ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 4 aprilie 2008 petentul I.A. s-a

adresat cu plângere penală Înaltei Curți de Casație și Justiție împotriva

procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, L.C.K. și a foștilor procurori generali ai aceleiași unități de

parchet, I.B. și T.J., solicitând efectuarea de cercetări pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în

serviciu prin îngrădirea unor drepturi, fapte prevăzute de art. 246 și art. 247

C. pen., constând în nesoluționarea în termen legal a plângerii penale nr. 34

din 5 noiembrie 2001 și neacordarea de asistență juridică gratuită conform

Legii nr. 51/1995.

Petentul s-a plâns și

pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 C. pen.

S-a menționat că, în

conformitate cu art. 21 din Constituție i s-a îngrădit accesul la justiție,

solicitând obligarea persoanelor reclamate, în solidar cu persoanele

responsabile civilmente la reparații în cuantum de 14.000 euro.

Prin sentința penală nr.

936 din 19 mai 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 209 alin.

(3) raportat la art. 29 pct. 1 lit. f) și conform art. 222 alin. (7) C. proc.

pen. a trimis plângerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, spre competentă soluționare.

Prin rezoluția nr. 951/P/2008,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, a dispus, conform art. 228 alin. (4), raportat la art.

10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de L.C.K., T.J. și

Botoș Ilie, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și 247 C. pen.

Prin această

rezoluție s-a reținut, în esență, că lipsește orice indiciu privind

neîndeplinirea cu știință, sau îndeplinirea în mod defectuos a vreunui act de

către magistrații reclamați, în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu care

să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petiționarului, în sensul

arătat de norma de incriminare.

Având în vedere că

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu există, nu

se pot contura nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 247

C. pen.

Această rezoluție a

fost menținută ca urmare a respingerii, ca neîntemeiată a plângerii formulată

de petent împotriva rezoluției nr. 951/P/2008 prin rezoluția din 9 decembrie

2008 în dosarul nr. 11327/6397/II/2/2008 - de către procurorul ierarhic

superior.

În temeiul art. 278

1

C. proc. pen. petentul a formulat plângere la instanță, apreciind că intimații

se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care a sesizat organele de

urmărire penală.

Analizând actele

premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte reține că plângerea nu este

întemeiată.

Pentru a se putea

începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiții : una pozitivă

și alta negativă.

Condiția pozitivă,

neexprimată expres de art. 228 C. proc. pen. dar decurgând din reglementarea

adiacentă, constă din existența acelui minim de date care permit organului de

urmărire să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune.

Condiția negativă

necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) și

constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii

penale prev. în art. 10, cu excepția celui prevăzut la lit. b)

1

.

Intervenția oricărui

caz dintre cele de mai sus, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat

organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării,

pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția

neînceperii urmăririi penale.

În cauză, în mod

corect s-a reținut că intimații au acționat în virtutea atribuțiilor de

serviciu, constatându-se incidența cazului reglementat de art. 10 lit. a).

Din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că începând cu data de 5 noiembrie

2001, petentul s-a adresat organelor de urmărire penală cu plângeri și sesizări

reclamând comiterea unor fapte de abuz de către numitul A.M.M., reprezentantul

Episcopiei greco-catolice de Lugoj în perioada 4 august 1993 - 12 noiembrie

1996.

Prin ordonanța nr. 1538/P

din 12 decembrie 2001 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

conform dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., având în vedere

calitatea de arhiereu a persoanei reclamate.

Prin rezoluția nr. 574/P/2001

din data de 11 ianuarie 2002 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de același făptuitor

conform art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., soluție comunicată petiționarului

prin adresa din 16 ianuarie 2002.

Petentul a revenit cu

petiții de același gen având același obiect, pe care le-a denumit plângeri

penale, care au fost înregistrate și soluționate ca lucrări generale.

Prin aceste petiții

s-au reclamat, printre altele, omisiunea episcopiei de a-i returna carnetul de

muncă, de a-i plăti unele drepturi salariale, aspecte ce au fost analizate,

având în vedere natura aspectelor reclamate și competența instituțiilor

sesizate, răspunzându-i-se petiționarului.

Constatând că

rezoluția atacată este legală și temeinică, în baza art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen. va fi respinsă plângerea ca nefondată.

Conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen. va fi obligat petentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca

nefondată, plângerea formulată de petiționarul I.A. împotriva rezoluției nr. 951/P/2008

din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistă.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 100

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie

2009.