ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3983/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 159 din 23

martie 2004, Tribunalul Satu – Mare a condamnat pe inculpatul V.P. la 2 ani

închisoare, pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art.

20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (2) din același cod, cu aplicarea art.

37 lit. a) C. pen., la un an închisoare, pentru infracțiunea de uzurpare de

calități oficiale, prevăzută de art. 240 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

din același cod și la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

din același cod.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea

mai grea, de 5 ani închisoare.

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002, s-a dispus revocarea grațierii restului de pedeapsă de 800 zile rămas

neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.

1556/2002 a Judecătoriei Satu – Mare și a restului de pedeapsă de 800 zile

închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin

sentința penală nr. 1552/2002 a aceleiași instanțe, pedepse grațiate prin

sentința penală nr. 585 din 31 martie 2003 a Judecătoriei Satu – Mare,

constatând că din cele două pedepse de câte 3 ani închisoare, inculpatul a

executat prin privare de libertate parte din pedeapsă de 295 zile, respectiv

perioada 11 iunie 2002 – 1 aprilie 2003.

Totodată, s-a dispus contopirea

pedepselor și executarea pedepsei de 800 zile separat de pedeapsa aplicată în

cauză.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a art.

64 C. pen.

Pe latură civilă, în baza art. 14, a

art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost

obligat să plătească părții civile P.C.D., suma de 9.997.000 lei despăgubiri

civile.

Totodată, s-a constatat că partea

vătămată H.S.V. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În după – amiaza zilei de 18 iunie

2003, inculpatul, aflat pe o stradă din municipiul Satu – Mare, întâlnindu-i pe

minorii P.C.D. și H.S.V. care se plimbau pe aceeași bicicletă, i-a oprit și

recomandându-se ca fiind polițist, le-a cerut actele de identitate cu

susținerea că îi va amenda cu câte 100.000 lei pentru că nu aveau voie să se

joace cu o singură bicicletă. La rândul lor, minorii i-au solicitat

inculpatului să se legitimeze, la această cerere inculpatul adresându-le

injurii și vulgarități. În continuare, inculpatul i-a cerut lui H.V.S. să

meargă acasă pentru a aduce actul de identitate și să se reîntoarcă în 10

minute. După plecarea minorului, inculpatul l-a condus pe P.C.D. într-un parc

aflat în zona sediului poliției, aici, prin amenințări și violențe, el luându-i

telefonul mobil marca NOKIA 3310 și un lănțișor din aur.

După acest moment, inculpatul,

împreună cu minorul, s-a deplasat în centrul orașului și i-a spus copilului

să-l aștepte până va reveni dintr-un imobil. Minorul a așteptat circa 30 minute

și după trecerea acestui timp, s-a plâns, organelor de poliție.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivul invocat fiind greșita stabilire a vinovăției sale, sens

în care a solicitat achitarea în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din același cod.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 108 din 20 mai 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpat.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva hotărârii instanței de apel, și în această cale de atac el invocând

ca motiv de casare cazul prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt, în sensul că este nevinovat.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Pentru a stabili situația de fapt,

prima instanță a verificat, nemijlocit, probatoriul administrat la urmărirea

penală și în faza cercetării judecătorești.

Astfel, partea civilă și partea

vătămată, constant, au declarat și descris amănunțit semnalmentele celui care

i-a amenințat și a furat bunurile și l-au recunoscut din grup.

Apărarea formulată de inculpat, că

la ora la care s-au comis faptele, el lucra la ștrandul din localitate în locul

mătușii sale, E.T., a fost înlăturată ca nesinceră, sens în care instanța a

solicitat R.A. Comunală Satu – Mare, Zona de agrement Someș, să comunice dacă

în ziua de 18 iunie 2003, pe listele lucrătorilor în contul lucrărilor sociale este

trecută numita E.T. și dacă, în locul acesteia, a lucrat altcineva. La fila

aceluiași dosar, se află adresa prin care instituția solicitată a răspuns că în

18 iunie 2003 pe listele de lucrători în contul lucrărilor sociale nu figurează

numita E.T. și nici numitul V.P. De asemenea, nici martorii propuși în apărare

de inculpat, nu au declarat că s-ar fi aflat împreună cu acesta în perioada de

timp în care s-au săvârșit faptele.

Astfel, recursul declarat de

inculpat este nefondat și în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent

va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul V.P. împotriva deciziei penale nr. 108/ A din 20 mai 2004 a

Curții de Apel Oradea.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 24 iunie 2003 la 20 iulie

2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 iulie 2004.