ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 625/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații D.I. și S.M.N. împotriva deciziei penale nr.423 din 1 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești. S-au prezentat: recurentul inculpat S.M.N. asistat de apărător ales, avocat F.G. și B.A. apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul D.I. lipsă. Au lipsit părțile vătămate. Procedura de citare a fost îndeplinită. Apărătorul inculpatului S.M.N. a cerut admiterea recursului și în rejudecarea cauzei schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art.182 din Codul penal. În caz contrar să se constate existența unei fapte în dauna părții vătămate C.M.. În subsidiar, reducerea pedepsei și ca modalitate de executare s-a solicitat suspendarea executării pedepsei susținându-se motivele scrise depuse în cauză.

Apărătorul inculpatului D.I. a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în infracțiunea prevăzută de art.180 din Codul penal și aplicarea unei pedepse cu suspendare. Procurorul a solicitat admiterea recursurilor, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, față de timpul scurs de la săvârșirea faptelor cât și față de circumstanțele personale ale inculpaților. Nu se justifică însă schimbarea încadrării juridice a faptelor, față de ansamblul probator administrat. Inculpatul, în ultimul cuvânt, a susținut apărarea făcută prin apărător. C U R T E A Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Asupra apelurilor penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpații D.I., și S.M.N., constată că acestea vizează sentința penală nr.225/2001 a Tribunalului Prahova, prin care apelanții au fost condamnați, după cum urmează : Inculpatul S.M.N.

a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 cu aplicarea art.13, art.74 și 76 lit.d Cod penal, pentru fapta comisă pe 19 iunie 1995, în dauna părții vătămate C.M. De asemenea, a mai fost condamnat la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2, cu aplicarea art.13, art.74 și 76 lit.d Cod penal, pentru fapta comisă la 19 iunie 1995, în dauna părții vătămate M.R. S-a dispus ca inculpatul, în baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare. Inculpatul D.I. a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 cu aplicarea art.13, art.74 și 76 lit.d Cod penal, pentru fapta din 19 iunie 1995, în dauna părții vătămate C.M.

De asemenea, a mai fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 cu aplicarea art.13, art.74 și 76 lit.d Cod penal, pentru fapta din 19 iunie 1995, în dauna părții vătămate C.M. De asemenea, a mai fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 cu aplicarea art.13, art.74 și 76 lit.c Cod penal, pentru fapta comisă în dauna părții vătămate M.R. În baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a reținut, în baza probelor administrate, că în vara anului 1995, cei doi erau salariați la cabana Clăbucet Plecare, de pe raza orașului Predeal.

Numiții M.R. și C.M., împreună cu un grup de turiști din București, au poposit la respectiva cabană, unde, au luat masa, consumând băuturi alcoolice ocazie cu care, au spart geamul unei vitrine aflate pe terasa cabanei. După acest moment, părțile vătămate au fugit spre stația de telescaun, fiind urmăriți de către inculpați, care, i-au prins, i-au lovit și, în același timp, le-au sustras bijuteriile, ce le aveau asupra lor, în valoare de 569.837 lei. Ca urmare a loviturilor primite, M.R. a suferit leziuni corporale ce au necesitat 14 zile de îngrijiri medicale iar C.M. a suferit leziuni, ce au necesitat îngrijiri medicale de 3-4 zile. Probele pe baza cărora a fost reținută starea de fapt sunt plângerile și declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului și de reconstituire, certificatele medico-legale, declarațiile unor martori și procesul verbal de ridicare și de restituire a bijuteriilor sustrase de către inculpați.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și inculpații. Curtea de Apel Ploiești, Secția penală, prin decizia nr.423 din 1 octombrie 2001 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova împotriva sentinței penale nr.225/2001 a Tribunalului Prahova și în consecință : A desființat, în parte, sentința penală atacată, pentru inculpatul S.M.N., în sensul că, pentru infracțiunea prevăzută de art.211 alin.2 cu aplicarea art.13 Cod penal, circumstanțele atenuante sunt cele prevăzute de art.74 și 76 lit.c Cod penal. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, care, au fost obligați la cheltuielile judiciare către stat, inclusiv la onorariile de avocați, pentru apărarea din oficiu, ce s-a dispus să fie avansate Baroului de avocați Ploiești, din fondul Ministerului Justiției.

