Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.03.2004
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 937/2004

HOTĂRÂRE
04.03.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 937/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Galați, sub nr. 115 din 13 ianuarie 2003, reclamantul P.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brăila, anularea hotărârii nr. 130 din 3 decembrie 2002, emisă de pârâtă, stabilirea și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002. În motivarea acțiunii, acesta a arătat că în perioada 27 august 1958 - 29 februarie 1960, a satisfăcut serviciul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii și anume, la Comandamentul Zonal al Unității Militare de Producție Luciu Giurgeni. Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 20 din 17 februarie 2003, a respins ca prematur introdusă, acțiunea reclamantului P.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brăila.

În motivarea soluției, s-a reținut că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamantul P.L., criticând-o pentru nelegalitate, susținând că, în speță sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, aceasta reprezentând legea specială, față de prevederile Legii nr. 29/1990, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ. Verificând cauza în funcție de recursul formulat, cât și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

În adevăr, Legea nr. 309/2002, pentru recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, prevede în art. 6 alin. (5), că împotriva hotărârilor comisiilor care funcționează în cadrul Caselor teritoriale de pensii și a municipiului București, se poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii. Întrucât reclamantul a contestat în termen, în temeiul art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002, hotărârea nr. 130 din 3 decembrie 2002, a Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii Brăila, instanța sesizată avea obligația, potrivit legii să soluționeze cauza în fond, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corect a legii, potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc.

civ. și legii speciale în materie, respectiv Legea nr. 309/2002. Așa fiind, recursul declarat de reclamant este fondat și va fi admis. Se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecare.

D E C I D E Admite recursul declarat de P.L., împotriva sentinței civile nr. 20 din 17 februarie 2003, a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, pentru rejudecare. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-03
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8713/2004
, rezultă că reclamantul a satisfăcut stagiul militar în perioada 25 iulie 1955 - 19 aprilie 1956, într-un detașament de construcții. Detașamentul în cauză nu figurează în nomenclatorul cu evidența structurilor militare cu profil economic,
ÎCCJ 2004-12-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9007/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iulie 2003, reclamantul P.G. a solicitat anularea hotărârii nr. 2108 din 9 aprilie 2003, emisă de Casa Județeană
ÎCCJ 2004-09-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7015/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 martie 2004, reclamantul M.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Galați, solicitând să se constate că beneficia
ÎCCJ 2004-12-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9008/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 iulie 2004, reclamantul S.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 3116 din 11 iunie 2003, emisă de Casa Județeană d
ÎCCJ 2005-01-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 24/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 11 iulie 2003, la Tribunalul Galați, reclamantul D.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Galați, pentru ca prin ho
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă