AFFAIRE BESSEAU c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - constat de violation suffisant;Dommage matériel - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure nationale;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
AFFAIRE BESSEAU c. FRANCE (CtEDO, 2006)
A PATRA SECȚIUNE
CAUZA BESSEAU c. FRANȚA
(Cererea nr. 73893/01)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
7 martie 2006
DEFINITIVĂ
07/06/2006
Prezenta hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 § 2 din Convenție. Ea poate fi supusă unor corecturi de formă.
În cauza Besseau c. Franța,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), ședință într-o cameră compusă din:
Sir Nicolas Bratza,
președinte,
J. Casadevall,
J.-P. Costa,
M. Pellonpää,
R. Maruste,
S. Pavlovschi,
J. Borrego Borrego,
judecători,
și M. O'Boyle,
grefier de secțiune,
După deliberare în ședință de consiliu la 14 februarie 2006,
Pronunță prezenta hotărâre, adoptată la această dată:
PROCEDURĂ
La originea cauzei se află o cerere (nr. 73893/01) îndreptată împotriva Republicii Franceze și depusă de o cetățeană a acestui stat, d-na Annie Besseau ("reclamanta"), care a sesizat Curtea la 5 martie 2001 în temeiul art. 34 din Convenția de protejare a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale ("Convenția").
Guvernul francez ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul său, R. Abraham, căruia i-a succedat în funcție d-na E. Belliard, directoare a afacerilor juridice la ministerul Afacerilor Externe.
La 10 iunie 2004, a patra secțiune a decis să comunice plângerea bazată pe accesul la tribunal (art. 6 § 1 din Convenție) Guvernului. Folosind prevederile art. 29 § 3, a decis că vor fi examinate simultan admisibilitatea și meritul cauzei.
La 1 noiembrie 2004, Curtea și-a modificat compoziția secțiunilor (art. 25 § 1 din regulament). Prezenta cerere a fost atribuită a patra secțiune astfel modificată (art. 52 § 1).
Atât reclamanta, cât și Guvernul au depus observații scrise cu privire la admisibilitate și meritul cauzei (art. 54 A § 1 din regulament).
ÎN FAPT
I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
Reclamanta s-a născut în 1946 și locuiește la Mozé Sur Louet.
La 22 ianuarie 2000, reclamanta a fost sancționată cu o contravenție de clasa a patra la codul rutier în valoare de 600 franci francezi (FRF), adică 91,47 euro (EUR), reprezentând o amendă forfetară redusă, pentru s-a angajat într-o intersecție unde vehiculul său riscau să fie imobilizat și să împiedice circulația altor vehicule care circulă pe căile transversale.
Pe avizul de contravenție, era indicat că plata amendei trebuia să intervină în termen de trei zile de la constatarea infracțiunii, prin lipirea unui timbru-amendă pe locul avizului rezervat în acest scop și retrimisiunea acestuia la poliția din Angers, și că în cazul nerespectării acestui termen, contravenientul ar fi răspunzător pentru suma amendei forfetare de 900 FRF, adică 137,2 EUR. În cazul contestării infracțiunii, avizul indica:
"Dacă contestați realitatea infracțiunii, nu plătiți, dar trebuie în termen de 30 zile să transmiteți la adresa indicată pe verso:
- o scrisoare simplă precizând motivele reclamației dvs. (...)
Această reclamație va fi transmisă Parchetului Tribunalului de Poliție.
În cazul condamnării de către tribunal, suma amendei va fi cel puțin egală cu amenda forfetară."
La 20 februarie 2000, reclamanta a adresat o scrisoare de reclamație poliției din Angers descrisând faptele, motivele pentru care considera că nu a comis infracțiunea reprosată și solicitar anularea contravenției.
La 23 februarie 2000, reclamanta a primit un corespondență de la poliție, semnată de ofițerul ministerului public lângă tribunalul de poliție din Angers și purtând sigiliul poliției naționale, indicând că după examinarea circumstanțelor infracțiunii, procesul-verbal întocmit împotriva sa nu putea fi anulat, și invitând-o să plătească poliției suma amendei prin timbru-amendă într-un termen de treizeci zile.
