ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1152/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.C.”A.G.”

SRL a solicitat anularea procesului verbal de control încheiat la 29 octombrie

1999 de către Administrația Financiară Sibiu și a deciziei nr. 520/2000 emisă

de Ministerul Finanțelor Publice.

În

motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în mod greșit organele de control

au apreciat că deplasările în străinătate nu sunt cheltuieli deductibile, având

în vedere că aceste cheltuieli făcute cu diurna și cazarea au fost dovedite cu

acte contabile și se înscriu în limitele prevăzute de H.G. nr. 512/1995, fiind

deductibile fiscal, potrivit O.G. nr. 70/1994, republicată, în vigoare până la

1 ianuarie 2000.

În ce

privesc diferențele nefavorabile de curs valutar, se susține că au fost corect

înregistrate la capitolul „cheltuieli”, fiind aferente veniturilor obținute și,

deci, deductibile fiscal.

Curtea

de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 352/2000,

a admis în parte acțiunea;  a anulat actele administrative atacate, pentru suma

de 35.795.375 lei, reprezentând majorări de întârziere, iar Curtea Supremă de

Justiție, secția de contencios administrativ, în recursurile reclamantei,

Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Sibiu și a Ministerului

Finanțelor Publice, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, pentru

completarea probatoriului și a se efectua verificări, cu privire la

împrejurarea dacă sumele stabilite cu titlu de debit au fost sau nu achitate;

totodată, pentru a se pronunța prima instanță și cu privire la cheltuielile

făcute de reclamantă cu prilejul deplasărilor în străinătate, precum și a celor

vizând diferențele nefavorabile de curs valutar.

Rejudecând

cauza, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, prin

sentința civilă nr. 158 din 14 mai 2003, a admis în parte acțiunea; a anulat în

parte decizia nr. 520 din 28 martie 2000 emisă de Ministerul Finanțelor

Publice, precum și procesul verbal de control; a exonerat reclamanta de plata

sumei de 15.920.519 lei, reprezentând impozit pe profit.

S-a

reținut, pe baza probelor administrate, inclusiv suplimentul la raportul de

expertiză contabilă, întocmit după casare, că, cheltuielile de deplasare

incluse de reclamantă în categoria cheltuielilor deductibile fiscal, în anii

1998 – 1999, sunt consemnate în documente justificative, cum prevede H.G. nr. 831/1996,

și se  înscriu în limitele prevăzute de H.G. nr. 518/1995, fiind cheltuieli

deductibile fiscal, potrivit O.G. nr. 70/1994 republicată, în vigoare până la 1

ianuarie 2000.

În ce

privește diferențele de curs valutar rezultate în urma cumpărării de valută

prin participare la licitație, s-a reținut că nu sunt deductibile fiscal, în

raport de prevederile H.G. nr. 155/1996 și O.M.F. nr. 1670/1997.

Împotriva

sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Sibiu în nume propriu și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice,

susținând, în esență, că este contrară pct.119 din Regulamentul de aplicare a

legii contabilității, art. 7 alin. (1) și art. 9 poziția 13 și 62 din H.G. nr. 518/1995,

întrucât delegațiile și documentele utilizate pentru justificarea cheltuielilor

nu cuprind cele mai importante informații, respectiv data plecării și sosirii

în România și în străinătate și mijlocul de transport folosit, iar documentele

de deplasare nu sunt semnate de reprezentanții din străinătate.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art. 4 alin. (3) lit. g) din O.G. nr. 70/1994 republicată, cheltuielile de

deplasare în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar,

sunt deductibile fiscal în limita plafoanelor prevăzute pentru instituțiile

publice și regiile autonome.

În

cauză, pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza contabilă și

suplimentul acesteia, prima instanță a reținut corect că, cheltuielile de

deplasare în străinătate făcute de angajații societății și deduse din

veniturile anului 1998 – 1999, sunt în concordanță cu dispozițiile O.G. nr. 70/1994,

republicată și în vigoare până la 1 ianuarie 2000.

În ce

privesc documentele justificative, înregistrate în contabilitate, respectiv

ordinul  de deplasare, pe numele delegatului, se constată că sunt din cele

prevăzute de H.G. nr. 831/1997 și O.M. nr. 425/1995 ca document justificativ al

cheltuielilor, iar cheltuielile cu diurna, cazarea și transportul au fost

făcute în limitele și condițiile prevăzute de art. 7 alin. (2), art. 9 alin. (2)

și art.12 alin. (3)  din H.G. nr. 518/1995.

De

asemenea, se constată că, formularul „ordin de deplasare” întocmit pentru

fiecare deplasare în străinătate în interesul societății, conține datele

necesare, prevăzute de punctul 119 din H.G. nr. 704/1993, pentru a constitui

document justificativ.

În

consecință, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar

recursul nefondat, urmând să fie respins.

Văzând

și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, partea care

cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată, urmează a obliga recurenții la plata sumei de 20.000.000. lei

cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu, potrivit chitanței nr. 8978866

din 1 noiembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu

în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva

sentinței civile nr. 158 din 14 mai 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Obligă

recurenții la plata sumei de 20.000.000 lei cheltuieli de judecată către

reclamanta S.C.”A.C.” SRL.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  18 martie 2004.