ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 aprilie 2008 petentul I.A. s-a adresat cu plângere penală Înaltei Curți de Casație și Justiție împotriva procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, L.C.K. și a foștilor procurori generali ai aceleiași unități de parchet, I.B. și T.J., solicitând efectuarea de cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, fapte prevăzute de art. 246 și art. 247 C. pen., constând în nesoluționarea în termen legal a plângerii penale nr. 34 din 5 noiembrie 2001 și neacordarea de asistență juridică gratuită conform Legii nr. 51/1995.

Petentul s-a plâns și pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 C. pen. S-a menționat că, în conformitate cu art. 21 din Constituție i s-a îngrădit accesul la justiție, solicitând obligarea persoanelor reclamate, în solidar cu persoanele responsabile civilmente la reparații în cuantum de 14.000 euro. Prin sentința penală nr. 936 din 19 mai 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 209 alin. (3) raportat la art. 29 pct. 1 lit. f) și conform art. 222 alin. (7) C. proc. pen. a trimis plângerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare. Prin rezoluția nr. 951/P/2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus, conform art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de L.C.K., T.J. și Botoș Ilie, pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și 247 C. pen. Prin această rezoluție s-a reținut, în esență, că lipsește orice indiciu privind neîndeplinirea cu știință, sau îndeplinirea în mod defectuos a vreunui act de către magistrații reclamați, în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu care să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petiționarului, în sensul arătat de norma de incriminare. Având în vedere că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor nu există, nu se pot contura nici elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 247 C. pen. Această rezoluție a fost menținută ca urmare a respingerii, ca neîntemeiată a plângerii formulată de petent împotriva rezoluției nr. 951/P/2008 prin rezoluția din 9 decembrie 2008 în dosarul nr. 11327/6397/II/2/2008 - de către procurorul ierarhic superior.

În temeiul art. 278 1 C. proc. pen. petentul a formulat plângere la instanță, apreciind că intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care a sesizat organele de urmărire penală. Analizând actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte reține că plângerea nu este întemeiată. Pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiții : una pozitivă și alta negativă. Condiția pozitivă, neexprimată expres de art. 228 C. proc. pen. dar decurgând din reglementarea adiacentă, constă din existența acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune.

Condiția negativă necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. în art. 10, cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția oricărui caz dintre cele de mai sus, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale.

În cauză, în mod corect s-a reținut că intimații au acționat în virtutea atribuțiilor de serviciu, constatându-se incidența cazului reglementat de art. 10 lit. a). Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că începând cu data de 5 noiembrie 2001, petentul s-a adresat organelor de urmărire penală cu plângeri și sesizări reclamând comiterea unor fapte de abuz de către numitul A.M.M., reprezentantul Episcopiei greco-catolice de Lugoj în perioada 4 august 1993 - 12 noiembrie 1996. Prin ordonanța nr. 1538/P din 12 decembrie 2001 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc.

pen., având în vedere calitatea de arhiereu a persoanei reclamate. Prin rezoluția nr. 574/P/2001 din data de 11 ianuarie 2002 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de același făptuitor conform art. 10 lit. a) și d) C. proc. pen., soluție comunicată petiționarului prin adresa din 16 ianuarie 2002. Petentul a revenit cu petiții de același gen având același obiect, pe care le-a denumit plângeri penale, care au fost înregistrate și soluționate ca lucrări generale. Prin aceste petiții s-au reclamat, printre altele, omisiunea episcopiei de a-i returna carnetul de muncă, de a-i plăti unele drepturi salariale, aspecte ce au fost analizate, având în vedere natura aspectelor reclamate și competența instituțiilor sesizate, răspunzându-i-se petiționarului.

Constatând că rezoluția atacată este legală și temeinică, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va fi respinsă plângerea ca nefondată. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat petentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul I.A. împotriva rezoluției nr. 951/P/2008 din 27 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistă. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2009.