Reclamanta nu a plătit amenda. Printr-o trimitere din 8 august 2000, trezoreria publică i-a adresat un aviz, obligând-o să plătească amenda forfetară majorată în valoare de 2.500 FRF, adică 381,12 EUR, referitoare la contravenția emisă la 22 ianuarie 2000, și în aplicarea unei decizii luate la 17 iulie 2000 de ofițerul ministerului public lângă tribunalul de poliție din Angers. Pe verso avizului era menționat:
"Amendă forfetară majorată:
- Conform art. 530 din codul de procedură penală, aveți posibilitatea să adresați, în termen de treizeci zile de la trimiterea prezentului aviz, o reclamație justificată ofițerului ministerului public al tribunalului menționat pe recto. În acest caz, vă rugăm să nu efectuați plata amendei ci să trimiteți ofițerului ministerului public o scrisoare în care veți expune motivele reclamației (...) și la care veți anexa obligatoriu prezentul aviz.
- Ofițerul ministerului public poate fie să renunțe la exercitarea urmăririi penale, fie să înainteze cauza judecătorului competent, fie să vă avizeze de inadmisibilitatea reclamației nemotivate sau neînsoțite de aviz (...)"
Printr-o scrisoare din 8 septembrie 2000, reclamanta și-a reiterat reclamația în termeni identici cu cea din 20 februarie 2000.
La 19 septembrie 2000, trezoreria publică i-a notificat un ultim aviz înainte de urmărire pentru recuperarea amendei forfetare majorate de 2.500 FRF, apoi la 12 decembrie 2000 o comandă de plată a acestei amende în termen de opt zile.
La 14 decembrie 2000, ofițerul ministerului public lângă tribunalul de poliție din Angers a răspuns celei de-a doua scrisori de reclamație a reclamantei în următorii termeni:
"(...) Am primit bine corespondența dvs. privind o contravenție care vă a fost înregistrată (...).
Această contravenție nefiind soluționată în termenul stabilit, cu ajutorul timbrului-amendă corespunzător, recuperarea acesteia a fost încredințată contabilului Trezoreriei.
În ceea ce mă privește, faptele mi se par stabilite și nu constituie un caz de forță majoră.
Vă invit deci să plătiți amenda care vă este solicitată în cel mai scurt timp direct Trezoreriei Publice (...)"
Reclamanta a plătit amenda solicitată. Printr-o scrisoare din 11 ianuarie 2001, s-a plâns la trezorierul plătitor general din Angers că a trebuit să efectueze plata respectivă în pofida celor două scrisori de reclamație ale sale și a considerat că a fost declarată vinovată fără a fi avut posibilitatea să se apere, în încălcarea art. 6 din Convenție. Nu a primit răspuns la această corespondență.
II. LEGEA INTERNĂ RELEVANTĂ
Articolele relevante din codul de procedură penală, privind procedura amendei forfetare, sunt următoarele, în versiunea aplicabilă la momentul faptelor:
Art. 529
"Pentru contravenții ale primelor patru clase (...), acțiunea penală se stinge prin plata unei amende forfetare (...)"
Art. 529-1
"Suma amendei forfetare poate fi plătită fie în mâinile agentului verbalizator la momentul constatării infracțiunii, fie la serviciul indicat în avizul de contravenție în termen de treizeci zile care urmează constatării infracțiunii sau, dacă avizul este trimis ulterior persoanei în cauză, în termen de treizeci zile care urmează acestei trimiteri."
Art. 529-2
"În termenul prevăzut de articolul anterior, contravenientul trebuie să achite suma amendei forfetare, cu excepția cazului în care formează în același termen o cerere care urmărește exonerarea sa la serviciul indicat în avizul de contravenție. Această cerere este transmisă ministerului public.
La neplată sau la o cerere prezentată după termenul de treizeci zile, amenda forfetară este majorată de plin drept și recuperată în favoarea Trezoreriei Publice în vertu unui titlu executabil dat de ministerul public."
Art. 530
"Titlul menționat la al doilea alineat al art. 529-2 (...) se execută potrivit normelor prevăzute de prezentul cod pentru executarea sentințelor de poliție. (...)
În termen de treizeci zile de la trimiterea avizului care obligă contravenientul să plătească amenda forfetară majorată, persoana în cauză poate depune o reclamație motivată lângă ministerul public, care are ca efect anularea titlului executabil privitor la amenda contestată. (...)
Reclamația trebuie să fie însoțită de avizul corespunzător amendei considerate."
Art. 530-1
"Pe baza cererii depuse în aplicarea primului alineat al art. 529-2, (...) sau a reclamației depuse în aplicarea celui de-al doilea alineat al art. 530, ministerul public poate, fie să renunțe la exercitarea urmăririi penale, fie să procedeze în conformitate cu art. 524-528-2 [procedura simplificată a ordinului penal în fața tribunalului de poliție] sau cu art. 531 și următorii [procedura normală în fața tribunalului de poliție], fie să avizeze persoana în cauză de inadmisibilitatea reclamației nemotivate sau neînsoțite de aviz (...)"
