AFFAIRE FLANDIN c. FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'article 6+6-3 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Procès équitable) (Article 6 - Droit à un procès équitable;Article 6-3 - Droits de la défense;Article 6-3-b - Facilités nécessaires;Article 6-3-c - Se défendre avec l'assistance d'un défenseur)
AFFAIRE FLANDIN c. FRANCE (CtEDO, 2006)
A DOUA SECȚIUNE
CAUZA
FLANDIN c. FRANȚA
(Cererea nr.
77773/01)
HOTĂRÂRE
STRASBOURG
28 noiembrie 2006
DEFINITIVĂ
28/02/2007
Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite de art.
44 §
2 al Convenției. Poate fi supusă unor retușuri de formă.
În cauza Flandin c. Franța,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședințând în camera compusă din
:
d-nii
A.B.
Baka
,
președinte
,
J.-P.
Costa
,
M.
Ugrekhelidze
,
d-nele
E.
Fura-Sandström
,
D.
Jočienė
,
d-l
D.
Popović,
d-na
A.
Mularoni,
judecători
,
și
d-l
S.
Naismith,
grefier adjoint de secțiune
,
După deliberare în cameră de consiliu pe 7 noiembrie 2006,
Pronunță hotărârea care urmează, adoptată la această dată
:
PROCEDURĂ
1.
La originea cauzei se află o cerere (nr.
77773/01) îndreptată împotriva Republicii Franceze și de care un cetățean al acestui Stat, d-l
Gérard Flandin („
reclamantul
"), a sesizat Curtea pe 25 octombrie 2001 în virtutea art. 34 al Convenției de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale („
Convenția
").
2.
Reclamantul este reprezentat de d-na F. Naïm, avocat la Paris. Guvernul francez („
Guvernul
") a fost reprezentat de agentul acestuia, d-l R. Abraham, în funcția căruia a succedat d-na
E.
Belliard, directoare al afacerilor juridice la ministerul Afacerilor Externe.
3.
Pe 30 septembrie 2004, Curtea a hotărât să comunice Guvernului pretenția bazată pe inechitatea procedurii în fața curții de apel (art.
6
§§
1 și 3 b) și c) al Convenției). Prevalând-se de dispoziția art.
29
§
3, a hotărât că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei.
FAPTE
I.
CIRCUMSTANȚELE CAUZEI
4.
Reclamantul s-a născut în 1938 și locuiește la Manama, în Regatul Bahreinului.
5.
Reclamantul exercită profesia de „
consultant în management
".
6.
Printr-un act de doftor din 23 februarie 1999, societatea Délices d'Italie (în
continuare, „
societatea
") l-a citat pe reclamant să se prezinte în fața tribunalului penal al Parisului pentru a răspunde la acuzațiile de exercitare ilegală a profesiei de avocat, folosire unui titlu de natură să creeze confuzie cu titlul și profesia de avocat și escrocherie (art. 72 al legii din 31 decembrie 1971, 433-17 și 433-22 din codul penal), săvârșite între 1995 și 1998.
7.
În paralel, reclamantul a fost citat și să se prezinte în fața aceluiași tribunal de către procurorul Republicii pentru primele două delicte menționate.
8.
Printr-o sentință din 12 noiembrie 1999, tribunalul penal a procedat la unificarea celor două proceduri și a condamnat reclamantul, prezent și fără asistență juridică, la o pedeapsă de 8
000
franci (FRF) amendă, respectiv aproximativ 1
220
euro (EUR), din care 4
000
FRF cu suspendare. De asemenea, s-a pronunțat asupra daunelor civile și a condamnat reclamantul să plătească 5
000
FRF, respectiv aproximativ 762
EUR, în daune-interese către societate, și un franc simbolic către Ordinul Avocaților la barou din Paris, părți civile.
9.
Reclamantul a declarat apel în fața curții de apel a Parisului pe 15
noiembrie 1999. Procurorul Republicii a declarat apel incident. Prima ședință în fața curții de apel a fost fixată pentru 23 februarie 2000.
10.
Pe 18 februarie 2000, reclamantul a depus o cerere de asistență juridică pentru a fi asistat de un avocat în fața curții de apel.
