ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3266/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3266/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra conflictului negativ de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1549 din 28 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Medgidia s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Mangalia și pe cale de consecință s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, Judecătoria Mangalia, a reținut că în conformitate cu prevederile art. 14 C. proc. civ., acțiunea formulată de reclamantele: A.V. și M.L.L. care vizează ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale rămase pe urma autorului A.M., este de competența Judecătoriei Brașov, deoarece ultimul domiciliu al autorului a fost pe raza de competență a Judecătoriei Brașov.
Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 1290 din 12 februarie 2004, a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brașov, ridicată din oficiu, și pe cale de consecință, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia; a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța regulatorul de competență. Pentru a hotărî astfel instanța de fond, Judecătoria Brașov a reținut că în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (2) C. proc. civ., acțiunea formulată de reclamantele: A.V. și M.L.L., care vizează ieșirea din indiviziune asupra bunurilor succesorale nemișcătoare, rămase de pe urma autorului A.M., este de competența Judecătoriei Mangalia, deoarece bunurile succesorale, nemișcătoare, rămase pe urma autorului se află pe raza de competență a Judecătoriei Mangalia.
Competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Brașov. Potrivit art. 14 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în materie de moștenire, sunt de competența instanței celui din urmă domiciliu al defunctului, cererile privitoare la moștenire, precum și cele privitoare la pretențiile pe care moștenitorii le-ar avea unul împotriva altuia. În rezolvarea conflictului negativ de competență ivit între cele două instanțe, respectiv Judecătoria Brașov și Judecătoria Mangalia, se va porni de la caracterul prevederii înscrise în art. 14 C. proc. civ., adică tocmai de la ceea ce a generat conflictul. În această privință trebuie avut în vedere caracterul derogator și deci de excepție al prevederii înscrise în art. 14 C. proc.
civ. de la regula comună a competenței teritoriale înscrise în art. 5 din același cod, din considerații de ordin general, de mai bună apărare a drepturilor și intereselor legitime ale unor categorii de persoane, ale moștenitorilor legali și testamentari etc. S-a mai avut în vedere de legiuitor și faptul că bunurile succesorale se află de obicei la ultimul domiciliu al celui decedat. Aprecierea făcută de legiuitor că aceste drepturi și interese vor putea fi recunoscute și stabilite în condiții mai avantajoase de instanța de la ultimul domiciliu al celui dispărut decât de cea de la domiciliul pârâtului, tocmai aceasta fiind rațiunea instituirii acestei competențe excepționale, cum s-a menționat mai sus, imprimă prevederilor înscrise în art. 14 C. proc.
civ. un caracter imperativ, de ordine publică, de la care părțile nu pot deroga iar instanțele sunt ținute a le respecta din proprie inițiativă. Invocarea prevederilor art. 13 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia „cererile privitoare la bunurile nemișcătoare se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află nemișcătoarele”, de către Judecătoria Brașov, în vederea soluționării cauzei, este greșită, deoarece textul de lege menționat are în vedere numai acțiunile reale imobiliare, nu și pe cele personale imobiliare care sunt supuse regulii înscrise în art. 5 sau art. 10 pct. 1 și 2 C. proc. civ. Deci, art. 13 alin. (1) se aplică în cazul acțiunii în revendicare, acțiunii negatorii, acțiunii confesorii și acțiunii posesorii.
Așa fiind, Judecătoria Mangalia a reținut în fapt că ultimul domiciliu al autorului A.M., decedat la 1 octombrie 1993, al cărui bun succesoral, 20 ha teren situat în extravilanul localității Mangalia, ce formează obiectul litigiului dintre părți este în raza municipiului Brașov de pe raza de competență teritorială a Judecătoriei Brașov. Că, domiciliul autorului M.A. a fost pe raza municipiului Brașov, unde a și decedat, rezultă din certificatul de moștenitor nr. 55 din 27 februarie 1996. Prin urmare, competentă să judece cauza de față este Judecătoria Brașov. În consecință, se va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 mai 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.