ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4771/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din 5

februarie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul S.A. la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. d) și e) C. pen. și 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.

192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64

C. pen.

S-a dedus prevenția de la 2 august 1999

la 30 noiembrie 1999.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) din același cod, inculpatul a fost

achitat pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen.

Părțile vătămate P.D. și C.D. nu

s-au constituit părți civile în cauză, constatându-se că prejudiciul a fost

acoperit.

Pentru pronunțarea hotărârii, prima

instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În seara de 2 august 1999, în jurul

orei 21,30, P.D., din București, a parcat autoturismul, proprietate, pe Bd. Corneliu

Coposu, după care a coborât pentru a pune niște obiecte în portbagaj, luându-și

și geanta pe umăr, în aceasta aflându-se un telefon mobil, suma de 1.465.000

lei și 900 dolari S.U.A.

În momentul în care a revenit pentru

a se urca în autoturism, inculpatul i-a smuls geanta din mână, fugind de la

locul faptei. Partea vătămată împreună cu martorul A.N.M. au alergat după

inculpat, care, văzând că este urmărit, a escaladat gardul unui imobil,

proprietatea lui C.D. Profitând de faptul că o fereastră a locuinței era

deschisă, inculpatul a pătruns prin ea în bucătărie și de aici într-o cameră,

unde a întâlnit pe C.D., alertat de zgomotele auzite. Pentru a-și asigura

scăparea, inculpatul a amenințat pe C.D. cu o șurubelniță, după care a spart

geamul unei uși de acces în locuință, reușind să iasă în stradă. Aici s-a

întâlnit cu partea vătămată P.D., care i-a cerut din nou să-i restituie geanta,

însă inculpatul a amenințat-o cu șurubelnița, continuând să fugă. Imediat însă,

a fost imobilizat de doi subofițeri de poliție, partea vătămată recunoscându-și

geanta aflată asupra inculpatului, pe care a recuperat-o cu toate bunurile și

valorile aflate în ea.

Prin decizia penală nr. 355/ A din

11 iunie 2002, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpat, care a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în

infracțiunea de furt calificat și aplicarea unei pedepse fără privare de

libertate.

Împotriva acestei decizii penale,

inculpatul, prin apărător, a declarat recurs, cerându-se scris și oral,

rejudecarea cauzei pentru completarea probatoriului administrat, cerere

respinsă neîntemeiat de către instanța de apel, iar părțile vătămate nu au fost

citate. În subsidiar, apărătorul a cerut reducerea pedepselor aplicate

inculpatului avându-se în vedere că nu are antecedente penale, iar pe timpul

cercetării sale i-au decedat părinții.

Recursul declarat de apărătorul lui S.A.,

inculpat care, sub diferite motive a înțeles să nu se prezinte în instanță

pentru a-l susține, așa cum a procedat și în instanța de apel, este nefondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar se constată că instanțele de judecată au reținut corect starea de fapt,

confirmată de probele administrate în cauză și au făcut o încadrare juridică în

textele de lege corespunzătoare, pedepsele aplicate fiind just individualizate.

Procurorul și instanțele au apreciat

corect că nu este necesară administrarea altor probe în cauză, deoarece probele

administrate au fost edificatoare, martorii audiați fiind singurii care au

perceput direct faptele săvârșite de inculpat. Respingerea cererii formulate de

inculpat de a fi confruntat cu partea vătămată ca unul ce a adoptat o altă

variantă de justificare a activității ilicite săvârșite, nesprijinite de nici o

probă și infirmată de martorii audiați, corect a fost apreciată ca nefiind

necesară pentru lămurirea cauzei.

De asemenea, renunțarea la audierea

părții vătămate C.D. de către prima instanță, ca nefiind absolut necesară, este

justificată prin aceea că ea nu a formulat nici o pretenție împotriva

inculpatului, neconstituindu-se nici parte civilă, iar la judecarea cauzei s-a

avut în vedere declarațiile sus numitului date la urmărirea penală.

Înalta Curte constată că ambele

instanțe au făcut o corectă și justă apreciere a pericolului social al faptelor

săvârșite de inculpatul S.A., având în vedere și gravitatea acestora, în raport

și de frecvența săvârșirii lor și au avut în vedere persoana inculpatului, care

a căutat cu orice chip să zădărnicească soluționarea cauzei, neprezentându-se

nici la instanța de apel și nici la cea de recurs.

Față de aceste circumstanțe,

pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului nu poate fi considerată ca

severă, încât executarea ei, în limitele stabilite, care se situează la minimul

prevăzut de lege pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. d) și e) C. pen., se impune cu necesitate, pentru rectificarea

scopului, prevăzut de art. 52 C. pen.

Pentru considerentele arătate, având

în vedere că verificând decizia atacată, în raport și cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. și nefiind identificate existența altor motive, care

analizate din oficiu să ducă la casare, se va constata că recursul declarat de

inculpatul S.A. este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.A., împotriva deciziei penale nr. 355/ A din 11 iunie

2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 septembrie 2004.