ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 944/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 944/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

R  O  M    N  I  A

S-au luat

în examinare recursurile

declarate de inculpații I.P. și P.I. împotriva deciziei penale nr.347/A din 26

iunie 2002 a Curții de Apel

Galați

.

Au

lipsit: recurenții inculpați, pentru apărarea lor prezentându-se  avocat  C.D.,

apărător desemnat din oficiu, intimatele părți vătămate C.N. și I.T.,

intimatele părți civile F.G., T.D., ASIROM SA Galați, intimatele părți

responsabile civilmente I.T. și I.J. și Autoritatea Tutelară – Consiliul Local

Galați.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpaților a solicitat pentru inculpatul I.P., achitarea lui, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d și e din Codul

penal, cu aplicarea art.99 și art.109 din Codul penal, în temeiul art.11 pct.2

lit.b, raportat la art.10 lit.c din Codul de procedură penală și reducerea

pedepselor aplicate acestuia pentru celelalte infracțiuni, prin reținerea în

favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74, 76 din

Codul penal.

Ca

modalitate de executare a pedepsei aplicate inculpatului, apărătorul acestuia a

solicitat suspendarea condiționată a executării ei, în temeiul art.81 din Codul

penal.

Pentru

inculpatul P.I., apărătorul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Procurorul

a pus concluzii de admitere a recursului inculpatului I.P., în sensul aplicării

prevederilor art.13 din Codul penal, referitor la infracțiunea prevăzută de

art.211 lit.d din Codul penal, reținută în sarcina acestuia.

Cu

privire la recursul inculpatului P.I., procurorul a pus concluzii de

respingere, ca nefondat.

C  U  R  T  E  A

Asupra r

ecursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.297

din 3 septembrie 2001, Tribunalul Galați a condamnat, între alții, pe

inculpații:

-P.I. la: - 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 și 4 Cod penal cu

referire la art.209 alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal cu aplicarea art.41

alin.2, art.42 și art.75 lit.c Cod penal (faptă săvârșită la 14/15 octombrie

1999).

În baza art.71 Cod penal, pe durata executării pedepsei s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal;

- I.P. la: - 1 an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1 și 4 Cod penal, cu

referire la art.209 lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și

art.42, art.99 și 109 Cod penal (faptă săvârșită la data de 14/15 octombrie

1999) ;

- 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere

pe drumurile publice a unui autovehicul fără carnet de conducere, prevăzută de

art.36 alin.1 din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.99 și 109 Cod penal

(faptă săvârșită la data de 14/15 octombrie 1999) și

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d și e Cod penal, cu aplicarea art.99

și 109 Cod penal (faptă săvârșită la data de 15 octombrie 1999).

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea și anume 2 ani și 6 luni

închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca, în

final, să execute pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare.

Conform art.71 Cod penal, pe durata executării pedepsei,

inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 Cod penal.

S-a constatat că partea vătămată I.T. nu s-a constituit parte

civilă și că prejudiciul cauzat părții vătămate C.N. a fost acoperit integral.

În

baza art.14 Cod procedură penală și art.998, 1003 și art.1000 alin.2 Cod civil,

inculpații P.I., P.F.V. și  I.P. au fost obligați  solidar, acesta din urmă în

solidar și cu părțile responsabile civilmente I.J. și I.T. să plătească părții

civile Asigurarea Românească SA – Societatea de Asigurare-Reasigurare –

Sucursala ASIROM Galați suma de 4.500.000 lei, părții civile D.L. suma de

2.957.000 lei și a sumei de 500.000 lei către partea civilă F.G.

În

baza art.191 alin.1, 2 și 3 Cod procedură penală, inculpatul P.I. a fost

obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare, iar inculpatul I.P., solidar cu părțile responsabile civilmente I.J.

și I.T. la plata sumei de 1.500.000 lei cu același titlu.

Pentru

a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În

seara zilei de 14 octombrie 1999,P.I., P.F. (condamnat în cauză) și I.P. s-au

hotărât să sustragă un autoturism, în scopul deplasării în altă localitate.

