Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.07.2003
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3238/2003

HOTĂRÂRE
01.07.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3238/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 427 din 25 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, au fost respinse apelurile declarate de pârâta SC C.T. SRL și chemata în garanție, Primăria Remetea, contra sentinței civile nr. 426/2001 a Tribunalului Bihor, prin care pârâta a fost evacuată din spațiul comercial în litigiu și obligată la 4.266.065 lei chirie restantă actualizată, iar chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă. S-a reținut că obiectul recursului vizează evacuarea pârâtei, contractul de închiriere fiind expirat la 30 aprilie 2000, iar, pe de altă parte, raporturile dintre apelanta-pârâtă și chemata în garanție nu fac obiectul cauzei.

Contra deciziei a declarat recurs numai Primăria Remetea, invocând lipsa calității procesuale active, astfel că „plata chiriei și a penalităților nu-i incumbă”, iar, pe fond reclamanta F. nu este proprietara imobilului. Recursul este nefondat. Între C.C. și pârâtă s-a încheiat și executat contractul de închiriere nr. 1059/1999, având ca obiect spațiul din magazinul mixt P., cu o chirie de 35 dolari S.U.A. pe lună, „la cursul ratei, plus T.V.A”. Pentru perioada ianuarie - aprilie 2000, pârâta nu a achitat chiria, iar contractul a expirat la 30 aprilie 2000, ceea ce a justificat obligarea acesteia la plata sumei actualizate și evacuarea sa. Decizia din apel, sub acest aspect a rămas irevocabilă, nefiind recurată de pârâtă.

Pârâta SC C.T. a chemat în garanție Primăria Remetea, întrucât aceasta, prezentându-se proprietar, a încheiat, pe același spațiu, contractul nr. 1103 din 7 decembrie 1999, cu o chirie tot de 35 dolari S.U.A. pe lună, achitată la zi primăriei. În primă instanță, chemata în garanție nu s-a prezentat și nu a formulat susțineri sau apărări, cererea fiind admisă numai în ce privește plata cheltuielilor de judecată de 1.267.460 lei, suportate de pârâtă. Recurenta invocă în recurs raportul juridic cu SC C.T. SRL din Țoimus, nr. 3/A și relevă că nu are nici un raport cu SC C.T. Oradea, deși, în realitate, este aceeași societate pârâtă, astfel că ambele instanțe au decis corect în cererea de chemare în garanție.

Recurenta mai susține, fără temei, că procesul-verbal de predare a spațiului între reclamantă și primărie „nu este valid, căci reclamanta nu este proprietarul de drept al imobilului”, aspect care nu prezintă relevanță în referirea la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, cât timp pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul din 7 decembrie 1999 cu primăria.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de chemata în garanție, Primăria comunei Remetea, împotriva deciziei nr. 427 A-C din 29 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2633/2006
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 11 august 2003, cu modificările din 19 noiembrie 2003, reclamanta A.P.I. – Consiliul Local Oradea a cerut evacuare
ÎCCJ 2006-01-24
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.P.I. a solicitat obligarea pârâtului S.V. la plata sumei de 15.459.751 lei, din care 10.324.100 lei chirie aferentă perioadei noiembrie 2001
ÎCCJ 2003-04-09
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2192/2003
La data de 26 martie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Primăria Municipiului Oradea-Administrația Patrimoniului Imobiliar împotriva deciziei nr.419 din 18 septembrie 2001 a Curții de Apel Oradea. Dezbaterile au fost
ÎCCJ 2003-04-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2368/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bihor la 30 martie 2000, reclamanta R.A. A.P. Oradea a chemat în judecată pârâta SC M.A.M. SRL, solicitând obligar
ÎCCJ 2004-09-15
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2595/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Beiuș la data de 22 noiembrie 1999, reclamanta SC B.A. SA Beiuș, în contradictoriu cu pârâta R.N. Oradea, a solic
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă