ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 929/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Prahova, prin sentința

penală nr. 110 din 20 martie 2003, în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000 a

condamnat pe inculpatul I.G.I. la 3 ani închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de deținere de droguri pentru consum propriu.

În baza art. 279 alin. (1) C. pen., a

condamnat pe același inculpat la 3 ani închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și

a aplicat dispozițiile art. 71, raportat la art. 64 din același cod.

Conform art. 350 C. proc. pen., a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., a dedus

din pedeapsa aplicată acestuia, timpul arestării preventive de la 2 decembrie

2002, la zi.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, combinat cu art. 118 lit. a) C. pen., a dispus confiscarea a 4

comprimate care conțin MDMA, rămase în urma analizelor de laborator.

Inculpatul a fost obligat la plata

sumei de 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în fapt, că la data de 29 noiembrie 2002, inculpatul a deținut la

domiciliul său, pentru consum propriu, 8 comprimate de amfetamină, gen E., drog

de mare risc și la aceeași dată, cu ocazia percheziției efectuată la domiciliul

său, au fost găsite, deținute ilegal, 8 cartușe cu glonț, calibru 30-06 mm.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate,

întrucât instanța de fond nu a administrat probele solicitate de el în apărare,

iar la dosar nu se află și autodenunțul inculpatului înregistrat la

Inspectoratul de Poliție al județului Prahova și a solicitat admiterea apelului

și completarea probatoriilor.

De asemenea, în apelul inculpatului

soluția pronunțată de prima instanță a fost criticată sub aspectul

netemeiniciei pedepsei aplicate și a solicitat reținerea circumstanțelor

atenuante personale, conform art. 74 și art. 76 C. pen. și reducerea pedepsei.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 251 din 21 mai 2003, a respins apelul, ca nefondat, cu

motivarea că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt, confirmată

de probatoriile de la dosar, apreciind totodată, că în cauză nu se impune

completarea acestor probatorii, deoarece inculpatul nu a indicat ce anume probe

trebuie administrate în apel, iar pe de altă parte, vinovăția lui este dovedită

cu declarațiile de recunoaștere date de acesta în toate fazele procesului

penal, declarații ce se coroborează cu celelalte probe administrate.

De asemenea, instanța de control

judiciar a apreciat că individualizarea pedepsei aplicate inculpatului este

judicioasă, în strictă conformitate cu criteriile, prevăzute de art. 72 și art.

52 C. pen. și nu se impune reducerea pedepsei.

Nemulțumit și de această din urmă

hotărâre, în termen legal, inculpatul I.G.I. a declarat recurs, solicitând

reducerea pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000

și schimbarea modalității de executare a pedepsei fără privare de libertate, la

locul de muncă.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Analizând actele și lucrările de la

dosar, se constată că, atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut

corect situația de fapt, confirmată de materialul probator existent la dosar și

au încadrat faptele comise de inculpat în textele de lege corespunzătoare.

În ce privește dozarea pedepselor,

instanțele au apreciat în mod just pericolul social al faptelor comise și

datele referitoare la persoana inculpatului, aplicându-i pedepse bine

proporționate.

Instanțele au avut în vedere lipsa

antecedentelor penale, faptul că inculpatul a avut o poziție constant sinceră

pe parcursul procesului penal, dar și împrejurarea că acesta a comis în

concurs, fapte de o gravitate deosebită.

În ce privește solicitarea

inculpatului de a se reține în favoarea sa beneficiul prevăzut de art. 16 din

Legea nr. 143/2000, privind reducerea la jumătate a limitelor pedepselor pentru

infracțiunea de deținere de droguri pentru consumul propriu, susținând că prin

denunțul din 29 noiembrie 2002 ar fi oferit informații pe baza cărora a fost

identificat un alt traficant de droguri, pe nume R.A.C., se constată că nu

poate fi primită.

Din analizarea înscrisului intitulat

„denunț”, nedatat, pe care inculpatul îl depune, în copie xerox, la dosarul

instanței de recurs, reiese că acesta conține date de ordin general,

insuficiente pentru identificarea altor persoane, care se ocupau cu traficul de

droguri, de altfel, și în rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești s-a precizat că datele furnizate de inculpat, în acest

sens, nu au putut fi valorificate prin activitățile specifice desfășurate de

organele de poliție.

În raport de toate aceste elemente,

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu executarea în regim privativ de

libertate, apare just și bine proporționată, aceasta fiind de natură a asigura

reeducarea inculpatului și nu este cazul a fi reindividualizată în ce privește

cuantumul sau modalitatea de executare.

Cum alte motive de casare

susceptibile a fi examinate din oficiu, nu s-au constatat, recursul

inculpatului I.G.I. va fi respins, ca nefondat, din pedeapsa aplicată, urmând a

se deduce timpul arestării preventive de la 2 decembrie 2002, până la punerea

efectivă în libertate a inculpatului, iar inculpatul va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul I.G.I., împotriva deciziei penale nr. 251 din 21 mai

2003 a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 2 decembrie 2002, până la punerea efectivă în

libertate a inculpatului.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.200.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 februarie 2004.