ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 467/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 662 din 8 octombrie 2003, Tribunalul Timiș în baza art. 13 alin. (2) și (4), raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a condamnat pe inculpatul: - C.G. la: - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane. A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în limitele prevăzute de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie. A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei, ca pedeapsă complementară. În baza art. 88 C. pen. și art. 350 C. proc.

pen., a dedus din pedeapsă durata arestului de la data de 29 august 2002 la zi și a menținut măsura arestului preventiv al inculpatului pe o durată de 30 de zile de la pronunțare. În baza art. 71 pct. 1 din Legea nr. 243/2000, a condamnat pe același inculpat, la: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată executarea pedepsei și a atras atenția inculpatului la prevederile art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 13 alin. (2) și (4), raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 a condamnat pe inculpatul: - T.A. la: - 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., în limitele art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie. A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe timp de 3 ani după executarea pedepsei ca pedeapsă complementară. În baza art. 88 C. pen. și art. 356 C. proc. pen., a dedus din pedeapsă durata arestului de la data de 14 august 2002 la zi și a menținut în continuare arestul preventiv al inculpatului pe timp de 30 de zile de la pronunțare. În baza art. 71 pct. 1 din Legea nr. 243/2002, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei.

În baza art. 70 pct. 1 din Legea nr. 243/2002, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de: - un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată executarea celor 2 pedepse și a atras atenția inculpatului la prevederile art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., a respins ca nejustificate pretențiile civile, reprezentând daune morale, în cuantum de 1.000.000.000 lei, pentru fiecare din părțile civile minore V.A.L. și Ț.A.M.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în fapt următoarele: Prin sentința penală nr. 218 din 24 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 11593/P/2002, inculpații au fost condamnați pentru infracțiunile reținute în sarcina lor prin actul de sesizare, fiecărui inculpat stabilindu-i-se în urma contopirii pedepselor, pedeapsa de executat de 5 ani închisoare, cu interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen., în limitele art. 71 C. pen. și aplicarea unei pedepse complementare a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și d) C. pen., pe o durată de 3 ani. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedepsele aplicate inculpaților, durata aresturilor la zi, iar inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva sentinței menționate au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, criticând soluția ca nelegală în sensul nesoluționării fondului cauzei, motivat de faptul că prima instanță a omis soluționarea laturii civile a cauzei, în condițiile în care părțile vătămate erau minore. Au declarat, de asemenea, apel părțile civile minore V.A.L. și Ț.A.M., criticând soluția ca nelegală sub aspectul nesoluționării laturii civile a cauzei în ceea ce le privește, prin omisiunea instanței de a le solicita precizarea, cu privire la eventualele pretenții. Au declarat apel și inculpații, care au solicitat reindividualizarea pedepselor stabilite de prima instanță, în sensul aplicării unor pedepse mai mici.

Prin decizia penală nr. 226/ A din 12 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosar nr. 3663/P/2003, s-au admis apelurile declarate în cauză, s-a desființat sentința apelată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, menținându-se măsura arestării preventive a fiecărui inculpat. Motivarea instanței de apel în soluția pronunțată, face referire la neaplicarea prevederilor art. 44 din Legea nr. 687/2001, conform căreia victimele infracțiunii au drepturi să primească asistență juridică obligatorie, pentru a putea să-și exercite drepturile în cadrul procedurilor penale, prevăzute de lege în toate fazele procesului penal și să-și susțină cererile și pretențiile civile față de inculpați, cu atât mai mult cu cât, cele două părți vătămate minore, nu au fost întrebate în cursul procesului despre eventualele pretenții materiale.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 7249/ P la 25 iunie 2003. S-a reținut, în esență, că, la începutul lunii aprilie 2002 inculpații C.G. și L.D. au racolat 2 minore în vârstă de 14 ani, respectiv părțile civile V.A.L. și Ț.A.M., în scopul traficării acestora pentru practicarea prostituției. La data de 11 aprilie 2002, cele 2 minore au fost transportate de către inculpatul C.G., împreună cu alte 2 persoane, cu autoturismul proprietatea lui L.D., până în apropierea frontierei de stat, unde au fost preluate de către inculpatul T.A., care împreună cu altă persoană, le-au trecut ilegal frontiera din România în Serbia. Pe teritoriul sârbesc, minorele au fost preluate de către un cetățean sârb, în urma unei înțelegeri prealabile și conduse la patronul unui bar dintr-o localitate sârbească.

