ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1617/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1617/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 29 august 2003, reclamanta C.V. a solicitat anularea hotărârii nr. 6644 din 15
august 2003 a Casei Județene de Pensii Bihor, prin care i s-a respins cererea
de stabilire a calității de beneficiară a prevederilor O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000 .
În motivarea acțiunii, reclamanta a
arătat că în mod greșit pârâta a reținut că nu are calitatea solicitată, deși
s-a născut în perioada strămutării părinților săi, în anul 1944, în localitatea
Beiuș.
Curtea de Apel Oradea, secția
comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 383/CA/2003 - P.I.
din 29 septembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei și a anulat hotărârea nr. 6644
din 15 august 2003, emisă de pârâtă, pe care a obligat-o să-i recunoască
reclamantei, calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.
189/2000, cu modificările și completările ulterioare,.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie și invocând art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.
În esență, în dezvoltarea motivelor
de recurs, se susține că intimata-reclamantă nu aparține sferei de
adresabilitate a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000,
cu modificările ulterioare, fiind concepută și născută în perioada refugiului
părinților săi.
Examinând sentința atacată, în
raport cu critica formulată, cu probele administrate în cauză, precum și cu
dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat .
Potrivit prevederilor art. 1 din
O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile
prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor
instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile enumerate de legiuitor.
Din interpretarea teleologică a
prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării
îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile
suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada
arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a
urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,
cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate
din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana
care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au
suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au
răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au
născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,
ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate
consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Intimata-reclamantă se încadrează în
situația expusă, fiind necontestat că este născută ulterior datei la care
părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, împărtășind
suferințele familiei, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Nu poate fi împărtășit punctul de
vedere al recurentei-pârâte, cu privire la copiii născuți în timpul călătoriei
sau în maxim 300 de zile de la data refugiului, pentru că astfel s-ar crea o
discriminare între acești copii și cei născuți ulterior, până la 6 martie 1945,
întrucât și aceștia au suportat aceleași privațiuni, ca, de altfel, toate
persoanele strămutate, iar un astfel de tratament juridic discriminatoriu nu
este prevăzut în nici unul din actele normative ce reglementează drepturile
persoanelor strămutate.
Așa fiind, nu pot fi avute în vedere
„precizările” invocate de către recurentă, care adaugă la lege și care, mai
mult, nu sunt în concordanță cu sensul și scopul legii.
În considerarea celor expuse, se
constată că sentința atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul
dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să se respingă
recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa
Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 383/CA/2003 – PI din
29 septembrie 2003 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 27 aprilie 2004.