ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 624/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 4 din 23 ianuarie 2003, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul D.Șt.

la 10 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art.

174 și art. 175 lit. i) din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Pe latură civilă s-a luat act că

partea vătămată D.S., nu s-a constituit parte civilă.

Totodată, inculpatul a fost obligat

la plata sumei de 8.567.365 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de

spitalizare pentru partea civilă Spitalul clinic de urgență Floreasca

București, la aceasta adăugându-se dobânda legală aferentă și a sumei de

1.311.704.lei, cu același titlu, părții civile Spitalul județean Călărași și la

această sumă adăugându-se dobânda legală.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpatul, administrator al SC Q.F.

Ploiești, firmă ce avea ca obiect de activitate parcuri de distracții și

agrement, în a doua jumătate a anului 2002 își amplasase un astfel de parc

într-un bâlci din municipiul Călărași.

D.S., minor în vârstă de 17 ani, cu

probleme de familie și situație materială precară, în perioadele în care funcționa

parcul de distracții, ajuta la diferite munci fie pentru bani, fie pentru a i

se permite să se dea în mașinile de agrement, astfel că inculpatul îl cunoștea.

În aceste condiții, în ziua de 5

septembrie 2002, minorul ajuta un muncitor al unei alte societăți să remedieze

un utilaj, iar în timp ce lucra a auzit larmă și a văzut că un angajat al

firmei inculpatului urmărea cu o bâtă de base-ball un tânăr. Ieșindu-i în față,

urmăritorul a încercat să-l lovească, minorul parând însă lovitura. În timp ce

ei se îmbrânceau, minorul încerca să-l dezarmeze de bâtă pe atacator, din

spate, a venit inculpatul care, având și el o bâtă asemănătoare, l-a lovit pe

minor până când bâta s-a rupt, iar victima a căzut în genunchi. Aflat în

această poziție, minorul a mai fost lovit de inculpat cu bâta luată de la

primul atacator, loviturile fiind aplicate în cap.

Inculpatul a încetat lovirea capului

minorului abia la intervenția lui C.N., care, ajutată și de alte persoane l-a

îndepărtat, însă între timp, inculpatul a mai lovit corpul tânărului cu

picioarele.

Actul medico-legal al Serviciului de

Medicină Legală Călărași a înscris că D.S. a fost internat de urgență în

Spitalul clinic de urgență Floreasca București în perioada 6-11 septembrie

2002, cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral minor nivel I, hematom

epidural frontal stâng, fractură frontală stânga.”

S-a mai înscris că la 6 septembrie

2002, victima a fost operată, practicându-se craniotomie și evacuarea

hematomului epidural frontal stâng. De asemenea, s-a reținut că, fronto-temporal

stâng a prezentat incizie chirurgicală de 15/0,1 cm, acoperită de crustă

hematică, cu urme de suturi chirurgicale, centrată de o lipsă de substanță

osoasă subiacentă de 2/2 cm, iar paravertebral toracal drept, zona depigmentată

de 10/1,5 cm, acoperită de depozit seros.

Același act medico-legal a

concluzionat că partea vătămată a prezentat leziuni, produse prin lovire cu

corp dur, acestea au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de la data

producerii și au pus în primejdie viața victimei, intervenția chirurgicală

înlăturând pericolul vital. Totodată, s-a mai reținut că lipsa de substanță

osoasă la nivelul neurocraniului reprezintă o infirmitate fizică permanentă.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivele invocate fiind greșita stabilire a situației de fapt

și, implicit, a vinovăției sale, greșita încadrare juridică a faptei și

netemeinicia pedepsei aplicate.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 269 din 8 mai 2003 a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

Nemulțumit și de hotărârea

pronunțată în apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile

de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

,

17 și 14 C. proc. pen., respectiv, prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a

legii, faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică și s-a aplicat

pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Din verificarea lucrărilor dosarului se reține că

probele administrate au relevat, fără dubiu, situația de fapt reținută de

instanță, ele, totodată, probând vinovăția inculpatului în săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor calificat.

Actul medico-legal efectuat în cauză

este complet și explicit, emană de la o instituție spitalicească abilitată și

nu conține dubii în ce privește concluziile, sens în care, în mod pertinent,

s-a apreciat că nu se impunea efectuarea unei alte constatări.

Lovirea victimei în cap, deci zonă

vitală, cu un corp contondent, dur, apt prin el însuși să lezeze grav

integritatea fizică, consecințele loviturilor, sunt elemente definitorii pentru

încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) din

același cod, inculpatul acționând nu cu intenția de a vătăma doar, ci a

acceptat producerea rezultatului mai grav, moartea victimei, acesta

neintervenind doar pentru că viața a fost salvată prin intervenția urgentă și

calificată a medicilor.

Ca atare, în cauză, nu sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă,

prevăzută de art. 182 C. pen.

În ce privește motivul de recurs

vizând pedeapsa, se reține că instanța, orientându-se la 10 ani închisoare, a

considerat pericolul social deosebit de ridicat al faptei, acesta rezidând și

în consecințele produse, respectiv, lipsa de substanță osoasă la nivelul

neurocraniului cu instalarea infirmității fizice permanente a victimei,

împrejurările în care s-a săvârșit, fără ca victima să aibă o contribuție la

declanșarea atacului asupra sa, dar și persoana inculpatului, nesincer pe

parcursul fazelor procesului penal.

Executarea pedepsei în regim de

privare de libertate va fi în măsură să realizeze și scopul acesteia, respectiv,

prevenția generală și specială.

Pentru considerentele expuse, în

baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

declarat de inculpat nefiind fondat, va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul D.Șt. împotriva deciziei penale nr. 269 din 8 mai 2003 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 16 septembrie 2002 la 3

februarie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.200.00 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

februarie 2004.