ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3812/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 911 din 30 iunie 2000

Tribunalul Brașov, secția comercială, a respins acțiunea formulată de

reclamanta S.C. T. U.T.B. S.A. de obligare a pârâtei S.C. A.R. A. S.A. Cluj la

plata sumei de 1.655.887 USD despăgubiri civile în baza poliței de asigurare

nr. 17001 din 15 aprilie 1998.

Instanța de fond a reținut în fapt că prin

poliția de asigurare nr. 1701 din 15 aprilie 1998 reclamanta s-a asigurat la

societatea pârâtă pentru pagubele ce i-ar putea fi cauzate prin neplata

contravalorii contractului de export nr. 1 din 12 ianuarie 1998 încheiat cu

societățile turce U.T.T. A.S. și T.T.S.T. A.S. ca urmare a faptului că acestea

au devenit insolvabile în timpul valabilității asigurării, suma asigurată fiind

de 1.500.000 $. Prin polița nr. 17003 din 25 august 1998 suma asigurată a fost

majorată cu încă 5.000.000 USD.

S-a reținut că reclamanta nu s-a conformat

contractului de asigurare neaducând la cunoștință asigurătorului imediat, în

scris, faptul neachitării creanței ci la interval de câteva luni, timp în care

a încheiat cu debitorii turci o înțelegere de rescadențare a debitelor, inițial

până în decembrie 1998 iar ulterior până în luna octombrie 1999.

Prin urmare, susținerea neachitării la scadență

a debitelor a rămas fără suport.

Cum reclamanta a arătat și că partenerul turc nu

se află în insolvabilitate și că a încheiat un nou contract de vânzare –

cumpărare cu aceasta, iar din adresa emisă de Camera de Comerț Cluj rezultă că

este acționară la societatea turcă, deținând 50% din capitalul acesteia, fapt

neadus la cunoștință asigurătorului la momentul încheierii polițelor de

asigurare, instanța de fond a respins acțiunea constatând ca îndeplinite

condițiile contractului de asigurare prevăzute de art. 7 și art. 13.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Brașov, secția

comercială, prin decizia nr. 326 din 5 iunie 2001.

Criticile apelantei cu privire la greșita

reținere a situației de fapt au fost înlăturate de instanța de apel pentru

considerentele ce urmează:

- cazul asigurat reglementat de art.

2 pct. a nu s-a produs, debitorul nefiind supus procedurii falimentului, și

deci în insolvență comercială, iar reclamanta nu a făcut nici dovada

insolvabilității acesteia;

- nu s-au îndeplinit condițiile

privind încheierea unei înțelegeri dintre debitoare și toți creditorii, ci doar

cu unii dintre ei (art. 2 pct. B contract asigurare);

- riscul asigurat trebuia dovedit

față de ambele societăți turce contractante în contractul de livrare la care se

referă polița de asigurare;

- încasarea de sume în contul

livrărilor făcute în perioada asigurată, încheierea unor convenții de

reeșalonare a debitelor, inițierea procedurii arbitrajului relevă

neîndeplinirea prevederilor art. 2 pct. c din contractul de asigurare;

- neîndeplinirea de către apelantă a

condiției cu privire la informarea de îndată și în scris a asigurătorului cu

problemele ivite în plata creditelor.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs solicitând schimbarea în tot a hotărârilor pronunțate în

sensul admiterii pe fond a acțiunii precizată în apel pentru următoarele

motive:

conținutului adreselor nr. 193 din 23 martie 1999 și nr. 745 din 5 august 1999

în sensul recunoașterii de către recurentă a faptului că debitorul său nu mai

este în stare de insolvabilitate deoarece situația financiară a firmei turcești

este străină raportului juridic dedus judecății iar aprecierile au privit

perioada ulterioară valabilității contractelor de asigurare;

- vânzarea – cumpărarea tractoarelor

s-a realizat numai cu firma T.T.S.T. A.S. iar motivarea instanței de apel că

partener contractual în relația comercială asigurată prin cele două contracte

de asigurare a fost și firma U.T.T. A.S. nu corespunde realității;

- măsurile pe care le-a luat cu

privire la realizarea creanței și interpretate de instanța de apel ca fapte în

nerealizarea cazului de risc prevăzut de art. 2 lit. c) din contractele de

asigurare au vizat conservarea creanței deoarece deschiderea procedurii

executării silite nu era posibilă în lipsa titlului executoriu iar dacă ar fi

recurs la procedura falimentului ar fi suportat concursul creditorilor

privilegiați ai debitoarei;

