ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 378/2003

S-a luat în examinare recursul

declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr.121/A din 16 mai 2002

a Curții de Apel Alba Iulia.

S-a

prezentat recurentul inculpat H.V., aflat în stare de arest, asistat de

apărător desemnat din oficiu, avocat S.C.A.

Au

lipsit: intimata parte civilă Spitalul de Urgență Petroșani și intimata parte

vătămată O.R.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Apărătorul

inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și,

în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracțiunea de

vătămare corporală gravă, prevăzută de  art.182 din Codul penal.

In

subsidiar, apărătorul a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în raport de

coircumstanțele reale ale producerii faptei și avându-se în vedere că

inculpatul a fost provocat de către partea vătămată.

Procurorul

a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât soluțiile

pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, atât sub aspectul încadrării

juridice dată faptei cât și al individualizării pedepsei.

Inculpatul

H.V., având ultimul cuvânt  a solicitat admiterea recursului și reducerea

pedepsei ce i-a fost aplicată.

C  U  R  T  E  A

Asupra

recursului de față;

In

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul

Hunedoara, prin sentința penală nr.62 din 27 februarie 2002, a condamnat pe

inculpatul H.V. la 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, pentru comiterea tentativei la

infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută și pedepsită de art.20,

raportat la art.174, raportat  la art.175 lit.i și art.176 lit.c, cu aplicarea

art.37 lit.b și a art.71, raportat la art.64 din Codul penal.

Instanța

a menținut starea de arest și a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și al arestării preventive de la 9 mai 2001 la 27 februarie

2002 și l-a obligat la plata sumei de 2.248.000 lei, cheltuieli de spitalizare,

către partea civilă Spitalul de Urgență Botoșani, cu dobânda legală aferentă și

la 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul

a constatat, totodată, că partea vătămată O.R.. nu s-a constituit parte civilă.

Hotărând

astfel, instanța a reținut, în fapt, că, în ziua de 29 aprilie 2000, inculpatul

H.V., a mers la  magazinul numitului C.M. pe care îl ajuta la diferite munci,

unde a consumat băuturi alcoolice cu acesta, după care au plecat împreună la

locuințele  diferiților clienți ai magazinului, pentru  recuperarea

contravalorii mărfurilor luate pe credit și erau răuplatnici.

In

jurul orei 10,00 au ajuns la locuința lui O.T., care îi datora lui C.M. o sumă

de bani de mai multe luni, și după ce au bătut la ușă, le-a deschis numita M.V.,

care le-a spus că acesta doarme, închizând ușa, dar la  scurt timp au ieșit pe

casa scării.

Numitul

C.M., după ce a avut un schimb de replici cu O.T. au început să se lovească

reciproc, timp în  care a apărut partea vătămată O.R.. ce venise la fratele său

să împrumute o sumă de bani și văzând ce se întâmplă a intervenit și i-a

despărțit, împingându-l  pe C.M. spre ieșirea din bloc. In acest moment,

inculpatul, care era în stare de ebrietate a scos un cuțit de sub haină, cu

care l-a lovit pe O.R.. în abdomen, după care a plecat de la locul faptei.

Potrivit

actelor medicale, partea vătămată  a prezentat plagă înjunghiată penetrantă

abdominală, prin eviscerația epiplonului și interesarea ileonului, viața

victimei  a fost pusă în pericol (certificat medico-legal și foaie de

observație clinică, filele 7-9 din dosarul de urmărire penală).

Impotriva

sentinței a declarat apel, în termen legal, inculpatul care   a   considerat

hotărârea   netemeinică   și   nelegală,  întrucât a acționat agresiv  ca

urmare a lovirii sale de mai multe persoane, solicitând ca prin admiterea

apelului și desființarea sentinței, să se dispună, în principal, reținerea în

favoarea sa a circumstanței atenuante  a provocării, prevăzută de art.73 lit.b

din Codul penal, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, care este deosebit de

aspră.

Curtea

de Apel Alba Iulia, Secția penală, prin decizia  nr.121 din 16 mai 2002, a

respins, ca nefondat, apelul inculpatului H.V., apreciind că, în raport  „cu

împrejurările în care fapta s-a săvârșit, rezultate din chiar relatările făcute

de inculpat interogatoriile luate în faza  urmăririi penale, rezultă că în

cauză a fost reținută o corectă stare de fapt, în favoarea acestuia

nesubzistând scuza provocării, întrucât lipsesc cerințele art.73 lit.b din

Codul penal”.