Inițial,

inculpații și-au propus să sustragă autoturismul Dacia 1300 cu nr. de

înmatriculare GL-04-CZZ, aparținând părții vătămate C.N., însă nu au reușit

întrucât autoturismul era împrejmuit cu un lanț trecut printre niște piloni

metalici. Folosind o cheie potrivită, inculpatul P.F.a pătruns în interiorul

autoturismului de unde a sustras un radiocasetofon auto, timp în care ceilalți

2 inculpați asigurau paza.

Persistând

în activitatea infracțională, inculpații au decis să sustragă autoturismul

Dacia 1310 cu nr.GL-03-SIM, aparținând părții vătămate T.D.

În

timp ce paza era asigurată de inculpații P.F. și P.I., inculpatul I.P., prin

folosirea unei chei potrivite, a pătruns în interior.

După

ce toți inculpații au pătruns în interior, autoturismul a fost condus, spre

direcția Cuza Vodă.

Între

timp, inculpații au încercat să vândă radiocasetofonul sustras din primul

autoturism, lucru pe care însă nu l-au reușit.

În

timp ce inculpații se deplasau au demontat portbagajul de deasupra

autoturismului pe care l-au aruncat.

Deși

autoturismul a fost condus de cei trei inculpați, numai inculpatul P.I. nu avea

permis de conducere.

În

momentul în care inculpații au ajuns la domiciliul tatălui inculpatului P.I.,

acesta din urmă a scos din portbagajul autoturismului o roată de rezervă și o

lampă de iluminat tip auto pe care le-a depozitat într-o magazie.

Inculpații

au revenit în municipiul Galați și au abandonat autoturismul.

În

baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații au sustras și autoturismul

cu nr.de înmatriculare GL-02-VVB cu care s-au deplasat în scopul de a vinde

radiocasetofonul.

Nereușind

să vândă radiocasetofonul, cei trei inculpați au revenit  în Galați, conducând

pe rând autoturismul, pe care apoi l-au abandonat pe o alee.

Inculpatul

I.P. și-a însușit interfața radiocasetofonului sustras din primul autoturism.

A

doua zi, pe data de 15 octombrie 1999, inculpatul I.P. s-a hotărât să meargă cu

autoturismul cu nr.de înmatriculare GL-02-VVB cu scopul de a-l lăsa în zona în

care l-a sustras, fiind însoțit de numiții T.S.G. și Z.A., cărora le-a spus că

autoturismul în cauză este sustras, după ce au urcat în acesta.

Inculpatul

și cei doi însoțitori ai săi au fost surprinși în autoturism de partea vătămată

I.T. și numitul I.C. care și-au dat seama că autoturismul este sustras.

Cei

trei au încercat să fugă, însă, inculpatul  I.P. a fost prins și imobilizat,

fiind legat de mâini cu o sfoară.

În

timp ce încerca să se dezlege și să fugă inculpatul I.P. i-a aplicat o lovitură

cu pumnul părții vătămate I.T.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și

inculpații.

Parchetul

a criticat hotărârea primei instanțe, referitor la:

- pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului P.F. prin sentința

penală nr.905 din 5 aprilie 2001 a Judecătoriei Galați compusă din pedepsele

de:

- 1 an și 8 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art.208 alin.1 și 4 Cod penal, cu referire la art.209

alin.1 lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm.Cod penal;

- 5 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art.36 alin.1, teza I din Decretul nr.328/1966, cu aplicarea

art.99 și urm.Cod penal;

- 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art.38 alin.1 teza II din Decretul nr.328/1966 cu aplicarea art.99 și urm.Cod

penal, cu mențiunea că această din urmă pedeapsă a fost omisă de instanța de

fond la operațiunea de descontopire în pedepsele componente, cât și la

operațiunea de contopire cu pedepsele aplicate în cauză, fiind astfel încălcate

dispozițiile art.40 Cod penal cu referire la art.33 lit.a și 34 lit.b Cod

penal;

- pedepsele aplicate celor 3 inculpați, pe care le consideră ca

fiind prea mici, solicitând majorarea lor.

Inculpații au criticat aceeași hotărâre, după cum urmează:

Inculpatul I.P. cu privire la greșita lui condamnare pentru

infracțiunea de tâlhărie,  pentru care a solicitat să fie achitat întrucât nu

sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, precum și cu

privire la pedepsele aplicate pentru celelalte infracțiuni pe care le consideră

prea severe, solicitând reducerea acestora prin reținerea în favoarea sa de

circumstanțe atenuante și în final, suspendarea condiționată a pedepsei

rezultante.

Inculpații P.I. și P.F.V. au criticat hotărârea apelată cu

privire la greșita individualizare a pedepselor pe care le consideră ca fiind

prea severe, solicitând reducerea lor prin reținerea de circumstanțe atenuante.

Diferit,

inculpatul P.F.V. a mai solicitat, la fel ca și Parchetul, trimiterea cauzei la

prima instanță pentru rejudecare în vederea clarificării antecedentelor penale

și contopirea pedepselor.

Curtea

de Apel Galați, prin decizia penală nr.347/A din 26 iunie 2002, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați împotriva hotărârii

pronunțată de prima instanță pe care a desființat-o numai în ce privește latura

penală a cauzei referitor la inculpatul P.F.V., dispunând trimiterea cauzei

spre rejudecare, la prima instanță.

S-a

constatat că inculpatul P.F.V. este arestat în altă cauză și s-au menținut

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Prin

aceeași decizie au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații

P.I. și I.P.

Inculpatul

P.I. a fost obligat să plătească statului suma de 700.000 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare, iar inculpatul I.P., solidar cu părțile responsabile

civilmente I.J. și I.T., la plata aceleiași sume și cu același titlu, tot către

stat.

În

motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că:

Critica

formulată de inculpatul I.P., în sensul că în mod greșit a fost reținută în

sarcina sa infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.d și e din

Codul penal, nu poate fi acceptată deoarece din probele de la dosar rezultă că

acest inculpat, împreună cu inculpații P.F.V. și P.I. au sustras, pe timp de

noapte, autoturismul părții vătămate I.V.  în scopul folosirii pe nedrept, iar

în ziua următoare, când încerca să parcheze autoturismul în locul de unde îl

sustrăsese, a fost surprins de partea vătămată care a încercat să-l

imobilizeze, pentru a-și asigura scăparea, a lovit pe aceasta cu pumnul,

activități care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

În

ce privesc pedepsele aplicate inculpaților P.I. și I.P., s-a arătat că au fost

corect individualuizate, cu respectarea criteriilor prevăzute de art.72 Cod

penal, la dozarea acestora avându-se în vedere gradul ridicat de pericol social

al infracțiunilor și modalitatea în care acestea au fost comise, în împrejurări

care relevă o periculozitate socială deosebită și care nu justifică reținerea

în favoarea lor de circumstanțe atenuante și nici nu poate duce la convingerea

că scopul pedepselor ar putea fi atins prin suspendarea condiționată a

executării sau prin executarea la locul de muncă; iar faptul că nu au

antecedente penale și au manifestat sinceritate în legătură cu infracțiunile

comise, constituie doar elemente de apreciere de care se poate ține seama la

stabilirea întinderii pedepselor.

Prin

urmare, a concluzionat instanța de apel, sunt neîntemeiate criticile formulate

de Parchet, cât și de cei doi inculpați cu privire la greșita individualizare a

pedepselor.

Este

însă întemeiat motivul de apel al Parchetului, a arătat instanța de apel,

referitor la neclarificarea antecedentelor penale ale inculpatului P.F.V.,

deoarece din copia sentinței penale nr.903 din 5 aprilie 2001, rezultă că

acesta a fost condamnat la un număr de 3 pedepse privative de libertate, iar

faptele au fost comise în perioada 31 martie – 1 aprilie 2000, hotărârea

rămânând definitivă, prin neapelare, la data de 30 aprilie 2001, iar executarea

pedepsei a început la 4 mai 2001, iar infracțiunile deduse judecății din cauza

de față au fost săvârșite mai înainte de rămânerea definitivă a sentinței

penale nr.903 din 5 aprilie 2001, astfel că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile referitoare la concursul de infracțiuni și nu cele reglementate de

art.40 Cod penal; cum în mod greșit le-a aplicat prima instanță.

S-a

mai arătat că la efectuarea contopirii, instanța de fond a omis pedeapsa de 3

luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.903 din 5 aprilie 2001,

contopind numai celelalte pedepse aplicate.

Întrucât,

prin clarificarea acestor aspecte de către instanța de apel, inculpatul ar fi

privat de o cale de atac, pentru stabilirea realității se impune casarea

hotărârii apelată și trimiterea cauzei, pentru rejudecare, sub aceste aspecte,

la instanța de fond.

Decizia

Curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpații I.P. și P.I.

Inculpatul

P.I. a criticat decizia Curții de apel cu privire la greșita sa condamnare

pentru infracțiunea de tâlhărie, solicitând a se dispune achitarea, întrucât

fapta nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, precum și

cu privire la pedepsele aplicate pentru celelalte infracțiuni, pe care le

consideră prea severe; în cauză impunându-se reducerea acestora prin reținerea

în favoarea sa de circumstanțe atenuante, prevăzute de art.74 Cod penal; iar în

final, să se facă aplicarea art.81 Cod penal, în sensul de a se dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Inculpatul

P.I. a criticat aceeași decizie, cu privire la pedeapsa aplicată, pe care o

consideră prea severă, solicitând reducerea acesteia.

Asupra

recursurilor de față:

și pentru considerentele ce se vor arăta:

Analizând

actele și lucrările de la dosar, se constată că motivele de casare invocate de

numitul inculpat sunt nefondate.

Critica prin care solicita a se dispune achitarea sa pentru

fapta de tâlhărie, pe considerentul că nu ar fi întrunite elementele

constitutive ale acestei infracțiuni, nu poate fi primită deoarece, așa cum a

arătat, și judicios motivat și instanța de apel cu privire la acest aspect care

a constituit motiv de casare și la judecata în apel, fapta inculpatului care

după ce a sustras autoturismul aparținând părții vătămate I.T., în momentul în

care a fost prins și imobilizat pentru a fi predat organelor de poliție, de a

lovi pe aceasta cu pumnul pentru a-și asigura scăparea, întrunește, fără nici

un dubiu, toate elementele ce caracterizează infracțiunea de tâlhărie, și prin

urmare condamnarea sa pentru această faptă este corectă.

În ce privește atât pedepsele aplicate pentru fiecare

infracțiune în parte, reținute în sarcina sa, cât și a pedepsei de executat, se

constată că au fost just individualizate, cu respectarea criteriilor arătate în

art.72 Cod penal și nu se impun a fi modificate, fiind în măsură să realizeze

prevederile art.52 Cod penal.

În cauză, raportat la numărul mare de fapte comise într-un

interval scurt de timp și la pericolul social ridicat al acestora, reținerea de

circumstanțe atenuante nu se justifică, astfel că nici această critică nu este

fondată, după cum nefondată, pentru aceleași considerente, este și critica prin

care solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Verificând însă decizia atacată, în raport cu prevederile

art.385

9

alin.3 Cod procedură penală se constată că recursul

declarat de inculpatul I.P. este fondat sub aspectul omisiunii aplicării art.13

Cod penal cu privire la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2

lit.d Cod penal.

Potrivit art.13 Cod penal în cazul în care de la săvârșirea

infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai

multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă.

Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că inculpatul

I.P. a comis fapta de tâlhărie la data de 15 octombrie 1999, dată la care fapta

era încadrată în dispozițiile art.211 alin.2 lit.d și e Cod penal.

Cum

însă pe parcursul judecății, deci mai înainte de rămânerea definitivă a cauzei,

respectiv la data de 10 aprilie 2002 a fost adoptată Legea nr.169 prin care au

fost modificate și completate unele dispoziții din Codul penal, între care și

cele privind infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina inculpatului, având

în vedere că prin compararea vechii reglementări cu cea nou intervenită ca

urmare a modificării, dispozițiile legii mai vechi sunt mai favorabile

inculpatului, în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art.13 Cod penal.

