ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1062/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 7392 din 15 noiembrie 2000 a Tribunalului București, secția comercială, a fost admisă acțiunea reclamantei SC G.F.S. SRL București, iar pârâta, SC V.E. SA București, a fost obligată la plata sumei de 300.000.000 lei contravaloare lucrări de investiții efectuate în spațiul comercial situat București, B-dul Gh., spațiu în care s-a desfășurat asocierea în participațiune încheiată între cele două părți în temeiul contractelor nr. 1151 din 7 aprilie 1992 și nr. 3138 din 7 octombrie 1993. Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1519 din 5 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Instanța de apel a reținut că, potrivit art. 5.3 din contractul nr. 3138/1993, reclamanta urma să suporte numai cheltuielile privind chiria, energia electrică, apa, gazele, termoficarea, telefonul și pierderile normale și nicidecum toate cheltuielile legate de investiții, modernizări și îmbunătățirea prezentării magazinului, cum greșit a susținut apelanta-pârâtă. Cel de-al doilea motiv de apel a fost înlăturat, deoarece apelanta nu a făcut dovada că lucrările de investiții efectuate de reclamantă sunt considerate mijloace fixe, în temeiul art. 4 pct. 15 din Normele aprobate prin H.G. nr. 909/1997, expertiza efectuată de O.T.M. – dispusă în apel – reținând că erau necesare evidențele contabile ale celor două societăți pentru determinarea modului cum au fost contabilizate și scăzute aceste cheltuieli în patrimoniul reclamantei.

În ceea ce privește expertiza depusă la fond de către reclamantă, expertiză extrajudiciară, Curtea a reținut că ea s-a efectuat chiar la cererea pârâtei, care a solicitat, cu adresa nr. 221 din 28 februarie 2000, desemnarea unui expert, că, ulterior, pârâta și-a însușit această expertiză ce a evaluat la 610.000.000 lei investițiile făcute de reclamantă, sumă din care pârâta a și achitat 310.000.000 lei, rămânând un rest de 300.000.000 lei ce formează obiectul litigiului de față. Întrucât expertul desemnat în apel a evaluat numai lucrările existente în prezent la fața locului și existau neconcordanțe între sumele stabilite de acest expert în concluziile raportului de expertiză și breviarul de calcul, instanța de apel a înlăturat concluziile acestei expertize, menținând soluția de fond ca temeinică și legală, în concordanță cu probele dosarului.

Nemulțumită de această decizie, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei pentru netemeinicie și nelegalitate. Prima critică a recurentei vizează greșita interpretare a actului dedus judecății – art. 304 pct. 8 C. proc. civ. – respectiv a contractului de asociere în participațiune referitor la suportarea cheltuielilor de investiții, susținând că reclamanta urma să suporte aceste cheltuieli privind îmbunătățirile aduse spațiului comercial, acestea rămânându-i în proprietate, fapt ce s-a și întâmplat. Cum, la încetarea asocierii, ea a fost de acord să suporte aceste investiții făcute de reclamantă, plătind acesteia 310.000.000 lei, greșit instanța de apel i-a respins primul motiv de apel, ea contestând numai câtimea acestor investiții.

A doua critică vizează greșita aplicare a legii – art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – respectiv, a dispozițiilor art. 4 pct. 15 din Normele aprobate prin H.G. nr. 909/1997, referitoare la amortizarea mijloacelor fixe, calculul acestora incumbând reclamantei conform art. 5.8 din contract. Ceea ce ea a contestat în apel nu viza existența acestor investiții, ci câtimea lor, instanța reținând greșit că dispozițiile legale amintite vizau calificarea investițiilor făcute ca făcând parte din mijloacele fixe, dovadă pe care ea nu ar fi făcut-o. Prin ultima critică, recurenta contestă înlăturarea expertizei efectuată în apel, aceasta conținând numai niște erori de adiționare și nicidecum neconcordanță între concluzii și breviar.

