ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 22 ianuarie 2008 s-a

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție plângerea penală

formulată de A.I. împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție L.C.K., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor persoanelor și furt calificat.

În motivarea plângerii penale, petentul

arată că la data de 17 decembrie 2007 a solicitat Procurorului General ca până

la 17 ianuarie 2008 să-i transmită despăgubirea morală precizată în încheierea

nr. 224 din dosarul nr. 6157/2004 al Secției penale de la Înalta Curte de

Casație și Justiție, însă nu a primit răspuns, fiindu-i comunicate numai acte

care în opinia sa sunt false și o mare parte a acestora sunt lovite de nulitate

absolută.

Mai susține petentul că deși a intervenit

frecvent la Procurorul General, d-na K. „pentru a limita infracționalitatea din

Parchet”, a fost tratat cu dispreț, „fiind încălcate toate prevederile imperative

ale actelor normative în vigoare”.

La termenul din 5 februarie 2008 Înalta

Curte a pus în discuția părților competența de soluționare a plângerii penale

formulată de petent.

Asupra excepției invocate Înalta Curte

reține următoarele:

Prin plângerea penală adresată instanței,

petentul A.I. a solicitat efectuarea de cercetări față de procurorul general L.C.K.

de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și

furt calificat.

Potrivit dispozițiilor art. 209 C. proc.

pen., în cazul în care plângerea penală este îndreptată împotriva uneia dintre

persoanele prevăzute de art. 29 pct. 1 C. proc. pen., urmărirea penală, ca fază

obligatorie a procesului penal, în acest caz, se efectuează, de către procuror.

Din analiza prevederilor art. 28

1

C. proc. pen. și art. 29 pct. 1 C. proc. pen., rezultă că, în cazul

infracțiunilor săvârșite de magistrați, competența de cercetare penală,

respectiv judecată, se stabilește în raport de gradul instanței sau parchetului

la care magistratul își desfășoară activitatea. În cauză fiind vorba de un

procuror care își desfășoară activitatea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, competența de cercetare în faza de urmărire penală

revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar în faza

de judecată Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Petentul a adresat plângerea penală

direct Înaltei Curți de Casație și Justiție, organ judiciar ce nu are

competență să efectueze acte de urmărire penală.

Așa

fiind și având în vedere că plângerea penală formulată de petent, ca modalitate

de sesizare prevăzută de art. 222 C. proc. pen. adresată organului de urmărire

penală care va dispune conform art. 228 C. proc. pen., după caz, Înalta Curte

constată, că în speță plângerea penală a fost greșit îndreptată, așa că

potrivit art. 222 alin. (2) C. proc. pen. o va trimite la Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R ĂȘ T E

Trimite plângerea formulată de petiționarul A.I.

privind pe intimata K.C.L., la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Cu

recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 februarie 2008.