ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1782/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 108 din 19

septembrie 2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul C.M. la:

- 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), raportat

la art. 211 alin. (2) lit. d) și f) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului, iar din pedeapsa aplicată, conform art. 88 C. pen., s-a dedus

timpul arestării preventive de la 5 ianuarie 2002, la zi.

Prin aceeași sentință, inculpatul a

fost obligat să plătească:

- suma de 3.935.800 lei, părții

civile E.E., cu titlu de despăgubiri civile;

- suma de 3.802.497 lei, Spitalului

județean Călărași cu titlu de cheltuieli de spitalizare (în temeiul art. 188

din Legea nr. 3/1978), cu dobânzile legale aferente, calculate de la rămânerea

definitivă a hotărârii de condamnare și până la achitarea totală a debitului;

- 2.000.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 600.000 lei, reprezentând

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 3 ianuarie 2002, în jurul

orelor 20.00, inculpatul C.M., după ce a consumat băuturi alcoolice, trecând pe

lângă locuința părții vătămate E.E., știind că aceasta locuiește singură, a

hotărât să sustragă unele bunuri ce-i aparțineau.

Pentru a-și pune în practică această

hotărâre, inculpatul a escaladat gardul, pătrunzând în acest fel în curtea

locuinței și crezând că partea vătămată nu este acasă, deoarece lumina era

stinsă, a spart geamul de la fereastra dormitorului cu intenția de a pătrunde

în interior, prin escaladarea acesteia.

Auzind zgomot, partea vătămată a

aprins lumina din cameră și a început să strige după ajutor, îndreptându-se

spre ieșire, moment în care inculpatul a împiedicat-o să iasă, lovind-o cu

palma în zona bărbiei și trântind-o pe holul de la intrarea în locuință.

După aceea, inculpatul a pătruns în

casă, prin fereastra al cărei geam îl spărsese, de unde a sustras un

radiocasetofon, pe care apoi l-a dus la domiciliul său și l-a ascuns într-o

valiză de lemn ce se afla sub patul în care dormea și unde a fost găsit de

către organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data

de 5 ianuarie 2002.

În urma actelor de violență

exercitate de inculpat, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror

vindecare au fost necesare 2 - 3 zile de îngrijiri medicale.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul C.M. pe care a criticat-o cu privire la pedeapsa

aplicată, pe care o consideră prea severă, solicitând a se dispune reducerea

acesteia, urmând a se ține seama într-o mai mare măsură de faptul că a

recunoscut fapta imputată.

Tribunalul București, secția a II-a

penală, prin decizia nr. 854 din 19 decembrie 2002, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpatul C.M. cu motivarea că, la stabilirea pedepsei

aplicate inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile generale de

individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., inclusiv și persoana acestuia, a

recunoscut și regretat fapta comisă, are antecedente penale și că „în raport de

gradul ridicat de pericol social al faptei comise, tâlhărie, de limitele de

pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, 5 - 20 ani, aplicarea

pedepsei orientată spre minimul special 6 ani închisoare este de natură a

realiza scopul acesteia, așa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen.”

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul C.M., pe care a criticat-o pentru același motiv invocat și la

instanța de apel, și anume reducerea pedepsei pe care o consideră prea severă.

Recursul declarat de inculpat este

fondat în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta:

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt,

conformă cu probele de la dosar, încadrând fapta în textele de lege

corespunzătoare pentru care i-a aplicat inculpatului recurent o pedeapsă just

individualizată.

Totodată, se constată că în mod

justificat instanța de apel i-a respins apelul inculpatului prin care solicita

reducerea pedepsei, constatând că în cauză s-a făcut o justă și corectă

aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., cum și faptul că executarea pedepsei

în limitele stabilite de prima instanță este în măsură să satisfacă cerințele

art. 52 C. pen.

Prin urmare, motivul de casare

analizat, invocat de inculpat, nefiind fondat, nu poate fi primit.

Cu toate acestea, așa cum s-a mai

arătat, recursul declarat de inculpatul C.M. este întemeiat pentru un alt

motiv, analizat din oficiu, în temeiul art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., și anume neaplicarea art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea de

tâlhărie săvârșită în condițiile art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen.

Potrivit art. 13 C. pen., în cazul

în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au

intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.

Din actele și lucrările de la dosar,

rezultă că inculpatul C.M. a comis fapta de tâlhărie la data de 3 ianuarie

2002, dată la care erau aplicabile dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. f) C.

pen. și pentru care limitele de pedeapsă erau stabilite între 5 - 20 ani

închisoare.

Ulterior, însă, respectiv la data de

18 aprilie 2002, deci după săvârșirea faptei de către inculpat, a intrat în

vigoare Legea nr. 169/2002, prin care au fost modificate unele dispoziții din

Codul de procedură penală, între care și cele prevăzute de art. 211 alin. (2)

C. pen.

Urmare acestor modificări a fost

introdus la art. 211 alin. (2) C. pen., alin. (2

1

), iar agravanta

prevăzută în vechea reglementare la art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen., a fost

trecută la alineatul nou introdus la litera c), iar limitele de pedeapsă

stabilite între 7 și 20 ani închisoare.

Prin urmare, de modificările aduse

art. 211 alin. (2) lit. f) C. pen. prin Legea nr. 169/2002, text de lege

reținut și în sarcina recurentului inculpat, urmează a se constata că

dispozițiile textului de lege în discuție, în varianta existentă la data

săvârșirii faptei îi sunt mai favorabile, din moment ce minimul special

prevăzut în textul anterior era mai mic decât cel din noua reglementare, motiv

pentru care se impune aplicarea art. 13 C. pen.

De menționat faptul că, deși Legea

nr. 169/2002 era în vigoare la data judecării apelului declarat de inculpat, în

mod nejustificat, instanța de apel nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 13

C. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este

întemeiat numai sub aspectul criticii analizate din oficiu și anume,

neaplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile, urmând a fi admis, a

casa atât decizia atacată, cât și hotărârea primei instanțe, cu menținerea

pedepsei aplicate la judecata în fond și menținută la judecata în apel care a

fost corect individualizată și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul C.M. împotriva deciziei penale nr. 854 din 19 decembrie 2002 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 108 din 19 septembrie 2002 a Tribunalului Călărași numai cu

privire la neaplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., referitor la infracțiunea

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) C. pen.

Face aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 13 C. pen. și menține pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată

inculpatului.

Deduce din pedeapsă, timpul

reținerii și arestării preventive de la 5 ianuarie 2002, la 8 aprilie 2003.

Onorariul în sumă de 300.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

aprilie 2003.