Întrucât expertiza din apel era singura expertiză judiciară efectuată în cauză – cea de la fond fiind extrajudiciară – recurenta apreciază că ea a fost greșit înlăturată, prima expertiză fiind greșită și cu privire la includerea în despăgubiri a lucrărilor unei barăci efectuată fără autorizație de către reclamantă pe un teren aparținând domeniului public. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Obiectul litigiului de față îl formează contravaloarea unor lucrări de investiții efectuate de reclamantă în spațiul pârâtei, spațiu pus la dispoziția acesteia în urma unor contracte succesive de asociere în participațiune și care, ulterior, după încetarea asocierii, a fost vândut de pârâtă în cadrul procesului de privatizare.

Așa cum rezultă din practicaua sentinței de fond, lucrările de investiții efectuate de reclamantă au fost executate cu acordul pârâtei, după cum aceasta a declarat cu ocazia concluziilor pe fond. Critica recurentei, referitoare la interpretarea greșită a actului dedus judecății, respectiv, a suportării contravalorii lucrărilor de investiții stipulată în contract, este nefondată, deoarece, așa cum recunoaște chiar recurenta în argumentarea primei critici din recurs, ea a fost de acord cu achitarea costului investițiilor, contestând numai „câtimea” lor, poziție procesuală ce se regăsește și în argumentarea celei de-a doua critici. Neîntemeiată este și critica referitoare la aplicarea greșită a legii, respectiv, a celor stipulate în art. 4 pct. 15 din Normele aprobate prin H.G.

nr. 909/1997. Instanța de apel a înlăturat această critică, care, într-adevăr, viza responsabilitatea contabilizării și amortizării mijloacelor fixe ce formau obiectul asocierii în sarcina reclamantei, cu motivarea că apelanta nu a dovedit că lucrările de investiții efectuate de reclamantă (și care formează obiectul litigiului) sunt considerate mijloace fixe în sensul celor stipulate în art. 4 pct. 15 din Norme și nicidecum pentru că nu reclamantei i-ar fi revenit această obligație conform clauzelor contractuale. Nici critica referitoare la înlăturarea expertizei efectuată în apel nu este întemeiată, deoarece, însăși, recurenta menționează că ea cuprindea erori materiale de calcul.

Instanța de apel a validat expertiza extrajudiciară avută în vedere la fond, tocmai având în vedere că acea expertiză s-a efectuat la cererea pârâtei, ea ceruse Tribunalului București desemnarea unui expert, iar ulterior a și achitat 310.000.000 lei din cei 610.000.000 lei stabiliți de expertul S.M.

Mai mult, expertul desemnat în apel nu a evaluat decât lucrările existente la fața locului în momentul efectuării celei de-a doua expertize, 29 octombrie 2001, menționând că între timp pârâta a închiriat spațiul altor societăți comerciale care au făcut modificări interioare, așa încât cea mai mare parte a lucrărilor efectuate de reclamantă nu se mai regăsesc, în timp ce prima expertiză efectuată extrajudiciar, la cererea pârâtei, fusese efectuată în februarie 2000, moment mult mai apropiat de momentul încetării asocierii – 13 decembrie 1999. Din cuprinsul primei expertize nu rezultă că vreuna dintre lucrările evaluate privesc o „baracă” edificată pe domeniul public, iar instanța de apel a înlăturat expertiza O. pe acest aspect, deoarece, în concluziile expertizei, această construcție a fost evaluată la 127.799.019 lei, iar în breviarul de calcul, când s-au detaliat calculele, același expert a evaluat la 150.351.787 lei baraca respectivă.

Cum nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni la expertiză, Curtea apreciază că instanța de apel corect a invalidat această lucrare, validând expertiza efectuată la cererea pârâtei extrajudiciar și în temeiul căreia a și achitat 310.000.000 lei. În consecință, Curtea apreciază ca legală și temeinică decizia din apel, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC V.E. SA București, împotriva deciziei nr. 1519 din 5 decembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 18 martie 2004.