ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 128/2003

S-a luat în examinare re cursul declarat de partea civilă C.M.T. împotriva deciziei penale nr.159/A din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpații A.V. și R.I. S-au prezentat recurenta parte civilă C.M.T. și intimații inculpați ambii aflați în stare de arest, asistați de apărător desemnat din oficiu, avocat B.E. Au lipsit: intimata parte responsabilă civilmente A.D. și Autoritatea tutelară – Primăria Municipiului Galați. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, a pus în discuție admisibilitatea recursului promovat de partea civilă. Recurenta parte civilă a lăsat la aprecierea Curții admiterea recursului. Apărătorul inculpaților a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca inadmisibil, întrucât partea civilă nu a uzat de calea de atac a apelului. Inculpații pe rând, având ultimul cuvânt au lăsat la aprecierea Curții admiterea recursului declarat de partea civilă. C U R T E A Asupra recursului de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.96 din 29 aprilie 2002, Tribunalul Bihor Oradea a condamnat pe inculpații: - R.I. la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, d și e cu aplicarea art.75 lit.c Cod penal, și A.V. la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.a, d și e cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal.

Pentru inculpatul R.I. s-a făcut aplicarea art.71 și 64 Cod penal. In baza art.350 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a celor doi inculpați, iar în temeiul art.88 Cod penal, din pedepsele aplicate acestora s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 10 octombrie 2001, la zi. In baza art.14 Cod procedură penală și 998 Cod civil, cei doi inculpați au fost obligați solidar, iar inculpatul A.V., solidar și cu partea responsabilă civilmente A.D., să plătească părții vătămate C.M.T. suma de 2.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, fiind respinsă cererea acesteia de obligare a inculpaților la plata de daune morale.

In baza art.191 Cod procedură penală, inculpații au fost obligați solidar, inculpatul A.V., solidar și cu partea responsabilă civilmente A.D., să plătească statului suma de câte 1.500.000 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în temeiul art.193 Cod procedură penală și în aceleași condiții de solidaritate, suma de câte 500.000 lei fiecare, cu același titlu, părții vătămate C.M.T. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: In noaptea de 5 aprilie 2001 în jurul orelor 21,30, pe când cei doi inculpați se deplasau pe jos, pe trotuarul din dreapta b-dului Stefan cel Mare din Oradea, cu direcția de mers pasarela peste calea ferată, în apropiere de mesageria Stației C.F.R.

Oradea, într-o zonă luminată, au văzut-o pe partea vătămată C.M.T., care circula din sens opus pe același trotuar, având asupra sa un telefon celular marca „Panasonic” pe care îl butona. Văzând că partea vătămată este în stare de ebrietate, inculpații s-au hotărât să-i sustragă telefonul, motiv pentru care s-a apropiat de aceasta și în momentul în care au ajuns, în dreptul ei, inculpatul R.I. i-a smuls telefonul din mână, după care, împreună cu inculpatul A.V., în fugă, au părăsit locul faptei. Ajunși la locul de reședință inculpații, au purtat convorbiri cu telefonul sustras cu mai multe persoane, după care la câteva zile l-au vândut unei persoane care nu a putut fi identificată. Intrucât bunul sustras nu a putut fi recuperat, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2.50.000 lei.

Impotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații, pe care, au criticat-o, în principal, cu privire la greșita lor condamnare, solicitând a se dispune achitare pentru fapta imputată iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat cu consecința reducerii pedepselor și suspendarea condiționată a executării acesteia, întrucât nu au folosit acte de violență pentru sustragerea telefonului. Prin decizia penală nr.159/A din 5 septembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondate apelurile declarate de inculpații cu motivarea că în mod corect prima instanță a reținut că fapta celor doi inculpați de a sustrage, pe timp de noapte, și dintr-un loc public, prin violență, un telefon celular aparținând părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și nu de furt calificat, vinovâția acestora rezultând în mod evident din probele administrate în cauză, existente la dosar.

S-a mai arătat că în ce privește pedepsele aplicate celor doi inculpați cât și modalitatea de executare a acestora au fost just individualizate, fiind respectate prevederile art.72 Cod penal, și ca atare acestea sunt în măsură să realizeze cerințele art.52 Cod penal. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către partea civilă C.M.T., pe care a criticat-o cu privire la faptul că urmărirea penală desfășurată în cauză nu este completă, deoarece la săvârșirea faptei au participat mai multe persoane, motiv pentru care se impune restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea extinderii cercetărilor pentru toți făptuitorii și trimiterea lor în judecată. Recursul declarat de partea civilă C.M.T.

este inadmisibil. Potrivit art.385 1 alin.ultim. Cod procedură penală, nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art.362 nu au folosit calea apelului, ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Analizând actele și lucrările de la dosar în raport cu prevederile textului de lege citat, se constată că, după pronunțarea hotărârii de condamnare de către prima instanță, aceasta a fost atacată cu apel, numai de inculpați, lucru pe care nu l-a făcut și partea vătămată care, potrivit art.362 Cod procedură penală avea acest drept. Pe de altă parte, hotărârile primei instanțe rămân definitive, potrivit art.416 pct.2 Cod procedură penală la data expirării termenului de apel.

Raportând aceste prevederi la cauza de față, se constată că după pronunțarea hotărârii, de către prima instanță partea civilă nu a declarat apel, iar apelurile declarate de inculpați nu au vizat latura civilă a cauzei, care a rămas astfel cum a hotărât prima instanță, situație în care, sub acest aspect (al laturii civile) hotărârea primei instanțe a rămas definitivă la data expirării termenului de apel. Prin urmare, neuzitând de calea de atac a apelului, partea civilă a declarat recurs împotriva unei hotărâri rămasă definitivă, fapt ce face ca acesta să fie inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385 15 pct.1 lit.a Cod procedură penală și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

De menționat că și în situația în care recursul era legal declarat, acesta era tot inadmisibil, întrucât motivul de casare invocat nu privea latura civilă a cauzei, iar potrivit art.362 alin.1 lit.c Cod procedură penală, aplicabil și în cazul recursului partea civilă poate declara recurs numai în ce privește latura civilă a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă C.M.T. împotriva deciziei penale nr.159/A din 5 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpații A.V. și R.I. Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.400.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, sumele de câte 300.000 lei cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpați, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 14 ianuarie 2003.