- instanța de apel trebuia să

analizeze îndeplinirea obligației de informare a asiguratului nu mai în raport

cu contractul de asigurare nr. 17003 din 25 august 1998, deoarece în apel și-a

redus pretențiile la suma de 1.485.887 USD ce reprezintă neîncasările aferente

acestui contract față de faptul că după promovarea acțiunii recurenta a încasat

sumele asigurare prin contractul nr. 17001 din 15 aprilie 1998;

- interpretarea greșită a

prevederilor art. 1 din contractul de asigurare în sensul că insolvabilitatea

la care se referă acesta trebuia interpretat ca o imposibilitate a debitoarei

de a-și onora obligațiile financiare, probele administrate dovedind producerea

riscurilor prevăzute de art. 2 lit. c) din contract.

Intimata S.C. A.R. A. S.A. prin

întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului și menținerea

deciziei atacate ca legală și temeinică.

Intimata arată în esență că:

- în mod greșit recurenta confundă

insolvabilitatea – riscul asigurat – cu starea de insolvență, confuzie pe care

în redactarea motivelor de apel aceasta nu a făcut-o;

- contractul de furnizare a fost

încheiat de către recurentă cu două firme turcești cum corect a reținut

instanța de apel;

- recurenta nu și-a îndeplinit

obligația de informare cu privire la survenirea riscului asigurat, ambele

polițe de asigurare au acoperit riscul neplății din cauza insolvabilității

privind contractul nr. 1 din 12 ianuarie 1998 .

Recursul nu este fondat.

acestea au ca obiect, pe de o parte interpretarea greșită a probelor

administrate în cauză, iar de  altă parte, interpretarea greșită a prevederilor

art. 1 din contractul de asigurare cât privește cazul asigurat pentru

insolvabilitatea debitorului.

Ilustrarea faptului că instanțele au dat o

corectă interpretare atât probelor, respectiv adreselor nr. 193 din 23 martie

1999 și nr. 745 din 15 august 1999 pe care le invocă recurenta și prin care

aceasta informa, de altfel, în mod neechivoc asigurătorul despre redresarea

financiară a partenerului turc cât și termenului contractual de insolvabilitate

în determinarea riscului asigurat o reprezintă restrângerea criticilor de către

reclamantă în apel numai la despăgubirea aferentă contractului de asigurare nr.

17003 din 25 august 1998 și precizarea acesteia că pe parcursul procesului a

încasat sumele ce au fost asigurare prin polița de asigurare nr. 17001 din 15

aprilie 1998.

noțiunii de „insolvabilitate” – caz asigurat, accepțiunea corectă pe care a

dat-o și reclamanta recurentă în motivele de apel, făcând necesara distincție

între insolvabilitate și insolvență, context în care reconsiderarea conceptuală

prin motivele de recurs cu privire la aceasta nu poate fi primită, ea nefiind

una corectă.

contractul de livrare nr. 1/1998, iar acesta a fost încheiat de recurentă în

calitate de furnizor cu două firme turcești beneficiare: T.T. și U.T.T. A.S.,

cum corect a reținut instanța de apel, susținerea recurentei în sensul că numai

cea de a doua firmă, cu privire la a cărei insolvabilitate a administrat probe,

ar fi partener contractul nu corespunde realității, critica nefiind deci

întemeiată.

incumbă asiguratului în baza contractului de asigurare se analizează numai dacă

riscul asigurat se produce, fiind subsecventă acestui fapt.

Recurenta reclamantă a încheiat cea de a doua

poliță de asigurare nr. 17003 din 25 august 1998 pe fondul neîncasării la

scadență a facturilor emise în baza contractului de livrare 1/1998, perioada

asigurată prin ambele polițe fiind 15 aprilie 1998 – 31 martie 1999 iar conform

adresei nr. 966 din 14 octombrie 1999 emisă de recurentă toate facturile au

fost rescadențate în afara perioadei asigurate, mai – octombrie 1999.

respinge recursul declarat, menținând decizia atacată ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta S.C. T. U.T.B. S.A. Brașov împotriva deciziei nr. 326 Ap

din 5 iunie 2001 a Curții de Apel Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi

7 octombrie 2003.