ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 39/2004

Asupra

recursului de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.101 din 18 septembrie 2003 a Tribunalului Călărași

inculpatul D.D.E. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art.211 alin.1 și 2

1

lit.a C.pen. cu aplicarea art.74 –

76 C.pen. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

S-a

făcut aplicarea art.71, 64 C.pen..

În baza

art.88 C.pen., s-a dedus din durata  pedepsei perioada arestului preventiv de

la 27 iulie 2003, la zi.

S-a

dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de

30 zile de la 25 septembrie 2003 la 24 octombrie 2003.

Inculpatul

D.D.E. a fost obligat în solidar cu coinculpatul M.D., condamnat în această

cauză, la plata despăgubirilor civile în sumă de 790.000 lei și a daunelor

morale în valoare de 20.000.000 lei către partea civilă P.Gh., luându-se act de

acordul inculpaților în acest sens.

Inculpatul

a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.600.000 lei către

stat, din care 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, după ce au consumat

băuturi alcoolice inculpații D.D.E. și M.D. au hotărât să o deposedeze pe

partea vătămată P.G. de banii și bunurile pe care le avea asupra sa.

Victima,

aflată în stare de ebrietate, a fost urmărită de cei doi inculpați, M.D. fiind

cel care a lovit-o primul, cu pumnul, trântind-o  la  pământ,  după  care a

lovit-o și inculpatul D.D.E. Apoi, inculpații au deposedat-o pe partea vătămată

de suma de 27.000 lei, un pachet de țigări, o brichetă, o batistă și o pungă cu

napolitane, toate în sumă de 70.000 lei.

Partea

vătămată a suferit leziuni care au necesitat 4 – 5 zile de îngrijiri medicale.

Inculpatul

D.D.E. a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Situația

de fapt și vinovăția sa au fost reținute pe baza materialului probator

administrat în cauză: proces – verbal de consemnare a plângerii părții

vătămate, proces – verbal de cercetare la fața locului, planșe cu fotografii

judiciare, proces – verbal de reconstituire, acte medico – legale, declarațiile

părții vătămate, declarațiile martorilor și declarațiile inculpaților.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul reindividualizării  pedepselor

aplicate inculpaților.

Prin

decizia penală nr.619/20 octombrie 2003, în temeiul dispozițiilor art.379 pct.2

lit.a C.proc.pen., Curtea de Apel București a admis  apelul  procurorului,  a

desființat  în  parte  sentința  și, în  fond, a majorat pedepsele aplicate

inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1 și 2

1

lit.a C.pen. cu art.74 – 76 C.pen. la câte 5 ani închisoare fiecare.

Prevenția

a fost computată de la 27 iulie 2003 la 20 octombrie 2003, durata arestării

preventive fiind prelungită de la 25 octombrie 2003 la 23 noiembrie 2003,

inclusiv.

Celelalte

dispoziții ale sentinței au fost menținute.

Instanța

de control judiciar a apreciat că, deși în mod corect au fost în favoarea

inculpaților  circumstanțe atenuante, pedepsele aplicate – prin cuantumul lor –

nu sunt în măsură să corespundă finalității cerute de art.52 C.pen..

Gradul

de pericol social al infracțiunii comise, împrejurările săvârșirii ei și

consecințele acesteia au constituit argumentele pentru care Curtea de Apel

București, secția a II-a penală a dispus majorarea pedepselor aplicate la câte

5 ani închisoare pentru fiecare inculpat.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul D.D.E., solicitând

admiterea acestuia, invocând neconcordanța existentă între considerentele

deciziei atacate și minută privind soluția pronunțată. Pe fond, a solicitat

casarea hotărârii judecătorești pronunțate în apel și reducerea cuantumului

pedepsei aplicate.

Examinând

recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este

fondat.

Între

considerentele deciziei nr.619 din 20 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a II a penală și dispozitivul acestei hotărâri

judecătorești nu există neconcordanțe.

Hotărârea

judecătorească motivează soluția de admitere a recursului declarat de procuror,

argumentele invocate în sensul majorării pedepselor aplicate inculpaților fiind

prezentate fără echivoc și decurgând în sensul arătat făcându-se în mod expres

mențiunea că, apelul urmează a fi admis potrivit dispozițiilor art.379  pct.2  lit.a

C.proc.pen.

Prin

dispozitivul deciziei penale, hotărârea instanței de fond a fost desființată în

parte, pedepsele aplicate inculpaților D.D.E. și M.D. fiind majorate de la 3

ani și 6 luni închisoare, respectiv de la 4 ani închisoare la câte 5 ani

închisoare fiecare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 alin.1

și 2

1

lit.a C.pen. cu aplicarea art.74 – 76 C.pen.

În

consecință, dispozitivul hotărârii corespunde întru-totul argumentelor

prezentate în expozitiv și soluției preconizate.

Împrejurarea

că în dispozitiv s-a consemnat  termenul de „respinge” în loc de „admite”

apelul constituie o eroare materială evidentă, potrivit dispozițiilor  art.195 C.proc.pen.

care nu afectează fondul cauzei.

În

legătură cu motivul de casare invocat de recurent și prevăzut de art.385

9

alin.1 pct.14 C.proc.pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că

acesta este neîntemeiat.

Pedeapsa

aplicată de instanța de apel inculpatului D.D.E. este just individualizată și

constituie rezultatul interpretării corespunzătoare  și eficientizării

criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen.

Inculpatul

D.D.E. – împreună cu coautorul M.D. – după ce au văzut că partea vătămată are

bani asupra sa, au urmărit-o și au lovit-o, cauzându-i leziuni ce au necesitat

4 – 5 zile de îngrijiri medicale.

Instanța

de apel a avut în vedere împrejurările în care s-a comis fapta și consecințele

acesteia, trăgând concluziile juste asupra, pericolului social al acestuia.

De

asemenea, analizând datele personale ale recurentului inculpat referitoare la

atitudinea procesuală sinceră, disponibilitatea manifestată de a despăgubi

victima și lipsa antecedentelor penale, instanța de apel a menținut aplicarea

circumstanțelor atenuante reținut în favoarea acestuia.

Pentru

aceste considerente, Curtea constată că nu se impune reducerea cuantumului

pedepsei stabilite care, de altfel corespunde și cerințelor prevederilor art.52

C.pen. și poate asigura reintegrarea socială a recurentului inculpat.

Constatând

din oficiu că nu există alte motive de casare, Înalta Curtea de Casație și

Justiție va respinge ca nefondat recursul inculpatului D.D.E., în temeiul

dispozițiilor art.385

15

pct.1 lit.b C.proc.pen..

În baza

art.385

17

alin.4 C.proc.pen. și art.88 C.pen., timpul arestului

preventiv se va deduce din pedeapsa aplicată de la 27 iulie 2003 la 7 ianuarie

2004.

În baza

art.192 alin.2 și 189 C.proc.pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind

avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.D.E.  împotriva deciziei penale

nr.619/A din 20 octombrie 2003 a Curții de Apel București – Secția a II-a

penală.

Deduce

din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 27 iulie 2003

la 7 ianuarie 2004.

Obligă

pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.