Nici

critica vizând individualizarea  pedepsei este neîntemeiată, consideră

instanța, îndeosebi în raport de împrejurarea că inculpatul apelant este

recidivist, fiind condamnat anterior tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de

omor, la 18 ani închisoare.

In

termen legal, inculpatul H.V. a declarat recurs solicitând, prin apărător, în

principal schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea  de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art.182 din Codul penal, iar, în subsidiar, prin

reținerea în  favoarea sa a scuzei provocării, să se  reducă în mod

corespunzător  pedeapsa.

Inculpatul

a apreciat că se impune reducerea pedepsei, față de împrejurările comiterii

faptei.

Examinând

hotărârile atacate în raport  de cazurile de recurs invocate, dar și din

oficiu, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.385

9

alin.3 teza

întâi din Codul de procedură penală, Curtea constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.

In

acest sens, potrivit dispozițiilor cuprinse în art.334 din Codul de procedură

penală: „Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică  dată

faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să

pună în discuție noua condamnare și să se atragă atenția inculpatului că are

dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecății,

pentru a-și pregăti apărarea”.

Nerespectarea

acestei îndatoriri conduce la pronunțarea unei hotărâri contrare legii, caz de

recurs prevăzut de art.385

9

alin.1 pct.17

1

teza întâi din

Codul de procedură penală, care a produs o vătămare inculpatului, dintre cele prevăzute

în art.197 alin.2 din același cod, întrucât nu a fost apărat în raport cu noua

încadrare juridică a faptei.

Revenind

la cauză, se constată că prin rechizitoriu inculpatul H.V.  a   fost   trimis

în   judecată    pentru  infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută

de art.20, raportat la art.174-175 lit.i din Codul penal, cu  aplicarea art.37

lit.b din Codul penal (fila 49).

In

ședința publică din 18 iulie 2001, reprezentantul Parchetului a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor, în infracțiunea

de omor deosebit de grav, având în vedere că inculpatul a mai fost condamnat

pentru o faptă de omor, deci încadrarea juridică  corectă  este cea prevăzută

de art.20, raportat la art.175 și 176 lit.c din Codul penal și în această

situație este obligatorie expertiza medico-legală psihiatrică, pentru inculpat.

Apărătorul  a solicitat un termen și efectuarea expertizei medico-legale

psihiatrice (fila 27 din dosarul instanței).

Instanța

nu a pus în discuție noua încadrare juridică, propusă de procuror, în sensul de

a explica  și inculpatului că, fapta săvârșită de el  este mai gravă decât o

tentativă de omor calificat, fiind o tentativă la infracțiunea de omor deosebit

de grav, care impune efectuarea, potrivit legii a unei expertize psihiatrice,

dând astfel posibilitatea și apărătorului inculpatului de  a formula cereri în

apărare în raport  cu noua încadrare juridică solicitată.

Dispunerea

de către instanță a efectuării expertizei psihiatrice, nu echivalează cu punerea

în discuție a noii încadrări juridice, ea trebuind să reprezinte, printre

altele, concluzia la care s-a ajuns ca urmare tocmai a discutării schimbării

încadrării juridice a fapte pentru care a fost trimis în judecată inculpatului

a cărei obligativitate nu are un caracter pur formal (apreciere la care a ajuns

prima instanță).

Or,

trecând la judecarea cauzei și condamnarea inculpatului pentru comiterea  unei

infracțiuni mai grave decât  cea pentru care a fost trimis în judecată, fără a

pune în discuția părților noua încadrare juridică, instanța a pronunțat  o

soluție lovită de nulitate absolută, conform art.197 alin.2 din Codul de

procedură penală.

Curtea

constată că, în raport de cazul de recurs examinat din oficiu referitor la

nelegalitatea hotărârilor pronunțate, nu se mai impune analizarea  motivelor de

recurs invocate de către inculpat, situație în care, în baza art.385

15

alin.1

pct.2 lit.c din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de

inculpatul H.V., va casa hotărârile atacate și va trimite dosarul la Tribunalul

Hunedoara în vederea rejudecării cauzei, cu menținerea stării de arest a

inculpatului.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de

inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr.121/A din 16 mai 2002 a Curții de

Apel Alba Iulia.

Casează decizia atacată, precum

și sentința penală nr.62 din 27 februarie 2002 a Tribunalului Hunedoara și

trimite dosarul la Tribunalul Hunedoara în vederea rejudecării cauzei.

Menține

starea de arest a inculpatului.

Onorariul

în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în

ședință publică, azi 28 ianuarie 2003.