ÎN DREPT
I. CU PRIVIRE LA PRESUPUSA VIOLARE A ART. 6 § 1 DIN CONVENȚIE
Reclamanta susține violarea dreptului său la un proces echitabil, a principiului prezumției de nevinovăție și a dreptului la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, în ceea ce privește faptul că ofițerul ministerului public a declarat-o vinovată fără ca aceasta să fie ascultată de un tribunal și să fi avut posibilitatea să se apere în fața lui. Invocă art. 6 și 13 din Convenție, ale căror dispoziții relevante se citesc după cum urmează:
Art. 6
"1. Orice persoană are dreptul ca causa sa să fie judecată echitabil, public și într-un termen rezonabil, de un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî (...) asupra bunului-fondului al oricărei acuzații în materie penală adresate împotriva sa. (...)
Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce culpabilitatea sa a fost legal stabilită (...)"
Art. 13
"Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate are dreptul la acordarea unui recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale."
Curtea reamintește mai întâi că atunci când art. 6 § 1 din Convenție se aplică, așa cum se întâmplă în prezenta cauză, cerințele acestui articol, care implică întreaga gamă de garanții caracteristice procedurilor judiciare, sunt în principiu mai stricte decât cele ale art. 13, care se găsesc absorbite de acestea (Kudła c. Polonia [Marea Cameră], nr. 30210/96, § 146, CEDO 2000-XI).
Curtea reamintește de asemenea că "prezumția de nevinovăție consacrată de §2 al art. 6 figurează printre elementele procesului penal echitabil cerut de §1" (a se vedea în special hotărârile Deweer c. Belgia din 27 februarie 1980, seria A nr. 35, p. 30, § 56, Minelli c. Elveția din 25 martie 1983, seria A nr. 62, p. 15, § 27, și Allenet de Ribemont c. Franța din 10 februarie 1995, seria A nr. 308, p. 16, § 35). În prezenta cauză, Curtea apreciază că plângerea referitoare la atingerea principiului prezumției de nevinovăție se confundă cu cea referitoare la imposibilitatea pentru reclamantă de a fi ascultată de tribunalul de poliție și de a-și expune apărarea, care poate fi analizată ca o presupusă atingere a dreptului acesteia de acces la un tribunal (a se vedea în sens similar, Peltier c. Franța, nr. 32872/96, § 43, 21 mai 2002). În consecință, Curtea va examina plângerea reclamantei sub aspectul art. 6 § 1 din Convenție.
A. Cu privire la admisibilitate
Curtea constată că prezenta plângere nu este în mod evident lipsită de temei în sensul art. 35 § 3 din Convenție. Curtea observă, de asemenea, că aceasta nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie să o declare admisibilă.
B. Cu privire la fond
Guvernul observă că în hotărârea Peltier precitată, Curtea a constatat, într-o situație similară cu prezenta cauză, că reclamantul a suferit o grijă excesivă a dreptului de acces la un tribunal. Curtea constatase că, în pofida termenilor clari ai art. 530-1 din codul de procedură penală, ministerul public îndeplinise în mod abuziv accesul reclamantului la tribunalul de poliție pentru a fi judecat pentru o contravenție la codul rutier. În consecință, Guvernul declară că "în prezenta cauză, referitor la d-na Besseau, [el] nu contestă că procedura prevăzută de art. 530-1 [precitat] nu a fost respectată strict" și că "de două ori, într-adevăr, reclamația sa a fost respinsă direct de ofițerul ministerului public în afara cazurilor autorizate de acest text și interesata a fost pusă în imposibilitate (...) să plătească amenda".
În aceste condiții, deși contrar reclamantului în cauza Peltier precitată, reclamanta nu a cerut în mod expres în prezenta cauză să fie convocată în fața tribunalului de poliție, Guvernul apreciază că "ambele decizii ale ofițerului ministerului public sunt susceptibile de a fi analizate ca entravi la dreptul de acces la un tribunal în sensul art. 6 § 1 din Convenție și se supune judecății Curții pentru a aprecia bunul-fondus al plângerii".
Ținând seama de observațiile Guvernului, reclamanta invită Curtea să constate violarea Convenției.
