ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1152/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.C.”A.G.” SRL a solicitat anularea procesului verbal de control încheiat la 29 octombrie 1999 de către Administrația Financiară Sibiu și a deciziei nr. 520/2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în mod greșit organele de control au apreciat că deplasările în străinătate nu sunt cheltuieli deductibile, având în vedere că aceste cheltuieli făcute cu diurna și cazarea au fost dovedite cu acte contabile și se înscriu în limitele prevăzute de H.G. nr. 512/1995, fiind deductibile fiscal, potrivit O.G. nr. 70/1994, republicată, în vigoare până la 1 ianuarie 2000. În ce privesc diferențele nefavorabile de curs valutar, se susține că au fost corect înregistrate la capitolul „cheltuieli”, fiind aferente veniturilor obținute și, deci, deductibile fiscal.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 352/2000, a admis în parte acțiunea; a anulat actele administrative atacate, pentru suma de 35.795.375 lei, reprezentând majorări de întârziere, iar Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, în recursurile reclamantei, Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Sibiu și a Ministerului Finanțelor Publice, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, pentru completarea probatoriului și a se efectua verificări, cu privire la împrejurarea dacă sumele stabilite cu titlu de debit au fost sau nu achitate; totodată, pentru a se pronunța prima instanță și cu privire la cheltuielile făcute de reclamantă cu prilejul deplasărilor în străinătate, precum și a celor vizând diferențele nefavorabile de curs valutar.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 158 din 14 mai 2003, a admis în parte acțiunea; a anulat în parte decizia nr. 520 din 28 martie 2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, precum și procesul verbal de control; a exonerat reclamanta de plata sumei de 15.920.519 lei, reprezentând impozit pe profit. S-a reținut, pe baza probelor administrate, inclusiv suplimentul la raportul de expertiză contabilă, întocmit după casare, că, cheltuielile de deplasare incluse de reclamantă în categoria cheltuielilor deductibile fiscal, în anii 1998 – 1999, sunt consemnate în documente justificative, cum prevede H.G. nr. 831/1996, și se înscriu în limitele prevăzute de H.G.

nr. 518/1995, fiind cheltuieli deductibile fiscal, potrivit O.G. nr. 70/1994 republicată, în vigoare până la 1 ianuarie 2000. În ce privește diferențele de curs valutar rezultate în urma cumpărării de valută prin participare la licitație, s-a reținut că nu sunt deductibile fiscal, în raport de prevederile H.G. nr. 155/1996 și O.M.F. nr. 1670/1997. Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu în nume propriu și în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, susținând, în esență, că este contrară pct.119 din Regulamentul de aplicare a legii contabilității, art. 7 alin. (1) și art. 9 poziția 13 și 62 din H.G.

nr. 518/1995, întrucât delegațiile și documentele utilizate pentru justificarea cheltuielilor nu cuprind cele mai importante informații, respectiv data plecării și sosirii în România și în străinătate și mijlocul de transport folosit, iar documentele de deplasare nu sunt semnate de reprezentanții din străinătate. Recursul este nefondat. Potrivit art. 4 alin. (3) lit. g) din O.G. nr. 70/1994 republicată, cheltuielile de deplasare în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, sunt deductibile fiscal în limita plafoanelor prevăzute pentru instituțiile publice și regiile autonome. În cauză, pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza contabilă și suplimentul acesteia, prima instanță a reținut corect că, cheltuielile de deplasare în străinătate făcute de angajații societății și deduse din veniturile anului 1998 – 1999, sunt în concordanță cu dispozițiile O.G.

nr. 70/1994, republicată și în vigoare până la 1 ianuarie 2000. În ce privesc documentele justificative, înregistrate în contabilitate, respectiv ordinul de deplasare, pe numele delegatului, se constată că sunt din cele prevăzute de H.G. nr. 831/1997 și O.M. nr. 425/1995 ca document justificativ al cheltuielilor, iar cheltuielile cu diurna, cazarea și transportul au fost făcute în limitele și condițiile prevăzute de art. 7 alin. (2), art. 9 alin. (2) și art.12 alin. (3) din H.G. nr. 518/1995. De asemenea, se constată că, formularul „ordin de deplasare” întocmit pentru fiecare deplasare în străinătate în interesul societății, conține datele necesare, prevăzute de punctul 119 din H.G. nr. 704/1993, pentru a constitui document justificativ.

În consecință, soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins. Văzând și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, urmează a obliga recurenții la plata sumei de 20.000.000. lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu, potrivit chitanței nr. 8978866 din 1 noiembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Sibiu în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 158 din 14 mai 2003 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurenții la plata sumei de 20.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta S.C.”A.C.” SRL. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 martie 2004.