ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8697/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 6 noiembrie 2003, reclamanta S.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr. 4485 din 3 septembrie 2003, emisă de aceasta și obligarea ei să-i recunoască calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că după ocuparea Ardealului de Nord, părinții săi au fost expulzați din motive etnice, din localitatea de domiciliu, în Ploiești, unde ea s-a născut în 1942. Prin sentința civilă nr. 545/CA - PI din 2 decembrie 2003, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea introdusă de S.C.

împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Satu Mare, a anulat hotărârea nr. 4485 din 3 septembrie, emisă de pârâtă și a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, suferind împreună cu aceștia, efectele strămutării din localitatea de domiciliu. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Satu Mare, care a motivat că nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților.

Recursul este nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație. Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa. Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate, în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză, este de necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu și, deci, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare are împotriva sentinței civile nr. 545/CA - PI din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.