ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 625/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 625/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-au
luat în examinare recursurile declarate de inculpații D.I. și S.M.N.
împotriva deciziei penale nr.423 din 1 octombrie 2001 a Curții de Apel
Ploiești.
S-au
prezentat: recurentul inculpat S.M.N. asistat de apărător ales,
avocat F.G. și B.A. apărător desemnat din oficiu pentru
inculpatul D.I. lipsă.
Au
lipsit părțile vătămate.
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul
inculpatului S.M.N. a cerut admiterea recursului și în rejudecarea cauzei
schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea
prevăzută de art.182 din Codul penal.
În
caz contrar să se constate existența unei fapte în dauna
părții vătămate C.M.. În subsidiar, reducerea pedepsei
și ca modalitate de executare s-a solicitat suspendarea executării
pedepsei susținându-se motivele scrise depuse în cauză.
Apărătorul
inculpatului D.I. a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei din
tâlhărie în infracțiunea prevăzută de art.180 din Codul
penal și aplicarea unei pedepse cu suspendare.
Procurorul
a solicitat admiterea recursurilor, numai cu privire la modalitatea de
executare a pedepselor, față de timpul scurs de la
săvârșirea faptelor cât și față de circumstanțele
personale ale inculpaților.
Nu
se justifică însă schimbarea încadrării juridice a faptelor,
față de ansamblul probator administrat.
Inculpatul,
în ultimul cuvânt, a susținut apărarea făcută prin
apărător.
C U R T E A
Asupra
recursurilor de față;
În
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Asupra
apelurilor penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova
și inculpații D.I., și S.M.N., constată că acestea
vizează sentința penală nr.225/2001 a Tribunalului Prahova, prin
care apelanții au fost condamnați, după cum urmează :
Inculpatul
S.M.N. a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 cu
aplicarea art.13, art.74 și 76 lit.d Cod penal, pentru fapta comisă
pe 19 iunie 1995, în dauna părții vătămate C.M.
De
asemenea, a mai fost condamnat la 6 luni închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de
art.211 alin.2, cu aplicarea art.13, art.74 și 76 lit.d Cod penal, pentru
fapta comisă la 19 iunie 1995, în dauna părții
vătămate M.R.
S-a
dispus ca inculpatul, în baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, să
execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.
Inculpatul
D.I. a fost condamnat la 3 luni închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 cu
aplicarea art.13, art.74 și 76 lit.d Cod penal, pentru fapta din 19 iunie
1995, în dauna părții vătămate C.M.
De
asemenea, a mai fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 cu
aplicarea art.13, art.74 și 76 lit.d Cod penal, pentru fapta din 19 iunie
1995, în dauna părții vătămate C.M.
De
asemenea, a mai fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 cu
aplicarea art.13, art.74 și 76 lit.c Cod penal, pentru fapta comisă
în dauna părții vătămate M.R.
În
baza art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare.
Pentru
a pronunța această hotărâre, instanța de fond, a
reținut, în baza probelor administrate, că în vara anului 1995, cei
doi erau salariați la cabana Clăbucet Plecare, de pe raza
orașului Predeal. Numiții M.R. și C.M., împreună cu un grup
de turiști din București, au poposit la respectiva cabană, unde,
au luat masa, consumând băuturi alcoolice ocazie cu care, au spart geamul
unei vitrine aflate pe terasa cabanei.
După
acest moment, părțile vătămate au fugit spre stația de
telescaun, fiind urmăriți de către inculpați, care, i-au
prins, i-au lovit și, în același timp, le-au sustras bijuteriile, ce
le aveau asupra lor, în valoare de 569.837 lei. Ca urmare a loviturilor
primite, M.R. a suferit leziuni corporale ce au necesitat 14 zile de îngrijiri
medicale iar C.M. a suferit leziuni, ce au necesitat îngrijiri medicale de 3-4
zile.
Probele
pe baza cărora a fost reținută starea de fapt sunt plângerile
și declarațiile părților vătămate, procesele
verbale de cercetare la fața locului și de reconstituire,
certificatele medico-legale, declarațiile unor martori și procesul
verbal de ridicare și de restituire a bijuteriilor sustrase de către
inculpați.
Împotriva
acestei sentințe, au declarat apeluri Parchetul de pe lângă
Tribunalul Prahova și inculpații.
Curtea
de Apel Ploiești, Secția penală, prin decizia nr.423 din 1
octombrie 2001 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul
Prahova împotriva sentinței penale nr.225/2001 a Tribunalului Prahova
și în consecință :
A
desființat, în parte, sentința penală atacată, pentru
inculpatul S.M.N., în sensul că, pentru infracțiunea
prevăzută de art.211 alin.2 cu aplicarea art.13 Cod penal,
circumstanțele atenuante sunt cele prevăzute de art.74 și 76
lit.c Cod penal.
Au
fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
Au
fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați, care, au
fost obligați la cheltuielile judiciare către stat, inclusiv la
onorariile de avocați, pentru apărarea din oficiu, ce s-a dispus
să fie avansate Baroului de avocați Ploiești, din fondul
Ministerului Justiției.
Admițând
apelul Parchetului, în sensul arătat, instanța de control judiciar a
constatat că primul motiv invocat, cu privire la circumstanțele
atenuante, aplicate inculpatului S.M.N., este întemeiat, recunoscându-se
circumstanțele atenuante, impunându-se, să se facă aplicarea
art.76 lit.c și, nu art.76 lit.d Cod penal.
