ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5923/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 398 din 14 octombrie 2003, Tribunalul Satu Mare a condamnat, printre alții, pe inculpatul V.Z. la 7 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din același cod. În baza art. 83 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate privind pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 21 din 4 februarie 2003 a Judecătoriei Carei și executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în cauză. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 C. pen. Totodată, s-a dispus deducerea din pedeapsă a timpului reținerii și arestării preventive a inculpatului, de la 11 martie 2003 la zi.

Împotriva sentinței, a declarat apel, printre alții, inculpatul. La termenul de judecare a apelului, respectiv 4 decembrie 2003, instanța de apel, în baza art. 300 alin. (2), combinat cu art. 160 b alin. (5) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului apelant, sens în care a pronunțat încheierea nr. 59. Împotriva încheierii, inculpatul a declarat recurs, motivele invocate fiind nelegala menținere a măsurii arestării sale preventive, întrucât nu el a săvârșit fapta de tâlhărie, ci coinculpatul V.C., probele administrate au fost obținute prin presiune psihologică și astfel, i-a fost încălcat dreptul la o judecată echitabilă. Recursul declarat de inculpat nu este fondat.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua față de acesta, una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă. Art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prevede că măsura arestării inculpatului, poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Arestarea preventivă a inculpatului, s-a dispus în baza art. 148 lit. h) C. proc. pen., respectiv, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea sa în libertate, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, acesta rezidând și în starea de recidivă atrasă de săvârșirea în anul 2003, a unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (4) raportat la art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen. Dispozițiile procedurale în materia arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale, prelungirii acestei măsuri în cursul judecății în fond și în apel, menținerii măsurii arestării preventive, au fost respectate, ca atare, încheierea instanței investită cu judecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței prin care a fost condamnat este legală.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins. În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.Z. împotriva încheierii penale nr. 59/IA din 4 decembrie 2003 a Curții de apel Oradea. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 16 decembrie 2003.