ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3732/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 din 1 octombrie

2002, Tribunalul Buzău l-a condamnat pe inculpatul P.C. la 2 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de furt din toamna anului 2000, faptă prevăzută

și pedepsită de art. 208 – art. 209 lit. a), cu art. 74 și art. 76 C. pen. și

la 10 luni închisoare, pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută și

pedepsită de art. 217 alin. (1) și (3), cu art. 75 lit. a) și art. 74 – art. 76

C. pen., precum și la 2 ani închisoare, în baza art. 208 – art. 209 lit. a) și

alin. (3), cu art. 74 – art. 76 C. pen., pentru furtul din primăvara anului

2001.

Tot prin sentință se constată că

infracțiunile comise de inculpatul P.C. și pentru care s-au pronunțat pedepsele

arătate mai sus, sunt concurente cu infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.

208 – art. 209 C. pen., pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.

73/2002 a Judecătoriei Buzău la pedepse de 2 ani închisoare sub supraveghere și

potrivit art. 33 – art. 34 lit. b) și art. 36 C. pen., s-au contopit cele patru

pedepse, în pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare.

S-a anulat suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, prevăzută în sentința

penală nr. 73/2002 a Judecătoriei Buzău, s-au aplicat art. 71 și art. 64 C.

pen. și s-a dedus din pedeapsă perioada executată, respectiv 19 noiembrie 2001,

până la 26 aprilie 2002, executată în baza sentinței penale nr. 73/2002 a

Judecătoriei Buzău.

Tot prin sentință au fost condamnați

și inculpații P.A. și A.A. la pedepse rezultante de un an și 6 luni închisoare,

cu suspendarea executării pedepselor sub supraveghere.

De precizat că potrivit art. 334 C.

proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor din art. 208 – art. 209

lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen., art. 217 alin. (1) și (3) C. pen., în

art. 208 – art. 209 lit. a) C. pen. și art. 217 alin. (1) și (3), cu art. 75

lit. a) C. pen., pentru faptele din toamna anului 2000 și în art. 208 – art.

209 lit. a) și alin. (3) lit. b) C. pen., pentru faptele din primăvara anului

2001, inculpatul fiind condamnat în baza textelor de lege arătate, după

schimbarea încadrărilor juridice.

Toți inculpații au fost obligați în

solidar să plătească 1.744.274 lei despăgubiri către partea civilă S.N. Î.F. SA

Buzău, apoi inculpații P.A. și P.C. au mai fost obligați, în solidar și la

1.545.128 lei despăgubiri către aceeași parte civilă.

Inculpații au fost obligați la câte

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în toamna anului 2000, într-una din zile, inculpatul A.A. s-a

aflat pe câmp cu căruța și a observat în zona canalului de irigații, aparținând

S.N.I.F. SA Buzău un tub din azbociment, lung de 6 m.

Inculpatul A.A. a mers la locuința

inculpaților P.C. și P.A., cerându-le să îl ajute la încărcat coceni.

Ajunși în zona canalului de irigații,

a cerut lui P.C. și P.A. să îl ajute să încarce tubul în căruță.

Toți au transportat apoi tubul la

domiciliul inculpatului A.A., tub pe care l-a folosit la un podeț.

În continuare se arată că, în

primăvara anului 2001, inculpații P.C. și P.A. s-au deplasat în același loc al

canalului de irigații de pe raza comunei Stâlpu, de unde au sustras un tub de

azbociment pe care l-au folosit la un podeț, bucățile de tub fiind identificate

cu ocazia percheziției domiciliare.

S-a arătat apoi că infracțiunile

sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul P.C. a fost condamnat

prin sentința penală nr. 73 din 15 martie 2002 a Judecătoriei Buzău.

Curtea de Apel Ploiești, secția

penală, prin decizia nr. 65 din 5 februarie 2003 a respins apelul declarat de

inculpatul P.C., cu motivarea că la dozarea pedepsei au fost respectate

criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., avându-se

în vedere pe lângă pericolul social al faptelor și datele ce țin de persoana

inculpatului.

Declarând recurs, inculpatul a

solicitat reducerea pedepselor.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea hotărârilor

pronunțate în cauză și a lucrărilor dosarului rezultă că, instanțele

întemeindu-se pe probele administrate au stabilit corect situația de fapt,

vinovăția inculpatului și au dat o încadrare juridică legală faptelor săvârșite

de acesta.

Referitor la pedepsele stabilite cu

reținerea de circumstanțe atenuante, se constată că acestea au fost corect

reindividualizate, în raport atât cu pericolul social deosebit al infracțiunilor

săvârșite, astfel cum rezultă din conținutul lor concret și din împrejurările

în care au fost comise, cât și cu datele ce caracterizează persoana

inculpatului, care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal,

însă a mai suferit o condamnare de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată

a executării, tot pentru furt calificat.

În consecință, întrucât motivul de

recurs invocat nu este fondat, iar alte cauze de casare, ce ar putea fi

ridicate din oficiu, nu se constată, recursul urmează a fi respins în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.C. împotriva deciziei penale nr. 65 din 15 februarie

2003 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care 300.000

lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 septembrie 2003.