11.
Pe 23 februarie 2000, examinarea cauzei a fost amânată la 26
aprilie
2000 pentru a permite reclamantului să fie asistat de un avocat în baza asistentei juridice.
12.
Printr-o decizie din 7 martie 2000, primită de reclamant pe 9
martie, biroul de asistență juridică a respins cererea de asistență juridică motivând că nu a depus documente justificative ale mijloacelor sale de existență.
13.
Pe 15 martie 2000, reclamantul a depus documentele lipsă și a cerut o nouă deliberare a biroului de asistență juridică.
14.
Printr-o decizie din 21 martie 2000, biroul de asistență juridică a acordat asistență juridică totală reclamantului și a desemnat, pentru a-l asista, d-na
E.
Sossah, avocat la barou din Paris. Această decizie nu a fost notificată imediat.
15.
Printr-o scrisoare din 18 aprilie 2000 adresată președintelui curții de apel a Parisului, reclamantul s-a exprimat în felul următor
:
„
Cauza d-l
G.
Flandin împotriva societății Délices d'Italie (...)
Ședință din 26 aprilie 2000 la 13h30
Domnule Președinte,
Pe 23 februarie 2000, la prima dvs. ședință pentru cauza sus-referenciată, ati acceptat o primă amânare la 26 aprilie 2000, pentru ca să-mi fie posibil să obțin asistență juridică pentru a-mi organiza apărarea cu ajutorul unui avocat.
Astăzi, în urma pașilor efectuați în termenele necesare, pe 9, 16 și 24
februarie 2000, și pe 14 martie 2000 printr-o scrisoare trimisă în mod oficial, nu am primit niciun răspuns de la biroul de asistență juridică. Nu beneficiez deci de asistență juridică pentru această cauză, deși beneficiez de ea pentru o altă cauză în fața curții de apel din Versailles și veniturile mele sunt mai mici decât minimul necesar.
La patru zile de lucru de la data ședinței din fața curții de apel, nefiind asezed de un avocat, sunt obligat să-mi organizer apărarea singur, în ciuda cererii formale de reprezentare de către un avocat.
În consecință, veți găsi atașate în două exemplare enciclate (unu pentru curtea de apel, celălalt pentru procurorul Republicii), concluziile mele, lista documentelor și documentele anexate (...)
"
16.
Reclamantul s-a prezentat singur la ședința din 26 aprilie 2000 în fața curții de apel. Nu i s-a comunicat posibilitatea de a obține desemnarea unui avocat din oficiu prin iterarea cererii.
17.
Pe 19 mai 2000, biroul de asistență juridică a notificat reclamantului decizia sa din 21 martie 2000.
18.
Printr-o hotărâre din 31
mai
2000, curtea de apel a Parisului a confirmat sentința în ceea ce privește dispozițiile civile și a infirmat-o asupra pedepsei, majorând amenda la 30
000
FRF, respectiv aproximativ 4
574
EUR.
19.
În aceeași zi, adică pe 31 mai 2000, biroul de asistență juridică a notificat d-nei Sossah, încărcate să-l asiste pe reclamant la ședința din fața curții de apel, decizia sus-menționată din 21
martie
2000.
20.
Printr-o scrisoare din 30 iunie 2000, aceasta a răspuns unei scrisori de la reclamant în felul următor
:
„
(...) În conformitate cu cererea dvs., vă confirm cu plăcere că decizia desemnării mele de către biroul de asistență juridică mi-a fost notificată doar pe 31
mai
2000 prin Pălatul justiției, așa cum o atestă ștampila Ordinului Avocaților.
Observ cu o anumită nedumerire că obiectul cererii dvs. privea o citație în fața curții de apel a Parisului (...) pentru o ședință din 23
februarie
2000.
În pofida faptului că dosarele dvs. a fost înregistrat pe 18 februarie 2000, decizia pronunțată se dovedește lipsită de orice interes, fiind complet anacronic.
De altfel, termenul de două luni scurs între decizie și notificarea acesteia persoanei procesuale și avocatului desemnat constituie o anomalie pe care mă gândesc bine să nu o caracterizez (...)
"
21.
