ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7603/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7603/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 367 din 22 septembrie 2003, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de B.V. și a anulat hotărârea nr. 2087 din 16 mai 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, care a fost obligată să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut că familia reclamantei a fost nevoită să se refugieze din Ardealul de Nord, după 6 septembrie 1940, ca urmare a persecuțiilor exercitate din motive etnice, iar reclamanta a fost născută în localitatea de refugiu a părinților săi, astfel că aceasta are statutul conferit de prevederile art. 1 lit. c) din O.G.
nr. 105/1999. Împotriva acestei soluții a formulat recurs în termen, Casa Județeană de Pensii Satu Mare, susținând, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile legale în materie, care se referă la persoanele strămutate sau care au fost nevoite să se refugieze, întrucât reclamanta a fost născută ulterior refugierii părinților săi din localitatea de domiciliu, asupra sa nefiind exercitate persecuțiile din motive etnice. A mai susținut că, în conformitate cu Precizările nr. 23/2002, emise de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, pot beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au născut în intervalul de 300 de zile de la data la care începe perioada de strămutare a părinților.
Or, reclamanta nu se încadrează în aceste reglementări. Recursul este nefondat. Este de necontestat faptul că reclamanta B.V. s-a născut la data de 30 august 1944, în comuna Slivilești, Strehaia, județul Turnu Severin, unde părinții săi se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena, refugiul durând din octombrie 1940, până în aprilie 1945. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile limitativ enumerate în actul normativ.
Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. În ceea ce privește precizările invocate de recurenta-pârâtă, acestea nu pot fi reținute. Corect, instanța de fond a stabilit ca fiind irelevante în soluționarea cauzei, pentru considerentul că sunt opinii lipsite de orice forță juridică, neavând caracterul unui act normativ și contravenind legii care a enumerat limitativ persoanele exceptate.
Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 367 din 22 septembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.