ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2914/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 13 mai 2002

reclamanta P.I. a chemat în judecată Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc,

solicitând anularea dispoziției nr. 289 din 5 aprilie 2002 și restituirea în

natură, din terenul situat în municipiul Miercurea-Ciuc, în suprafață de 7158

mp, înscris în C.F. nr. 4384 Jigodin, nr.top 3183/1/15/1, 3183/1/15/2,

3183/1/17, 3183/1/20, 3183/1/21, 3183/1/24 și 3183/1/25 a suprafeței neocupate

de construcții, precum și a terenurilor pe care s-au ridicat construcții

neautorizate ori construcții ușoare sau demontabile, iar măsurile reparatorii

prin echivalent să fie menținute numai pentru restul terenului.

Prin sentința civilă nr. 1660 din 4 decembrie

2002, Tribunalul Harghita a respins ca nefondată acțiunea, reținând că imobilul

în litigiu a trecut cu titlu în proprietatea statului, reclamanta având dreptul

conform art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 doar la diferența dintre

despăgubirile acordate autoarei sale, actualizate și valoarea corespunzătoare a

imobilului, diferența constând în titluri de valoare nominală, aceasta întrucât

terenul este ocupat în parte de imobile cu destinația de locuință, iar cealaltă

parte aparține domeniului public (Parcul Tineretului).

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă

nr. 10 din 13 februarie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanta P.I. împotriva sentinței.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut de asemenea că terenul solicitat nu se poate restitui în natură,

deoarece în parte este ocupat de construcții, o altă parte este afectat

construcțiilor respective, iar cea mai mare parte este inclusă în „Parcul

Tineretului”, susținerea reclamantei că terenul respectiv a fost trecut în mod

abuziv în proprietatea statului neputând fi acceptată ca temei al anulării

dispoziției primarului raportat la prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

reclamanta, susținând că:

- imobilul a trecut la stat fără un titlu

valabil întrucât nu făcea parte din categoria bunurilor determinate în Decretul

nr. 302/1948, prin care a avut loc naționalizarea, neavând nici o legătură cu

spitalul naționalizat „Sf. Vicențiu”, iar naționalizarea s-a făcut fără plata

unei drepte despăgubiri;

- hotărârea a fost dată cu încălcarea

prevederilor art. 1 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 care prevăd restituirea în natură a imobilelor indiferent în

posesia cui se află în prezent, cu aplicarea greșită a art. 16 din Legea nr. 10/2001,

din dispozițiile legii, rezultând că bunurile aparținând domeniului public pot

forma obiectul restituirii în natură.

Recursul nu este întemeiat.

Sigur, imobilul în litigiu, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, a fost preluat abuziv de către stat, prin

Decretul nr. 302/1948, situație în care este supus restituirii în natură, în

măsura în care aceasta este posibilă, în caz contrar, măsurilor reparatorii

prin echivalent.

Așa fiind, din acest punct de vedere, faptul

dacă trecerea în proprietatea statului a avut loc cu sau fără titlu, în ce

interesează, are mai puțină importanță, fiind suficient ca imobilul să intre

sub incidența dispozițiilor legii, ceea ce în speță este de necontestat.

Aceasta cu atât mai mult, cu cât, prin O.G. nr. 184/2002,

textul art. 16 din lege (de care se face vorbire în recurs), în ce privește

posibilitatea restituirii în natură a bunurilor ce fac parte din domeniul

public, a fost modificat eliminându-se distincția între bunurile preluate de

stat cu sau fără titlu.

Ca atare, față și de cele cerute prin acțiune,

instanța, prin hotărârea atacată a stabilit în mod corect că imobilul în

litigiu nu este supus restituirii în natură.

Sub acest aspect, prin probele administrate, în

special expertiza tehnică efectuată în cauză, la care nu au fost formulate

obiecțiuni, s-a stabilit că mare parte din teren constituie, ca domeniu public

de interes local, „Parcul Tineretului”, diferența de suprafață aparținând în

proprietate altor persoane (fizice), ocupată de construcții cu terenul aferent

(curți) și de strada propriu-zisă, situate administrativ sub nr. 17-35.

Este adevărat, parcela cu nr. administrativ de

la nr. 17, conform aceleiași expertize – Tab. 6.1. apare ca aflându-se în

proprietatea Statului Român, în suprafață de 37 mp, fiind însă, ca întregul corp

funciar 3183/1/15/1, din care face parte, în realitate înglobată în str. P.

Pe de altă parte, din lucrările dosarului

rezultă că această parcelă nu a fost cerută prin acțiune, unde se susține că

din terenul naționalizat s-au format imobilele situate în str. P., acestea

făcând și obiectul expertizei dispuse în cauză, conform chiar obiectivelor

indicate de reclamant.

Acesta este desigur și motivul pentru care,

expertiza, prin concluziile sale, a statuat asupra imobilelor menționate, fără

referiri și la nr. administrativ 17 – Tab.7.1.

În ce privește susținerea în legătură cu

persoanele deținătoare (împrejurare care în opinia recurentului nu ar fi de

natură a împiedica restituirea terenului), este de reținut că, potrivit

Normelor Metodologice de aplicare a legii – pct.9.1., sintagma „indiferent în

posesia cui se află în prezent”, se referă la calitatea deținătorului

(minister, instituție publică, etc.), în sensul legii deci, ca entitate

deținătoare sau investită cu soluționarea notificării.

Față de cele arătate, în temeiul prevederilor

art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta P.I. împotriva deciziei civile nr. 10/A din 13 februarie 2003 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.