Curtea reamintește că dreptul la un tribunal, al cărui drept de acces constituie un aspect (hotărârea Golder c. Regatul Unit din 21 februarie 1975, seria A nr. 18, p. 18, § 36), nu este absolut și că se pretează la limitări implicite, în special privitor la condițiile de admisibilitate a unui recurs (hotărârea Ashingdane c. Regatul Unit din 28 mai 1985, seria A nr. 93, pp. 24-25, § 57). Cu toate acestea, acestea nu pot restricționa exercitarea acestuia într-un mod sau în măsură atât de mare încât acesta să fie afectat în esența sa. Trebuie să urmărească un scop legitim și trebuie să existe o proporționalitate rezonabilă între mijloacele folosite și scopul urmărit (a se vedea în special, printre numeroase alte hotărâri, Fayed c. Regatul Unit din 21 septembrie 1994, seria A nr. 294-B, pp. 49-50, § 65 și Levages Prestations Services c. Franța din 23 octombrie 1996, Culegere de hotărâri și decizii 1996-V, p. 1543, § 40).
Curtea observă că a mai trebuit să cunoască circumstanțe de fapt similare cu prezenta în cauza Peltier precitată, în care reclamantul se plângea de respingerea, de către ofițerul ministerului public, a reclamației sale împotriva avizului de recuperare a amendei pentru infracțiune la codul rutier și a cererii sale de convocație în fața tribunalului de poliție, pe motiv că aceste cereri erau "inadmisibile pentru că juridic nefundate".
În această cauză, observând că Guvernul însuși considera că motivul respingerii, neprevăzut de texte, constituia "o eroare de drept" din partea ofițerului ministerului public, Curtea a apreciat că ea "nu [putea] decât să constate că dreptul de acces al reclamantului la un tribunal [fusese] afectat în esența sa, fără scop legitim și în mod dispropor ționat", reclamantul fiind "privat, din motive ilicite, de controlul complet de jurisdicție asupra realității infracțiunii la originea amendei forfetare" (cf., a contrario, Malige c. Franța, hotărâre din 23 septembrie 1998, Culegere 1998-VII).
În prezenta cauză, Curtea constată că reclamanta a contestat de asemenea, de două ori, în fața autorității competente, și anume ofițerului ministerului public și, în conformitate cu legea internă aplicabilă (art. 529-2, prim alineat și 530, al doilea alineat, din codul de procedură penală), amenda care i fusese infligată pentru infracțiune la codul rutier. De două ori, ofițerul ministerului public a cerut reclamantei să plătească amenda, observând a doua oară că "faptele erau stabilite". Nu a sesizat tribunalul de poliție cu aceste reclamații în pofida termenilor art. 530-1 din codul de procedură penală, care nu lasă ofițerului ministerului public decât această facultate de sesizare, cu excepția cazului în care renunță la urmărire penală sau constată inadmisibilitatea reclamației, ceea ce nu s-a întâmplat în prezenta cauză.
Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că nimic nu distinge prezenta cauză de cauza Peltier și că reclamanta a suferit o grijă excesivă a dreptului de acces la un tribunal. Curtea observă, de altfel, că Guvernul convine la aceasta.
Prin urmare, a existat violare a art. 6 § 1 din Convenție.
II. CU PRIVIRE LA PRESUPUSA VIOLARE A ART. 14 DIN CONVENȚIE
Reclamanta se plânge că este victimă a unei discriminări în ceea ce privește faptul că nu a beneficiat, în aceeași măsură ca mulți alți contravenienți, de suprimarea contravenției sale rutiere din cauza indulgență unui agent verbalizator. Invocă art. 14 din Convenție, redactat după cum urmează:
"Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute în (...) Convenție trebuie asigurată fără distincție vreunei, se bazează în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație."
Cu privire la admisibilitate
Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, art. 14 completează alte clauze normative ale Convenției și ale Protocoalelor și că nu are o existență independentă, deoarece se aplică doar "exercitării drepturilor și libertăților" pe care acestea le garantează. Sigur, poate interveni chiar și fără o încălcare a cerințelor acestora și, în această măsură, posedă o portalitate autonomă, dar nu poate fi aplicabil dacă faptele litigiului nu cad sub imperiul a cel puțin uneia dintre aceste clauze (a se vedea, printre numeroase altele, hotărârea Van Raalte c. Țările de Jos din 21 februarie 1997, Culegere 1997-I, § 33). Iar, dreptul de a beneficia de suprimarea unei amende contraventionale din cauza indulgență unui agent verbalizator nu face parte din drepturile și libertățile garantate de Convenție.