Cu

toate acestea, urmează a se constata că în ce privește pedeapsa aplicată

inculpatului I.P. pentru această infracțiune de către instanța de fond a fost

just individualizată și urmează a fi menținută, această înscriindu-se între

limitele de pedeapsă stabilite în legea aplicabilă la data săvârșirii faptei și

care așa cum s-a arătat, este mai favorabilă în raport cu noua lege.

Pentru

aceasta se va dispune înlăturarea dispozițiilor art.33 lit.a și 34 lit.b Cod

penal și descontopirea pedepsei rezultante în pedepsele componente, după care

se va face aplicarea prevederilor art.13 Cod penal, referitor la infracțuiunea

de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d Cod penal și în final, refacerea

concursului de infracțiuni și dispunerea ca inculpatul I.P. să execute pedeapsa

cea mai grea, și anume de 2 ani și 6 luni închisoare, la care se va aplica un

spor de 4 luni închisoare, astfel că în final, va executa pedeapsa de 2 ani și

10 luni închisoare.

2.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul P.I., prin care solicită

reducerea pedepselor, se constată că nu este fondat.

La

aplicarea și stabilirea pedepsei pentru infracțiunea reținută în sarcina sa,

instanța de fond a făcut o corectă aplicare a criteriilor de individualizare

arătate în art.72 Cod penal, iar pedeapsa pe care acesta urmează să o execute,

de 3 ani și 6 luni închisoare, situată în imediata apropiere a limitei minime

prevăzută de textul de lege incriminator, nu poate fi considerată prea severă,

ceea ce dovedește că la dozarea acesteia instanța a avut în vedere pe lângă

pericolul social al faptei și datele ce caracterizează persoana sa, respectiv

lipsa antecedentelor penale și sinceritatea de care a dat dovadă pe parcursul

procesului penal.

În

consecință, pedeapsa aplicată de prima instanță fiind în măsură să realizeze

prevederile art.52 Cod penal nu se impune a fi modificată, și având în vedere

că analizând decizia atacată în raport cu prevederile art.385

9

alin.3 Cod procedură penală, nu se constată și existența altor motive care

analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul

declarat de inculpatul I.P. este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul

art.385

15

pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Pentru

considerentele arătate, cu privire la cele două recursuri mai sus analizate se

va decide astfel cum se va dispune prin dispozitivul prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr. 347/A

din 26 iunie 2002 a Curții de Apel Galați.

Casează decizia atacată și sentința  penală nr.297 din 3 septembrie 2001 a

Tribunalului Galați numai cu privire la neaplicarea prevederilor   art. 13 din

Codul penal, referitor la infracțiunea de tâlhărie prevăzută de   art.211 alin.

2 lit. d din Codul penal cu aplicarea  art. 99 și 109 din Codul penal.

Înlătură

aplicarea art. 33 lit a și art. 34 din Codul penal și sporul de pedeapsă de  4

luni închisoare.

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului, în

pedepsele componente de :

-

1 an și 8 luni închisoare, aplicată pentru  săvârșirea infracțiunii de furt

calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin 1 și 4 și art.209

alin.1 lit.a,e,g și i din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și 42 din

Codul penal, cu aplicarea  art.99 și art. 109 din Codul penal ;

-5

luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii  prevăzută

de art. 36 alin 1 din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 99 și art.109

din Codul penal;

-2

ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.d și e din Codul penal cu aplicarea

art.99 și art.109 din Codul penal.

Face

aplicarea art.13 din Codul penal, referitor la infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art.211 alin.2 lit.d din Codul penal,  cu aplicarea     art.99 și

art.109 din Codul penal și menține pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare

aplicată inculpatului.

În

baza art.33 lit a și art.34 lit.b din Codul penal, contopește pedepsele

aplicate inculpatului și  dispune executarea pedepsei cea mai grea de 2 ani și

6 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, în final inculpatul I.P. având

de executat  2 ani și 10 luni închisoare.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de

300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Juatiției.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. impotriva deciziei

sus-menționată.

Obligă

pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli  judiciare

către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat

pentru  apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2003.