Pe 6 iunie 2000, reclamantul a obținut asistență juridică pentru a se putea adresa Curții de Casație. Avocatul la Curtea de Casație desemnat să-l asiste a depus un memoriu suplimentar în care a dezvoltat o singură cale de casație, bazată pe încălcarea art. 6
§
3
c) al Convenției, susținând că din cauza notificării tardive a deciziei biroului de asistență juridică din 31 martie 2000, reclamantul a fost lipsit de dreptul de a fi asistat de un avocat.
22.
În memoriul de apărare în fața Curții de Casație, societatea a notat că asistența în fața jurisdicțiilor penale nu era obligatorie și că din cauza nepreventării cererii de desemnare a unui avocat din oficiu în cursul ședinței din 26 aprilie 2000 în fața curții de apel, reclamantul trebuia considerat ca renunțând la asistență.
23.
Printr-un memoriu de duplică, avocatul reclamantului la Curtea de Casație a reamintit termenii scrisorii trimise de reclamant pe 18
aprilie
2000 președintelui curții de apel a Parisului și a notat că „
în niciun moment, nici la ședința din 23 februarie 2000, nici la cea din 26
aprilie
următor, d-l Flandin nu [fusese] informat de pe către nimeni, și în special de către președinte, că-i era loisibil să solicite desemnarea unui avocat din oficiu
", și că nu se putea reproșa utilmente că nu a procedat la fel, „
deoarece, tocmai, a procedat anterior la acest sens
".
24.
Printr-o hotărâre din 15 mai 2001, Curtea de Casație a respins pourvuirea cu următoarea motivare
:
„
Fiind dat că rezultă din mențiuni ale hotărârii atacate și din piese ale dosarului procedural că cauza, chemată la ședința din 23 februarie 2000, a fost amânată la cea din 26
aprilie următor pentru a permite inculpatului să fie asistat de un avocat desemnat în baza asistentei juridice
; că, printr-o scrisoare din 18 aprilie 2000, Gérard Flandin a informat președintele camerei de apel penal că cererea lui la biroul de asistență juridică a rămas fără răspuns și a depus concluzii
; că la ședința din 26 aprilie, el însuși și-a prezentat mijloacele apărării, având cuvântul în ultimul rând
;
Fiind dat că, în acestă stare de lucruri, și din moment ce din termenii scrisorii sus-citate și din mențiuni ale hotărârii atacate rezultă că Gérard Flandin, renunțând la a fi asistat de un avocat desemnat în baza asistentei juridice, a ales să-și asigure apărarea singur în fața curții de apel, reclamantul nu poate invoca nicio încălcare a drepturilor apărării nici a dispoziției convenției menționate (...)
"
II.
DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE RELEVANTE
25.
Articolele relevante din codul de procedură penală sunt următoarele
:
Articol preliminar
„
I. - Procedura penală trebuie să fie echitabilă și contradictorie și să păstreze echilibrul drepturilor părților (...)
III. - Orice persoană suspectată sau urmărită penal este prezumată nevinovată până când vinovăția acesteia nu a fost dovedită (...)
Are dreptul să fie informată despre acuzațiile aduse împotriva sa și să fie asistat de un apărător (...)
"
art. 417
„
Inculpatul care se prezintă are facultatea de a se face asistat de un apărător.
Dacă nu și-a ales un apărător înainte de ședință și totuși cere să fie asistat, președintele desemnează pe cineva din oficiu (...)
"
26.
Curtea de Casație a hotărât că o curt de apel nu prejudiciase drepturile apărării și nu satisfăcuse cerințele art.
6
§
3 al Convenției în măsura în care inculpatul nu credea că trebuie să use de facultatea de care dispunea de a se face asistat de un apărător în lipsa consilierului la alegere (Cass.
Crim., 17 mai 1993,
Droit pénal
oct. 1993). De asemenea, a hotărât că art. 417 din codul de procedură penală sus
‑
reprodus nu obligă președintele tribunalului penal să desemneze un avocat din oficiu decât dacă inculpatul prezent care și-a ales avocat înainte de ședință totuși cere să fie asistat (Cass.
Crim., 16 ianuarie 1995,
Bull. crim.
nr.