Admițând apelul Parchetului, în sensul arătat, instanța de control judiciar a constatat că primul motiv invocat, cu privire la circumstanțele atenuante, aplicate inculpatului S.M.N., este întemeiat, recunoscându-se circumstanțele atenuante, impunându-se, să se facă aplicarea art.76 lit.c și, nu art.76 lit.d Cod penal. Cu privire la celălalt motiv, referitor la individualizarea pedepselor, s-a apreciat ca fiind neîntemeiat, ținând seama de circumstanțele atenuante corect reținute în favoarea inculpaților, de prima instanță, în raport de împrejurările comiterii faptei. Părțile vătămate au încercat să se sustragă de la obligația de a achita geamul spart de la vitrina – bufet, fapt ce i-a determinat pe inculpați, să-i prindă și să-i aducă la cabană, pentru a achita despăgubirea.

Este adevărat – remarcă instanța – că inculpații nu trebuiau să lovească victimele și nici să le sustragă bijuteriile, dar victimele nu au avut o conduită corectă în momentul producerii primului incident. De asemenea, s-a avut în vedere că inculpații nu au antecedente penale și că au recunoscut sincer faptele comise în urmă cu 6 ani. În mod corect prima instanță a făcut aplicarea circumstanțelor atenuane și a redus pedepsele celor doi inculpați, încât, apelul Parchetului urmează a fi admis numai pentru înlăturarea nelegalității, cu privire la aplicarea art.74 lit.d în loc de aplicarea art.76 lit.c Cod penal, text ce avea aplicațiune în speța de față.

În ce privește apelul inculpaților, aceștia au susținut că încadrarea faptelor s-a făcut, în mod greșit, în infracțiunea de tâlhărie, fiind vorba de infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale, menționate în certificatele medico-legale ale celor două victime. În ce privește cel de-al doilea motiv de apel, referitor la individualizarea pedepselor, ca și primul motiv, nu poate fi primit, instanța de fond stabilind pedepse bine atenuante, justificat, acordate, în cauză, considerându-se, că nu este cazul, a se dispune și suspendarea condiționată a pedepsei sau executarea acesteia prin muncă. În consecință, apelurile inculpaților au fost respinse, conform art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, inculpații fiind obligați la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, în termen legal, s-a declarat recursuri, de către inculpați, care, invocând, în principal, art.385 9 pct.17 combinate cu dispozițiile art.389 9 pct.12 Cod procedură penală, au susținut că faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică faptei : situația de fapt reținută de instanțe este contrazisă în totalitate de întregul material administrat în cauză; nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art.211 alin.2 Cod penal. În subsidiar, s-a invocat dispozițiile art.385 9 pct.14 Cod procedură penală, în sensul aplicării unor pedepse, greșit individualizate, în raport de dispozițiile art.72 Cod penal. Primul motiv de recurs, invocat în principal, este nefondat, nefiind confirmat de probe.

Contrar celor susținute de inculpați, prin apărătorii lor, instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt iar faptele inculpaților de a sustrage, prin violență, bijuteriile părților vătămate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie, prevăzute de art.211 alin.2 Cod penal, pentru care recurenții au fost condamnați și, aceasta, chiar dacă părțile vătămate spărseseră anterior o vitrină frigorifică (de fapt, un geam), neputându-se accepta ideea dreptului inculpaților, de a-și face dreptate singuri, violentând și lipsindu-i, pe cei vinovați de spargerea unui geam, de bunurile sustrase, de o valoare materială, incomensurabil, mai mare, fără a suporta consecințele penale, ale faptelor comise.

Cel de-al doilea motiv de recurs, invocat de inculpați în subsidiar, este însă fondat. De la comiterea faptelor, până în prezent, au trecut aproape 8 ani, timp în care, inculpații n-au mai comis nici-o infracțiune, cel care, la data comiterii faptei era student, și-a terminat studiile și a devenit inginer, ambii muncesc, și-au întemeiat familii, inculpatul D.I., fiind și tată a doi copii, fapte de natură a creea credința că aceștia se pot reeduca și fără privarea de libertate, prin suspendarea condiționată a executării pedepselor. În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursurile declarate de inculpați ca fondate și să le admită, ca atare, în baza art.385 15 alin.1 pct.2 lit.d Cod procedură penală, casând hotărârile pronunțate, în cauză, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor, dispunând, în baza art.81 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare, stabilit conform art.82 Cod penal.

Se vor pune în vedere inculpaților prevederile art.83 Cod penal și art.359 Cod procedură penală. Văzând și reglementarea plății onorariilor pentru apărările făcute inculpaților, din oficiu; PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de inculpații D.I. și S.M.N. împotriva deciziei penale nr. 423 din 1 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești. Casează decizia penală susmenționată și sentința penală nr.225 din 11 iulie 2001 a Tribunalului Prahova numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. În baza art.81 C.pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru fiecare inculpat, pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art.82 C.pen. cu respectarea prevederilor art.83 C.pen. Face aplicarea prevederilor art.359 din Codul de procedură penală. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului D.I., în sumă de 300.000 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi 7 februarie 2003.