Cu
privire la celălalt motiv, referitor la individualizarea pedepselor, s-a
apreciat ca fiind neîntemeiat, ținând seama de circumstanțele
atenuante corect reținute în favoarea inculpaților, de prima
instanță, în raport de împrejurările comiterii faptei.
Părțile vătămate au încercat să se sustragă de la
obligația de a achita geamul spart de la vitrina – bufet, fapt ce i-a
determinat pe inculpați, să-i prindă și să-i
aducă la cabană, pentru a achita despăgubirea. Este
adevărat – remarcă instanța – că inculpații nu
trebuiau să lovească victimele și nici să le sustragă
bijuteriile, dar victimele nu au avut o conduită corectă în momentul
producerii primului incident.
De
asemenea, s-a avut în vedere că inculpații nu au antecedente penale
și că au recunoscut sincer faptele comise în urmă cu 6 ani.
În
mod corect prima instanță a făcut aplicarea circumstanțelor
atenuane și a redus pedepsele celor doi inculpați, încât, apelul
Parchetului urmează a fi admis numai pentru înlăturarea
nelegalității, cu privire la aplicarea art.74 lit.d în loc de
aplicarea art.76 lit.c Cod penal, text ce avea aplicațiune în speța
de față.
În
ce privește apelul inculpaților, aceștia au susținut
că încadrarea faptelor s-a făcut, în mod greșit, în
infracțiunea de tâlhărie, fiind vorba de infracțiunea de
vătămare corporală, prevăzută de art.180 alin.2 Cod
penal, în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale, menționate
în certificatele medico-legale ale celor două victime.
În
ce privește cel de-al doilea motiv de apel, referitor la individualizarea
pedepselor, ca și primul motiv, nu poate fi primit, instanța de fond
stabilind pedepse bine atenuante, justificat, acordate, în cauză,
considerându-se, că nu este cazul, a se dispune și suspendarea
condiționată a pedepsei sau executarea acesteia prin muncă.
În
consecință, apelurile inculpaților au fost respinse, conform
art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, inculpații fiind
obligați la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva
deciziei pronunțate în apel, în termen legal, s-a declarat recursuri, de
către inculpați, care, invocând, în principal, art.385
9
pct.17 combinate cu dispozițiile art.389
9
pct.12 Cod
procedură penală, au susținut că faptei săvârșite
i s-a dat o greșită încadrare juridică faptei : situația de
fapt reținută de instanțe este contrazisă în totalitate de
întregul material administrat în cauză; nu sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art.211
alin.2 Cod penal.
În
subsidiar, s-a invocat dispozițiile art.385
9
pct.14 Cod
procedură penală, în sensul aplicării unor pedepse, greșit
individualizate, în raport de dispozițiile art.72 Cod penal.
Primul
motiv de recurs, invocat în principal, este nefondat, nefiind confirmat de
probe. Contrar celor susținute de inculpați, prin
apărătorii lor, instanța de fond a reținut o corectă
situație de fapt iar faptele inculpaților de a sustrage, prin
violență, bijuteriile părților vătămate,
întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie,
prevăzute de art.211 alin.2 Cod penal, pentru care recurenții au fost
condamnați și, aceasta, chiar dacă părțile
vătămate spărseseră anterior o vitrină
frigorifică (de fapt, un geam), neputându-se accepta ideea dreptului
inculpaților, de a-și face dreptate singuri, violentând și
lipsindu-i, pe cei vinovați de spargerea unui geam, de bunurile sustrase,
de o valoare materială, incomensurabil, mai mare, fără a suporta
consecințele penale, ale faptelor comise.
Cel
de-al doilea motiv de recurs, invocat de inculpați în subsidiar, este
însă fondat.
De
la comiterea faptelor, până în prezent, au trecut aproape 8 ani, timp în
care, inculpații n-au mai comis nici-o infracțiune, cel care, la data
comiterii faptei era student, și-a terminat studiile și a devenit
inginer, ambii muncesc, și-au întemeiat familii, inculpatul D.I., fiind
și tată a doi copii, fapte de natură a creea credința
că aceștia se pot reeduca și fără privarea de
libertate, prin suspendarea condiționată a executării
pedepselor.
În
raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească
recursurile declarate de inculpați ca fondate și să le
admită, ca atare, în baza art.385
15
alin.1 pct.2 lit.d Cod
procedură penală, casând hotărârile pronunțate, în
cauză, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepselor,
dispunând, în baza art.81 Cod penal, suspendarea condiționată a
executării pedepsei, pe un termen de încercare, stabilit conform art.82
Cod penal.
Se
vor pune în vedere inculpaților prevederile art.83 Cod penal și
art.359 Cod procedură penală.
Văzând
și reglementarea plății onorariilor pentru apărările
făcute inculpaților, din oficiu;
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E:
Admite
recursul declarat de inculpații D.I. și S.M.N. împotriva deciziei
penale nr. 423 din 1 octombrie 2001 a Curții de Apel Ploiești.
Casează
decizia penală susmenționată și sentința penală
nr.225 din 11 iulie 2001 a Tribunalului Prahova numai cu privire la modalitatea
de executare a pedepsei.
În
baza art.81 C.pen., dispune suspendarea condiționată a
executării pedepsei pentru fiecare inculpat, pe un termen de încercare de
2 ani și 6 luni, conform art.82 C.pen. cu respectarea prevederilor art.83
C.pen.
Face
aplicarea prevederilor art.359 din Codul de procedură penală.
Onorariul
pentru apărarea din oficiu a inculpatului D.I., în sumă de 300.000
lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată,
în ședință publică, azi 7 februarie 2003.