20) și că, dacă art. 417 sus-citat, ca și art. 6
c) al Convenției, recunoaște inculpatului dreptul de a se face asistat de un apărător la alegere, necesitatea de a asigura continuitate cursului justiției și aceea de a permite un judecată în termen rezonabil se opun faptului că absența apărătorului ales să dea în mod necesar naștere la amânare a cauzei (Cass.
Crim., 17 ianuarie 1996,
Bull. crim.
nr.
29).
PRIVITOR LA DREPT
I.
PRIVITOR LA ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6
§§
1 și 3 b) și c) AL CONVENȚIEI
27.
Reclamantul se plânge că nu a beneficiat de asistență a avocatului din oficiu în baza asistentei juridice pentru a-l apăra în fața curții de apel. Invocă încălcarea art. 6
§§ 1 și 3 b) și c) al Convenției, ale căror dispoziții relevante sunt redactate după cum urmează
:
art. 6
„
1.
Orice persoană are dreptul ca causa sa să fie judecată echitabil, public și într-un termen rezonabil, de un tribunal independent și imparțial, constituit prin lege, care va decide, (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală adusă împotriva sa. Judecata trebuie pronunțată public, (...)
3.
Orice persoană acuzată are dreptul, în special la
: (...)
b)
dispune de timp și facilităților necesare pentru pregătirea apărării sale
;
c)
să se apere pe sine sau cu ajutorul unui apărător de alegere și, dacă nu are mijloace de a plăti pentru un apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o necesită (...) "
28.
Guvernul se opune acestei teze.
A.
Privitor la admisibilitate
29.
Curtea constată că această pretenție nu este în mod evident neîntemeiată în sensul art. 35 § 3 al Convenției. Curtea observă de asemenea că aceasta nu se lovește de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Trebuie deci declarată admisibilă.
B.
Privitor la fond
30.
Reclamantul subliniază că la prima ședință în fața curții de apel, președintele avertizase ferm părțile că nu ar proceda la o a doua amânare. La a doua ședință din 26
aprilie
2000, președintele a început deci examinarea cauzei pe fond fără a evoca în vreun fel chestiunea amânării, deși a fost informat de dorința reclamantului de a fi asistat de un consilier, ceea ce evident nu era cazul. Potrivit reclamantului, problema deci s-a rezumat în faptul că desemnarea unui avocat în baza asistentei juridice acordate pe 21 martie 2000 nu i s-a comunicat înainte de această a doua ședință, deși a sunat de mai multe ori la grefa biroului de asistență juridică între 12
aprilie și 25
aprilie 2000, care i-a spus de fiecare dată greșit că dosarule era încă în examinare.
31.
Reclamantul contestă deci vreodată să fi renunțat la asistență de avocat în fața curții de apel. Dimpotrivă, estimează că a făcut tot ceea ce putea pentru a beneficia de asistență, fără succes, în vreme ce estima că nu era în masura să se apere juridic în mod optim.
32.
Guvernul consideră că reclamantul este responsabil pentru lipsa asistentei avocatului asupra căreia se plânge, în primul rând, pentru că a manifestat lipsă de diligență în redactarea cererii de asistență juridică, biroul de asistență juridică respingând cererea prin prima sa decizie din cauza neproducerii documentelor justificative ale mijloacelor sale de existență. Or, potrivit art. 6 § 3 c) al Convenției, absența resurselor suficiente este una din cele două condiții, cu cerințele intereselor justiției, care impun dreptul la asistență gratuită de apărător.
33.
În al doilea rând, Guvernul observă că alegerea reclamantului de a nu cere o nouă amânare în cursul ședinței în fața curții de apel, în așteptarea noii decizii a biroului de asistență juridică acum în posesia unui dosar complet, era o alegere informată, ale cărei consecințe nu pot fi imputate autorităților judiciare.
34.
Astfel, Guvernul estimează că reclamantul a renunțat implicit la beneficiul asistentei avocatului din oficiu.
35.
Curtea reamintește că cerințele §3 ale art. 6 se analizează în elemente particulare ale dreptului la proces echitabil, garantat de §1. De aceea, va examina pretenția reclamantului sub aspectul ambelor texte combinate (vezi, inter alia,
Vacher
c.
