ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3300/2003

Deliberând asupra recursului de

față;

Prin cererea înregistrată sub nr. 5733

din 11 noiembrie 1998, reclamanta SC L. SA a solicitat obligarea pârâtului I.C.P.A.

la plata sumei de 42.217 dolari S.U.A. în lei la data plății, cu titlu de daune

materiale, cât și plata cheltuielilor de judecată.

Motivându-și acțiunea, reclamanta

arată că a oferit prețul cel mai mic la licitația publică organizată de pârâtă

la 15 decembrie 1994, pentru achiziționarea de echipamente și produse software

în domeniul sistemelor informatice geografice. Cu toate acestea, pârâta a

preferat un alt ofertant, însă, prin hotărâre irevocabilă, s-a dispus anularea

adjudecării, constatându-se că reclamanta era ofertantul câștigător al

licitației, astfel că reclamanta se consideră îndreptățită să obțină daune,

calculate în raport cu profitul pe care reclamanta l-ar fi înregistrat, dacă se

încheia contractul.

Tribunalul București, prin sentința

civilă nr. 339 din 19 ianuarie 2001, a admis acțiunea reclamantei, a obligat pe

pârâtă la 277.294.109 lei daune materiale și 33.687.583 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că licitația publică, din 15 decembrie 1994, a fost

anulată prin sentința civilă nr. 8568/1996 a Judecătoriei sector 1 și prin ea

s-a constatat că reclamanta a fost ofertantul câștigător, astfel că aceasta

este îndreptățită la daune reprezentând profitul pe care reclamanta l-ar fi

obținut la nivelul calculat potrivit expertizei și contraexpertizei.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul, susținând că, în mod greșit, s-a reținut că oferta

intimatei se încadra în prețul maxim de achiziție permis unităților bugetare și

că expertizele nu s-au efectuat corect.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 969 din 6 iunie 2001, a admis apelul pârâtei, a schimbat în

tot sentința și a respins acțiunea, obligând-o pe intimată la 7.418.382 lei

cheltuieli de judecată.

S-a reținut că, în cauză,

prejudiciul nu este cert, instanța de fond confundând prejudiciul viitor cert

cu prejudiciul eventual, care nu este cert și că nu se poate susține că și în

viitor reclamanta ar fi obținut același profit.

Această decizie a fost atacată cu

recurs de către reclamantă, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Se susține că, în cauză, sunt

întrunite elementele răspunderii civile delictuale, că prejudiciul este cert,

întrucât activitatea, pentru care s-a organizat licitația, era aducătoare de

profit.

În ceea ce privește mecanismul de

calcul al profitului de către experți, acesta a fost același, respectiv, s-a

avut în vedere profitul mediu al anului 1995, când se derula afacerea.

Raportarea nu s-a făcut la o activitate viitoare, ci la o rată a profitului

mediu de 16,25% și dacă prejudiciul nu s-ar fi putut calcula, expertizele ar fi

precizat aceasta.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Elementul răspunderii civile

delictuale, care a determinat soluția instanței de apel, este prejudiciul.

Conform dispozițiilor art. 998 C.

civ. doar existența unui prejudiciu îndreptățește admiterea unei acțiuni în

desdăunare.

Este necesar ca acest prejudiciu să

fie cert, determinat sau determinabil.

Instanța de apel apreciază că, în

cauză, nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cert, ci este vorba despre un

prejudiciu eventual. Se reproșează instanței de fond confuzia între prejudiciul

viitor, care este cert, și prejudiciul eventual, care nu poate fi temei pentru

admiterea unei acțiuni în daune.

Se constată că instanța de apel

confundă prejudiciul eventual cu modalitatea de determinare a unui prejudiciu

cert, cel de care a fost lipsită reclamanta prin neîncheierea contractului.

Paguba este în patrimoniul

reclamantei și de aceea referința de calcul a fost profitul mediu realizat de

aceasta în anul 1995, când trebuia să se deruleze contractul.

De asemenea, modul de calcul a avut

în vedere o rată a profitului mediu de 16,25% pentru activitățile deja

desfășurate de reclamantă și nu la o activitate viitoare.

A accepta raționamentul instanței de

apel ar însemna o încurajare a nerespectării nici unor norme în desfășurarea

licitațiilor, a nerespectării hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțe

sub pretextul că, dacă nu s-a desfășurat activitatea tocmai datorită

ilegalităților produse cu ocazia licitației și a adjudecării către o altă

ofertantă decât cea îndreptățită, aceasta singură, cea care legal trebuia să

obțină contractul, este vinovată că nu a încheiat acel contract și nu a

desfășurat acea activitate ca să nu mai aibă prejudiciu.

Este o interpretare nu doar nelegală

a dispozițiilor art. 998 C. civ., dar care încalcă cea mai simplă logică.

Urmează a se admite recursul

reclamantei și se va modifica decizia Curții de Apel București, conform art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în sensul că va fi respins apelul pârâtului și se va

menține sentința de fond.

Potrivit art. 274 C. proc. civ., va

fi obligat intimatul-pârât și la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de

judecată către recurenta-reclamantă, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC T.R. SA (fostă SC L. SA București) împotriva deciziei nr. 969 din

6 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V a comercială.

Modifică decizia recurată, în sensul

că respinge apelul declarat de pârâtul, I.C.P.A. București, împotriva sentinței

nr. 339 din 19 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția comercială.

Obligă intimatul-pârât, I.C.P.A.

București, la cheltuieli de judecată, în cuantum de 10.000.000 lei, către

recurenta-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 3 iulie 2003.