ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 39/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.101 din 18 septembrie 2003 a Tribunalului Călărași inculpatul D.D.E. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1 și 2 1 lit.a C.pen. cu aplicarea art.74 – 76 C.pen. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art.71, 64 C.pen.. În baza art.88 C.pen., s-a dedus din durata pedepsei perioada arestului preventiv de la 27 iulie 2003, la zi. S-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 zile de la 25 septembrie 2003 la 24 octombrie 2003. Inculpatul D.D.E. a fost obligat în solidar cu coinculpatul M.D., condamnat în această cauză, la plata despăgubirilor civile în sumă de 790.000 lei și a daunelor morale în valoare de 20.000.000 lei către partea civilă P.Gh., luându-se act de acordul inculpaților în acest sens.

Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.600.000 lei către stat, din care 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, după ce au consumat băuturi alcoolice inculpații D.D.E. și M.D. au hotărât să o deposedeze pe partea vătămată P.G. de banii și bunurile pe care le avea asupra sa. Victima, aflată în stare de ebrietate, a fost urmărită de cei doi inculpați, M.D. fiind cel care a lovit-o primul, cu pumnul, trântind-o la pământ, după care a lovit-o și inculpatul D.D.E. Apoi, inculpații au deposedat-o pe partea vătămată de suma de 27.000 lei, un pachet de țigări, o brichetă, o batistă și o pungă cu napolitane, toate în sumă de 70.000 lei.

Partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 4 – 5 zile de îngrijiri medicale. Inculpatul D.D.E. a recunoscut săvârșirea infracțiunii. Situația de fapt și vinovăția sa au fost reținute pe baza materialului probator administrat în cauză: proces – verbal de consemnare a plângerii părții vătămate, proces – verbal de cercetare la fața locului, planșe cu fotografii judiciare, proces – verbal de reconstituire, acte medico – legale, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor și declarațiile inculpaților. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul reindividualizării pedepselor aplicate inculpaților.

Prin decizia penală nr.619/20 octombrie 2003, în temeiul dispozițiilor art.379 pct.2 lit.a C.proc.pen., Curtea de Apel București a admis apelul procurorului, a desființat în parte sentința și, în fond, a majorat pedepsele aplicate inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1 și 2 1 lit.a C.pen. cu art.74 – 76 C.pen. la câte 5 ani închisoare fiecare. Prevenția a fost computată de la 27 iulie 2003 la 20 octombrie 2003, durata arestării preventive fiind prelungită de la 25 octombrie 2003 la 23 noiembrie 2003, inclusiv. Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute. Instanța de control judiciar a apreciat că, deși în mod corect au fost în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante, pedepsele aplicate – prin cuantumul lor – nu sunt în măsură să corespundă finalității cerute de art.52 C.pen..

Gradul de pericol social al infracțiunii comise, împrejurările săvârșirii ei și consecințele acesteia au constituit argumentele pentru care Curtea de Apel București, secția a II-a penală a dispus majorarea pedepselor aplicate la câte 5 ani închisoare pentru fiecare inculpat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul D.D.E., solicitând admiterea acestuia, invocând neconcordanța existentă între considerentele deciziei atacate și minută privind soluția pronunțată. Pe fond, a solicitat casarea hotărârii judecătorești pronunțate în apel și reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat.

Între considerentele deciziei nr.619 din 20 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II a penală și dispozitivul acestei hotărâri judecătorești nu există neconcordanțe. Hotărârea judecătorească motivează soluția de admitere a recursului declarat de procuror, argumentele invocate în sensul majorării pedepselor aplicate inculpaților fiind prezentate fără echivoc și decurgând în sensul arătat făcându-se în mod expres mențiunea că, apelul urmează a fi admis potrivit dispozițiilor art.379 pct.2 lit.a C.proc.pen. Prin dispozitivul deciziei penale, hotărârea instanței de fond a fost desființată în parte, pedepsele aplicate inculpaților D.D.E. și M.D. fiind majorate de la 3 ani și 6 luni închisoare, respectiv de la 4 ani închisoare la câte 5 ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 alin.1 și 2 1 lit.a C.pen.

cu aplicarea art.74 – 76 C.pen. În consecință, dispozitivul hotărârii corespunde întru-totul argumentelor prezentate în expozitiv și soluției preconizate. Împrejurarea că în dispozitiv s-a consemnat termenul de „respinge” în loc de „admite” apelul constituie o eroare materială evidentă, potrivit dispozițiilor art.195 C.proc.pen. care nu afectează fondul cauzei. În legătură cu motivul de casare invocat de recurent și prevăzut de art.385 9 alin.1 pct.14 C.proc.pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este neîntemeiat. Pedeapsa aplicată de instanța de apel inculpatului D.D.E. este just individualizată și constituie rezultatul interpretării corespunzătoare și eficientizării criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen.

Inculpatul D.D.E. – împreună cu coautorul M.D. – după ce au văzut că partea vătămată are bani asupra sa, au urmărit-o și au lovit-o, cauzându-i leziuni ce au necesitat 4 – 5 zile de îngrijiri medicale. Instanța de apel a avut în vedere împrejurările în care s-a comis fapta și consecințele acesteia, trăgând concluziile juste asupra, pericolului social al acestuia. De asemenea, analizând datele personale ale recurentului inculpat referitoare la atitudinea procesuală sinceră, disponibilitatea manifestată de a despăgubi victima și lipsa antecedentelor penale, instanța de apel a menținut aplicarea circumstanțelor atenuante reținut în favoarea acestuia. Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei stabilite care, de altfel corespunde și cerințelor prevederilor art.52 C.pen.

și poate asigura reintegrarea socială a recurentului inculpat. Constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curtea de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul inculpatului D.D.E., în temeiul dispozițiilor art.385 15 pct.1 lit.b C.proc.pen.. În baza art.385 17 alin.4 C.proc.pen. și art.88 C.pen., timpul arestului preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la 27 iulie 2003 la 7 ianuarie 2004. În baza art.192 alin.2 și 189 C.proc.pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D.E. împotriva deciziei penale nr.619/A din 20 octombrie 2003 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 27 iulie 2003 la 7 ianuarie 2004. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.