Rezultă din aceasta că prezenta plângere este incompatibilă ratione materiae cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3 și trebuie să fie respinsă în aplicarea art. 35 § 4 din Convenție.
III. CU PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN CONVENȚIE
Conform art. 41 din Convenție:
"Dacă Curtea constată că a existat violare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante permite doar repararea imperfectă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă."
A. Prejudiciu
Reclamanta cere 381,12 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, reprezentând suma plătită cu titlu de amenda forfetară majorată, și cere ca această sumă să fie majorată cu "dobânzi la rata legală" din luna decembrie 2000, dată la care a plătit amenda. Cere de asemenea suma de 381,12 EUR cu titlu de prejudiciu moral pe care ar fi suferit.
Cu trimitere la cauza Peltier precitată (§§ 39-45), Guvernul apreciază că indemnizația care ar putea fi acordată reclamantei cu titlu de prejudiciu material nu ar trebui să depășească suma amendei, adică 381,12 EUR și se supune, în această limită, judecății Curții. Apreciază, de asemenea, că prejudiciul moral ar fi suficient reparări prin constatarea violării.
Curtea apreciază că trebuie să acorde reclamantei suma solicitată cu titlu de prejudiciu material și reprezentând suma amendei pe care a plătit-o, adică 381,12 EUR, și respinge cererea pentru surplus. Consideră de altfel că nu trebuie să se acorde o sumă suplimentară cu titlu de prejudiciu moral, constatarea violării fiind suficientă.
B. Frais și dépens
Reclamanta cere de asemenea 455,82 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate în fața instanțelor interne și furnizează o notă de onorarii pentru această sumă a d-lui P., avocat din Angers, datată 16 ianuarie 2001, privind o "consultație din 11 decembrie 2000, examinarea dosarului, cercetări" și purtând mențiunea scrisă de mână "plătit la 6/2/2001". Cere de asemenea ca această sumă să fie majorată cu "dobânzi la rata legală" din 16 ianuarie 2001. În plus, cere 381,12 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate în fața Curții, reprezentând cheltuielile de corespondență, documentație, fotocopiere și deplasări.
Guvernul observă că reclamanta furnizează o notă de onorarii care nu conține niciun element care să o lege de procedura internă în prezenta cauză, în cursul căreia nu a fost de altfel reprezentată de un avocat. Observă că nu furnizează dovezi de cheltuielile sale în fața Curții și invită aceasta să respingă toate cererile reclamantei.
Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și costurilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [Marea Cameră], nr. 31107/96, § 54, CEDO 2000 XI). În prezenta cauză, privitor la cheltuielile suportate în procedura internă, Curtea observă că nu este neverosimil că reclamanta să fi recurs, în cursul lunii decembrie 2000, la sfaturile d-lui P. pentru a o lămuri asupra drepturilor sale atunci când se confrunta cu refuzul ofițerului ministerului public de a sesiza tribunalul de poliție. Cu toate acestea, Curtea observă că reclamanta nu a răspuns la observațiile Guvernului pe acest punct. De altfel, deși reclamanta s-a apărat singură și nu furnizează documente justificative cu titlu de cheltuieli și costuri suportate în prezenta procedură, Curtea apreciază că aceasta a suportat necesariamente cheltuieli.
Având în vedere elementele în posesia sa și criteriile menționate mai sus, Curtea apreciază rezonabilă suma totală de 300 EUR, toate cheltuielile combinate, pentru procedura internă și procedura în fața Curții. Respinge cererea pentru surplus.
C. Dobânzi moratorii
Curtea apreciază corespunzător să bazeze rata dobânzilor moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
Declară cererea admisibilă cu privire la plângerea bazată pe art. 6 § 1 din Convenție referitoare la dreptul de acces la un tribunal și inadmisibilă pentru surplus;
Constată că a existat violare a art. 6 § 1 din Convenție;
Constată că constatarea violării oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă;
Constată că
a) Statul pârât trebuie să verseze reclamantei, în termen de trei luni de la data în care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume:
i. 381,12 EUR (trei sute optzeci și unu euro și doisprezece cenți) pentru prejudiciu material;
ii. 300 EUR (trei sute euro) pentru cheltuieli și costuri;
b) că din expirarea acestui termen și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilitații de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale;
Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Încheiat în limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 martie 2006 în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 din regulament.
Michael O'Boyle
Nicolas Bratza
Grefier
Președinte