Franța
, hotărâre din 17
decembrie 1996,
Recueil des arrêts et décisions
1996-VI, p. 2147, § 22).
36.
Curtea reamintește jurisprudența sa conform căreia un „
acuzat
" care nu dorește să se apere singur trebuie să poată apela la serviciile unui apărător la alegere și că dacă nu are mijloace să plătească pentru unu, Convenția îi recunoaște dreptul la asistență gratuită de avocat din oficiu atunci când interesele justiției o necesită (
Pakelli c. Germania
, hotărâre din 25
aprilie 1983, seria A nr.
64, p. 15, §
31). Orice acuzat trebuie, de altfel, să poată beneficia de timp și facilități necesare pentru pregătirea apărării.
37.
În cazul de față, Curtea observă că reclamantul a depus, pe 18
februarie
2000, o cerere de asistență juridică pentru a fi asistat de un avocat din oficiu în fața curții de apel. După furnizarea documentelor justificative necesare de reclamant, asistența juridică i-a fost în final acordată printr-o decizie din 21 martie 2000. Cu toate acestea, această decizie nu i-a fost notificată, ca și avocatului desemnat, decât mai mult de trei săptămâni după ședința din fața curții de apel.
38.
Curtea observă că nu este vorba în cazul de față de chestiunea dacă reclamantul avea dreptul la asistență judiciară gratuită, deoarece aceasta i-a fost acordată de biroul de asistență juridică din cauza situației financiare pe 21 martie 2000. De altfel, Curtea nu este convinsă de argumentul Guvernului, care consideră că lipsa asistentei reclamantului s-ar datori parțial respingerii inițiale a cererii de asistență juridică, deoarece aceasta a furnizat documentele necesare pentru o nouă examinare a cererii pe 15 martie 2000, adică mai mult de o lună înainte de data ședinței în fața curții de apel pe 26 aprilie 2000, și în orice caz, decizia care-i acordă asistența juridică a fost dată ea
insăși mai mult de o lună înainte de această ședință.
39.
Rămâne să se stabilească dacă notificarea tardivă, de către biroul de asistență juridică, a deciziei acordând asistență juridică și desemnând un avocat din oficiu a prejudiciat dreptul reclamantului de a beneficia de asistență de apărător și de timp și facilități necesare pentru apărare în sensul art. 6 §§
1 și 3 b și c) precitate.
40.
La această privire, Curtea reamintește că renunțarea la un drept garantat de Convenție trebuie să se găsească stabilită în mod neechivoc (
Colozza c. Italia
, hotărâre din 12 februarie 1985, seria A nr.
89, pp. 14
‑
15, §
28
;
Oberschlick c. Austria (nr.
1)
, hotărâre din 23 mai 1991, seria A nr.
204, p. 23, §
51)
;
Sejdovic c. Italia
[GC], nr.
56581/00, § 86, CEDO 2006-...)
și că de aceasta se aplică îndeosebi renunțarea la avantajele asistentei avocatului (vezi,
mutatis mutandis
,
Meftah și alții c. Franța
[GC], nr.
32911/96, 35237/97 și 34595/97, §
46, CEDO
2002
‑
VII).
41.
În cazul de față, Curtea observă că reclamantul a exprimat în mod consecvent dorința de a fi apărat de un avocat în fața curții de apel. A scris biroului de asistență juridică și l-a contactat prin telefon de mai multe ori pentru a lua cunoștință de decizia acestuia privind cererea de asistență juridică, fără ca decizia de acordare din 21
martie
2000 să-i fie semnalată, și nici, de altfel, avocatului desemnat pentru a-l apăra de biroul de asistență juridică. Dacă este adevărat, după cum a notat Curtea de Casație, că reclamantul a adresat în final președintelui curții de apel concluziile sale pentru ședința din 26 aprilie 2000, a avut grijă să precizeze în scrisoare din 18 aprilie 2000 că proceda così doar din lipsă de a fi primit răspuns la cererea de asistență juridică pentru a putea beneficia de asistența avocatului din oficiu.
42.
