ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2182/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș la 19 decembrie 2001, reclamantul B.M. a chemat în judecată

Primăria orașului Pitești, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să

dispună retrocedarea terenului situat în Pitești.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, terenul solicitat este în parte liber, mai puțin suprafața amenajată

cu o parcare auto betonată (de 350 mp) și blocul turn U 6, construit pe o

suprafață de 75 mp și cere a i se retroceda această suprafață neafectată de

construcții și eventuale despăgubiri pentru terenul ocupat.

În drept au fost invocate

prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 51 din 3

aprilie 2002, Tribunalul Argeș a respins ca nefondată acțiunea cu motivarea că

reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobil, în

sensul că terenul a cărui retrocedare se cere nu este identic cu cel

individualizat în copia extras de pe titlul de proprietate, al actului de

vânzare-cumpărare încheiat la 9 ianuarie 1948 pentru suprafața de 228 m situată

în Pitești (depus la dosar 6692/2001 al Tribunalului Argeș).

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Conform deciziei civile nr. 43/A din

20 iunie 2002, Curtea de Apel Pitești a respins apelul.

Astfel, a reținut în considerentele

deciziei că terenul solicitat a fi retrocedat a fost expropriat în temeiul

Legii nr. 58 din 15 aprilie 1995, din proprietatea lui B.I. și A., că este

afectat de investiții aprobate, fiind ocupat de construcția blocului U 6,

parcarea laterală și intrarea în garaje subterane situate la subsolul blocului

U 6 A.

S-a mai reținut că nu a fost

respectată procedura administrativă de restituire în natură a imobilului astfel

cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989.

Și această decizie a făcut obiectul

exercitării căii extraordinare de atac a recursului, deși motivele invocate de

recurentul-reclamant nu au fost structurate, în sensul încadrării exprese în

motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin prisma dezvoltării acestor

motive, reclamantul critică repunerea pe rol a cauzei și incidentul legat de

„recuzarea consilierului juridic S.V.”, dispoziția instanței de fond luată prin

încheierea din 6 februarie 2002 prin care s-a respins reclamantului

încuviințarea în cadrul probei cu înscrisuri a unei adrese către Primăria

Pitești, în vederea comunicării în ce măsură aceasta poate să ofere un alt

teren, în schimbul celui solicitat prin acțiune și greșita apreciere a

instanțelor cu privire la împrejurarea că reclamantul nu a dovedit că are

calitate procesuală activă.

Recursul, sub toate trei motivele

invocate, care nu au fost însă prezentate sub aspectul unor critici structurate

fidel și încadrate în textul procedural al art. 304, este nefondat și urmează a

fi respins pentru următoarele considerente:

Deși primul motiv nu poate forma

obiectul unor critici pertinente, pentru fidelitate și acuratețe se impune a se

preciza ca instituția recuzării, astfel cum este reglementată de art. 27 C.

proc. civ., cuprinde norme de strictă interpretare, care nu pot fi extinse

asupra altor participanți la procesul civil și vizează în mod exclusiv

judecătorii, iar pentru motivul prevăzut de pct. 7 al art. 27 procurorii,

magistrații asistenți și grefierii.

Nici critica referitoare la

respingerea în cadrul probei cu înscrisuri a adresei către Primăria orașului Pitești

nu este întemeiată, deoarece în raport de obiectul cererii și de împrejurarea

că reclamantul nu și-a dovedit calitatea procesuală activă, această cerere are

un caracter subsidiar.

Obligația reclamantului, este în

principal aceea de a se legitima procesual în sensul de a face dovada

irefragabilă, absolută că este titularul dreptului care se dorește a fi

recunoscut în justiție.

În cazul concret dedus judecății, pe

tărâmul Legii nr. 10/2001 această obligație e stipulată în textul art. 22 al

actului normativ, în art. 21 alin. (2) și se coroborează cu art. 112 C. proc.

civ.

Astfel, la pct. 5 al art. 21,

notificarea trebuie să cuprindă „arătarea înscrisurilor doveditoare ale

dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă

această calitate, iar în lipsă, se va face mențiunea faptului că urmează a fi

depuse ulterior în termenul prevăzut de art. 22 din aceeași lege.

Dovada dreptului de proprietate și,

dacă e cazul, a calității de moștenitor a persoanei îndreptățită trebuia examinată

de instanță.

Deoarece art. 22 din Legea 10/2001

nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al

persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate și, eventual, dacă este

cazul, a calității sale de moștenitor al fostului proprietar sunt aplicabile

regulile de drept comun, din materia acțiunii în revendicare imobiliară.

Antamând, prin aceste considerente

și motivul referitor la greșita apreciere a instanțelor în sensul că

reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, nici acest motiv de

recurs nu este fondat.

Titlul de proprietate indicat de

reclamant ca fiind actul de vânzare-cumpărare încheiat la 9 ianuarie 1946

prevede o suprafață de 228 mp în Pitești, iar în petitul cererii de chemare în

judecată, reclamantul a solicitat retrocedarea terenului în suprafață totală de

425 mp.

Mai mult, sub același aspect al

legitimării procesuale, certificatul de moștenitor (prezentat într-o copie

parțial ilizibilă) de pe urma defunctului B.I. cuprinde ca moștenitori legali

pe B.A., soție supraviețuitoare, căreia îi revine o cotă de ¼; B.M. în

calitate de fiu, B.G., fiică iar B.L., fiică, cărora le revin cotele menționate

în extrasul de pe copia prezentată, nu face dovada dreptului de proprietate.

De altfel, în masa succesorală a

defunctului B.I., decedat la 11 iulie 1960, este prevăzută doar cota de

½ din terenul în suprafața de 300 mp.

Cererea de retrocedare a terenului,

întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 este formulată doar de reclamantul B.M.,

deși în certificatul de moștenitor, mai sus evidențiat figurează și alți

moștenitori legali, acțiunea cu care a fost investită instanța având ca

reclamant, un singur moștenitor, cu încălcarea regulii unanimității.

Nici sub aspectul formei înscrisul

prezentat ca având valoarea unui titlu de proprietate nu întrunește rigorile

legale în materie, în raport de prevederile art. 1188 C. civ.

Concluzionând, Curtea va respinge

recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul B.M. împotriva deciziei nr. 43/A din 20 iunie 2002 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.