ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 826/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 30 din 12 martie 1996 a Tribunalului Suceava, printre alții, a fost condamnat și inculpatul I.I.A. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 209 lit. a), e) și g) C. pen., cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei conform art. 86 1 C. pen., pe un termen de încercare de 5 ani. Totodată tribunalul a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 21 februarie la 21 martie 1995, a constatat prejudiciul cauzat părții civile S.E.P.P.L. Gura Humorului, în valoare de 2.185.400 lei, recuperat și a obligat pe inculpat la 46.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a reținut în fapt că inculpatul, împreună cu alți inculpați condamnați în cauză, în seara zilei de 6 decembrie 1994, au sustras 4 mc cherestea rășinoase sortiment TW export, în valoare de 2.185.400 lei, de la S.I.L. Frasin, fapta fiind înlesnită de doi gardieni publici. Prin decizia penală nr. 26 din 3 martie 1997, a Curții de Apel Suceava, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a desființat sentința penală, numai cu privire la aplicarea art. 86 1 C. pen., față de toți inculpații, dispoziție ce a fost înlăturată, inculpații urmând să execute pedepsele. Împotriva acestei decizii, inculpatul I.I.A. a declarat recurs, la data de 8 decembrie 2003, când a fost încarcerat în vederea executării pedepsei.

Prin încheierea nr. 6087 din 22 decembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis cererea condamnatului I.I.A. și în baza art. 385 5 C. proc.

pen., s-a suspendat executarea mandatului de executare a pedepsei de 3 ani închisoare emis de Tribunalul Suceava, reținându-se că inculpatul este în termen de recurs, întrucât nu a fost prezent la judecarea apelului și nici la pronunțare la termenul din 3 martie 1997 și nu i s-a comunicat copia de pe dispozitivul deciziei penale nr. 26 din 3 martie 1997. În recursul declarat, inculpatul a susținut că procedura de citare nu a fost îndeplinită în fața instanței de apel pentru termenele de judecată, iar la instanța de fond, încheierea de dezbateri din 17 ianuarie 1996 și încheierea de repunere a cauzei pe rol din 24 ianuarie 1996, nu sunt semnate și de-al doilea judecător și la încheierea dezbaterilor din 14 februarie 1996 nu i s-a acordat cuvântul în fond, fiindu-i astfel încălcate drepturile procesuale.

În subsidiar, a cerut a se constata prescripția răspunderii penale, temeiuri de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 15, 17 1 și 21 C. proc. pen. Recursul declarat de inculpat este fondat pentru ultimul motiv de casare. Se constată că la termenul de judecată în apel din 9 decembrie 1996, s-a amânat judecarea la 8 ianuarie 1997 pentru că procedura de citare cu inculpatul nu a fost îndeplinită, pentru termenele de judecată din 8 ianuarie și 3 februarie 1997 procedura de citare a fost îndeplinită, neavând relevanță că nu s-a menționat numele soției sau mamei sale care au semnat de primire, iar pentru termenul de judecată din 3 martie 1997 s-a îndeplinit prin afișare pe ușa principală a locuinței.

De asemenea, încheierea din 17 ianuarie 1996 a instanței de fond, în care s-au consemnat dezbaterile în fond ca și încheierea din 24 ianuarie 1996 când s-a repus cauza pe rol, corect au fost semnate numai de președintele de complet, nu și de ceilalți membri, judecători, ai completului de judecată conform art. 305 alin. (2) C. proc. pen., obligația semnării de către toți membrii completului fiind numai a minutei care constituie și dispozitivul hotărârii conform art. 309 C. proc. pen. În sfârșit, din încheierea din 14 februarie 1996 când au avut loc dezbaterile în fond, rezultă că inculpatului I.I.A. i s-a acordat ultimul cuvânt și a lăsat la aprecierea instanței soluția. Prin urmare, criticile recurentului inculpat referitoare la procedura de citare și încălcarea unor drepturi procesuale nu sunt întemeiate.

Recursul acestuia urmează însă a fi admis, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Sub acest aspect inculpatul a comis fapta de furt la data de 6 decembrie 1994, pentru care legea în vigoare la acea dată prevedea pedeapsa cu închisoare de la 1 la 5 ani. Potrivit art. 122 lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, iar dacă termenul de prescripție este depășit cu încă jumătate, potrivit art. 124, prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperii ar interveni. Prin urmare, de la data comiterii faptei și până în prezent s-a împlinit termenul de prescripție de 5 ani + 2 ani și 6 luni, deci cu încă jumătate, și anume de 7 ani și 6 luni.

Cum potrivit art. 121 C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală, urmează a se admite recursul declarat, a se casa hotărârile pronunțate în cauză în ce-l privește pe inculpatul recurent și a se înceta procesul penal conform art. 10 alin. (1) lit. f) și art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul I.I.A. împotriva deciziei penale nr. 26 din 3 martie 1997 a Curții de Apel Suceava. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 30 din 12 martie 1996 a Tribunalului Suceava cu privire la inculpatul I.I.A., pentru intervenirea unei cauze de înlăturare a răspunderii penale. În baza art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., cu aplicarea art. 122 și art. 124 C. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului I.I.A., pentru infracțiunea de furt calificat în paguba avutului privat, prevăzută de art. 208 alin. (1) și art. 209 lit. a), e) și g) C. pen., intervenind prescripția răspunderii penale. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2004.