- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 21 martie 2008
ÎCCJ, Secția penală, decizia din 21.03.2008 — plângere
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petentul C.I.M. a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție o plângere penală împotriva judecătorului A.M. de la Curtea de Apel Pitești în care susține că magistratul i-a adus vătămări cauzate prin infracțiune. Potrivit art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, este competentă să judece infracțiuni săvârșite de judecătorii curților de apel iar potrivit art. 209 alin. (3) și (4) competent să efectueze urmărirea penală în astfel de cauze este procurorul din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Văzând și prevederile art. 222 alin. (7) C. proc. pen. conform cărora plângerea greșit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată se trimite la organul competent, Curtea va trimite plângerea petentului la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE În baza art. 222 alin. (7) C. proc. pen. trimite plângerea formulată de petiționarul C.I.M. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 21 martie 2008.