, pornind de la

principiul

non omisso medio

, pârâta nu mai era în drept să formuleze

critici noi în recurs, trecând peste apel, care nu au fost examinate de instanța

de apel, prin care pretinde că, de fapt, acțiunea reclamantei nu ar fi

întemeiată în totalitate, după ce, în prealabil, a recunoscut în calea de atac

a apelului că, pentru marfa constatată lipsă la destinație, ar datora acesteia,

cu titlu de despăgubiri, numai suma de 10.478.411 lei, în loc de 11.772.355

lei, cât s-a solicitat prin acțiune.

Așa fiind și ținând seama de cele arătate

mai sus, potrivit cărora nu pot fi examinate direct în recurs, critici care nu

au fost înfățișate în apel, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de pârâta

S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, sucursala Iași, prin S.M.F. SA, Oficiul teritorial

Iași, împotriva deciziei nr. 399 din 15 octombrie 2001 a Curții de Apel Iași,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 martie 2004.