De aceea, Curtea considera că faptul unic că reclamantul nu a reiteretrat cererea de asistență la această ședință nu ar permite să se concluzioneze renunțarea la dreptul de a fi apărat de un avocat din oficiu.
43.
De altfel, Curtea observă că curtea de apel a mărit semnificativ pedeapsa infligată reclamantului în primă instanță, ridicând-o de la 8
000
FRF amendă, adică aproximativ 1
220 EUR, din care jumătate cu suspendare, la 30
000 FRF amendă, adică aproximativ 4
574 EUR. Enjeu nu a fost deci neglijabil.
44.
Ținând seama de cele de mai sus, Curtea estimează că dreptul reclamantului la asistență gratuită de avocat din oficiu nu a fost respectat în cazul de față și că a fost de aceea lipsit de facilități necesare pentru pregătirea apărării.
De aceea, a existat încălcarea art. 6 §§ 1 și 3 b) și c) al Convenției.
II.
PRIVITOR LA ALTE ÎNCĂLCĂRI ALEGĂRI
Privitor la admisibilitate
45.
Pe aceeași bază, reclamantul se plânge de părtinirea juridicțiilor de fond și de inechitatea procedurii în fața acestora privitor la aprecierea probelor prezentate de el și adversarii, pe de o parte, și din cauza comunicării tardive a concluziilor adverse în fața curții de apel, pe de alta parte.
46.
Pentru cât timp pretenția reclamantului vizează a contesta aprecierea probelor de către juridicțiile interne și rezultatul procedurii în fața acestora, Curtea reamintește că potrivit art. 19 al Convenției, sarcina sa este să asigure respectarea angajamentelor rezultând din Convenție pentru Statele contractante și că nu-i revine să cunoască din greșeli de fapt sau de drept pretinse comise de o juridicție internă, decât dacă și în măsura în care acestea ar putea prejudicia drepturile și libertățile salvgardade de Convenție (vezi, inter alia,
Garcia Ruiz c.
Spania
, [GC] nr.
30544/96, §
28, CEDO 1999-I). Or, nu este cazul în situația de față.
47.
În orice caz, Curtea reamintește că potrivit art.
35
§
1 al Convenției, poate fi sesizată doar după epuizarea căilor de recurs interne
; orice reclamant trebuie să-i fi dat jurisdicțiilor interne ocazia de a evita sau de a remedia încălcările invocate împotriva sa. Astfel, pretenția pe care se intenționează a sesiza Curtea trebuie mai întâi ridiculată, cel puțin în substanță, în formele și termenele prescrise de dreptul intern, în fața juridicțiilor naționale competente (vezi, inter alia, hotărârea
Civet c. Franța
din 28 septembrie 1999, nr.
29340/95, §
41, CEDO
1999-VI).
48.
În cazul de față, Curtea constată că reclamantul nu a prezentat, prin intermediul avocatului la Curtea de Casație, decât o singură cale în memoriul depus în fața acestei jurisdicții, constând în a se plânge că nu a beneficiat de asistență avocatului din oficiu prin decizia biroului de asistență juridică, în așa fel că nu a sesizat Curtea de Casație cu alte pretensii pe care le invocă acum în fața Curții.
49.
De aceea, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neepuizarea căilor de recurs interne, în aplicarea art.
35
§§
1 și 4 al Convenției.
III.
PRIVITOR LA APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI
50.
Potrivit art. 41 al Convenției,
„
Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia, și dacă dreptul intern al Statelor părți contractante nu permite să șteargă decât incomplet consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
"
51.
Reclamantul nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă. De aceea, Curtea estimează că nu există motiv să-i acorde sumă pe acest motiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE,
1.
Declară
cererea admisibilă
cât privește pretenția bazată pe art. 6 §§ 1 și 3 b) și c) relativ la inechitatea procedurii în fața curții de apel datorită nebeneficierii de asistență a avocatului din oficiu de reclamant, și inadmisibilă pentru rest
;
2.
Declară
că a existat o încălcare a art. 6 §§ 1 și 3 b) și c) al Convenției.
Redactat în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 28 noiembrie 2006 în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 al regulamentului.
S.
Naismith
A.B.
Baka
Grefier adjoint
Președinte