ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3300/2003

Deliberând asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată sub nr. 5733 din 11 noiembrie 1998, reclamanta SC L. SA a solicitat obligarea pârâtului I.C.P.A. la plata sumei de 42.217 dolari S.U.A. în lei la data plății, cu titlu de daune materiale, cât și plata cheltuielilor de judecată. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că a oferit prețul cel mai mic la licitația publică organizată de pârâtă la 15 decembrie 1994, pentru achiziționarea de echipamente și produse software în domeniul sistemelor informatice geografice. Cu toate acestea, pârâta a preferat un alt ofertant, însă, prin hotărâre irevocabilă, s-a dispus anularea adjudecării, constatându-se că reclamanta era ofertantul câștigător al licitației, astfel că reclamanta se consideră îndreptățită să obțină daune, calculate în raport cu profitul pe care reclamanta l-ar fi înregistrat, dacă se încheia contractul.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 339 din 19 ianuarie 2001, a admis acțiunea reclamantei, a obligat pe pârâtă la 277.294.109 lei daune materiale și 33.687.583 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că licitația publică, din 15 decembrie 1994, a fost anulată prin sentința civilă nr. 8568/1996 a Judecătoriei sector 1 și prin ea s-a constatat că reclamanta a fost ofertantul câștigător, astfel că aceasta este îndreptățită la daune reprezentând profitul pe care reclamanta l-ar fi obținut la nivelul calculat potrivit expertizei și contraexpertizei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, susținând că, în mod greșit, s-a reținut că oferta intimatei se încadra în prețul maxim de achiziție permis unităților bugetare și că expertizele nu s-au efectuat corect.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 969 din 6 iunie 2001, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea, obligând-o pe intimată la 7.418.382 lei cheltuieli de judecată. S-a reținut că, în cauză, prejudiciul nu este cert, instanța de fond confundând prejudiciul viitor cert cu prejudiciul eventual, care nu este cert și că nu se poate susține că și în viitor reclamanta ar fi obținut același profit. Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamantă, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că, în cauză, sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, că prejudiciul este cert, întrucât activitatea, pentru care s-a organizat licitația, era aducătoare de profit.

În ceea ce privește mecanismul de calcul al profitului de către experți, acesta a fost același, respectiv, s-a avut în vedere profitul mediu al anului 1995, când se derula afacerea. Raportarea nu s-a făcut la o activitate viitoare, ci la o rată a profitului mediu de 16,25% și dacă prejudiciul nu s-ar fi putut calcula, expertizele ar fi precizat aceasta. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Elementul răspunderii civile delictuale, care a determinat soluția instanței de apel, este prejudiciul. Conform dispozițiilor art. 998 C. civ. doar existența unui prejudiciu îndreptățește admiterea unei acțiuni în desdăunare. Este necesar ca acest prejudiciu să fie cert, determinat sau determinabil.

Instanța de apel apreciază că, în cauză, nu s-a dovedit existența unui prejudiciu cert, ci este vorba despre un prejudiciu eventual. Se reproșează instanței de fond confuzia între prejudiciul viitor, care este cert, și prejudiciul eventual, care nu poate fi temei pentru admiterea unei acțiuni în daune. Se constată că instanța de apel confundă prejudiciul eventual cu modalitatea de determinare a unui prejudiciu cert, cel de care a fost lipsită reclamanta prin neîncheierea contractului. Paguba este în patrimoniul reclamantei și de aceea referința de calcul a fost profitul mediu realizat de aceasta în anul 1995, când trebuia să se deruleze contractul. De asemenea, modul de calcul a avut în vedere o rată a profitului mediu de 16,25% pentru activitățile deja desfășurate de reclamantă și nu la o activitate viitoare.

A accepta raționamentul instanței de apel ar însemna o încurajare a nerespectării nici unor norme în desfășurarea licitațiilor, a nerespectării hotărârilor irevocabile pronunțate de instanțe sub pretextul că, dacă nu s-a desfășurat activitatea tocmai datorită ilegalităților produse cu ocazia licitației și a adjudecării către o altă ofertantă decât cea îndreptățită, aceasta singură, cea care legal trebuia să obțină contractul, este vinovată că nu a încheiat acel contract și nu a desfășurat acea activitate ca să nu mai aibă prejudiciu. Este o interpretare nu doar nelegală a dispozițiilor art. 998 C. civ., dar care încalcă cea mai simplă logică. Urmează a se admite recursul reclamantei și se va modifica decizia Curții de Apel București, conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în sensul că va fi respins apelul pârâtului și se va menține sentința de fond. Potrivit art. 274 C. proc. civ., va fi obligat intimatul-pârât și la plata sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D EC I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC T.R. SA (fostă SC L. SA București) împotriva deciziei nr. 969 din 6 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V a comercială. Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul, I.C.P.A. București, împotriva sentinței nr. 339 din 19 ianuarie 2001 a Tribunalului București, secția comercială. Obligă intimatul-pârât, I.C.P.A. București, la cheltuieli de judecată, în cuantum de 10.000.000 lei, către recurenta-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 3 iulie 2003.