În barul respectiv, minorele au fost obligate să practice prostituția timp de aproximativ 4 luni, după care patronul barului a organizat trecerea ilegală a frontierei pentru cele 2 minore, înapoi în România, cu ajutorul unui alt cetățean sârb. Situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza declarațiilor părților vătămate, ale martorilor, proceselor-verbale de sesizare, de reconstituire, desfășurătoare convorbiri telefonice, rapoarte psihologice de constatare tehnico-științifice a comportamentului simulat, rapoarte medico-legale. Apelurile declarate de părțile civile Ț.A.M. și V.A.L. și inculpații C.G.

și T.A., împotriva sentinței penale nr. 662 din 8 octombrie 2003 a Tribunalului Timiș au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Timișoara, care prin decizia penală nr. 400 din 5 noiembrie 2003, a constatat că în mod corect prima instanță nu a acordat daune morale părților civile, având în vedere conduita acestora și reprezentarea certă pe care a avut-o fiecare dintre ele că încalcă prevederile legale, prin faptele pe care le-au săvârșit împreună cu inculpații, iar referitor la motivul de apel formulat de către inculpați, se constată că pedepsele stabilite, de câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 13 alin. (2) și (4), raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, sunt exceptate de la aplicarea Legii, privind grațierea unor pedepse nr. 543/2002, avându-se în vedere că pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune este de la 5 la 17 ani închisoare, situație în care pedepsele sunt exceptate de la grațiere, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 543/2002, în care se arată că „nu beneficiază de la prevederile prezentei legi cei care au săvârșit infracțiuni, altele decât cele prevăzute la alin. (2), pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani”.

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri părțile civile Ț.A.M. și V.A.L., solicitând acordarea de daune morale, arătând că din cauza inculpaților au fost nevoite să repete un an școlar. De asemenea, inculpații C.G. și T.A. au formulat, în prezenta cauză, contestații la mandatele de executare. Recursurile sunt nefondate. Analizând hotărârile pronunțate, în raport de întregul material probator aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, în mod corect ambele instanțe au respins cererile de acordare a daunelor morale formulate de părțile civile, întrucât s-a avut în vedere că acestea au acceptat de bună-voie să plece în străinătate pentru a munci, deși erau minore, erau la școală și nu aveau nici acordul părinților.

Mai mult decât atât, au acceptat și propunerea de a dansa într-un bar, ori prin aceasta s-au expus și și-au asumat în mod conștient riscurile ce puteau surveni, iar consecințele ulterioare ale faptelor lor nu le îndreptățesc la a solicita instanțelor despăgubiri morale. În ceea ce-i privesc pe inculpații C.G. și T.A., se constată din adresa Curții de Apel Timișoara, că față de aceștia sub aspectul laturii penale, hotărârea a rămas definitivă prin nerecurare la 10 noiembrie 2003, iar contestațiile la executare formulate în prezenta cauză nu pot fi analizate în cadrul recursurilor declarate de părțile civile, acestea urmând a fi promovate de către inculpați într-o cale de atac distinctă, prevăzută de legea penală.

În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile civile. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părțile civile Ț.A.M. și V.A.L., împotriva deciziei penale nr. 400 din 5 noiembrie 2003 a Curții de Apel Timișoara, privind pe intimații inculpați C.G. și T.A. Obligă recurentele să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare. Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimaților inculpați, în sumă de câte 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2004.