ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5629/2004

Asupra conflictului negativ de

competență:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Pitești la data de 4 februarie 2003, reclamanta M.J.P. a chemat în

judecată pe soțul său M.F., aflat în executarea unei pedepse privative de

libertate la Penitenciarul Rahova, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța

să se dispună desfacerea căsătoriei, încredințarea spre creștere și educare a

minorului P.A., stabilirea unei pensii de întreținere pentru minor și revenirea

la numele avut anterior căsătoriei.

Prin sentința civilă nr. 3213 din 15

septembrie 2003, Judecătoria Pitești a admis excepția necompetenței teritoriale

a instanței, invocată din oficiu, și a declinat cauza spre competentă

soluționare la Judecătoria sectorului 1 București.

Judecătoria Pitești a reținut că pârâtul

a început să execute o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Rahova

înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, că reclamanta are

domiciliul actual în Pitești și că nici unul dintre soți nu mai locuiește în

circumscripția Judecătoriei Bârlad în care s-a aflat cel din urmă domiciliu

comun.

Judecătoria sectorului 1 București,

prin sentința civilă nr. 7154 din 18 noiembrie 2003, a declinat la rândul său

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, a constatat

ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza spre rezolvarea

conflictului către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Judecătoria sectorului 1 a reținut

că nici unul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția instanței în care

se afla cel din urmă domiciliu comun din Bârlad iar în cauză nu s-a făcut

dovada că pârâtul nu are domiciliul în România, motiv pentru care competentă în

soluționarea cauzei este Judecătoria Pitești.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte

stabilește în favoarea Judecătoriei Pitești competența de soluționare a cauzei

pentru următoarele motive:

Conform art. 607 C. proc. civ., cererea de

divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cel din

urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă

nici unul din soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se

află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în

circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are

domiciliu în țară, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are

domiciliul reclamantul.

Analizând actele dosarului se constată că

părțile s-au căsătorit în Suedia, țară în care au și conviețuit o perioadă.

Ultimul domiciliu comun al soților a fost în municipiul Bârlad, localitate în

care nici una dintre părți nu mai locuia în momentul introducerii cererii de

divorț deoarece reclamanta își mutase domiciliul la Pitești iar pârâtul se afla

în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Rahova.

Față de această situație, în

condițiile în care nici unul dintre soți nu mai locuiește la ultimul domiciliu

comun, în condițiile în care pârâtul se afla în executarea unei pedepse

privative de libertate iar reclamanta avea un alt domiciliu, Înalta Curte stabilește

că instanța care are competența de a soluționa cauza este Judecătoria Pitești,

ca instanță pe raza căreia se află domiciliul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește în favoarea Judecătoriei Pitești

competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta M.J.P. în

contradictoriu cu pârâtul M.F.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de la 14 octombrie

2004.