ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2182/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 19 decembrie 2001, reclamantul B.M. a chemat în judecată Primăria orașului Pitești, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să dispună retrocedarea terenului situat în Pitești. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, terenul solicitat este în parte liber, mai puțin suprafața amenajată cu o parcare auto betonată (de 350 mp) și blocul turn U 6, construit pe o suprafață de 75 mp și cere a i se retroceda această suprafață neafectată de construcții și eventuale despăgubiri pentru terenul ocupat. În drept au fost invocate prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 51 din 3 aprilie 2002, Tribunalul Argeș a respins ca nefondată acțiunea cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobil, în sensul că terenul a cărui retrocedare se cere nu este identic cu cel individualizat în copia extras de pe titlul de proprietate, al actului de vânzare-cumpărare încheiat la 9 ianuarie 1948 pentru suprafața de 228 m situată în Pitești (depus la dosar 6692/2001 al Tribunalului Argeș). Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Conform deciziei civile nr. 43/A din 20 iunie 2002, Curtea de Apel Pitești a respins apelul. Astfel, a reținut în considerentele deciziei că terenul solicitat a fi retrocedat a fost expropriat în temeiul Legii nr. 58 din 15 aprilie 1995, din proprietatea lui B.I.

și A., că este afectat de investiții aprobate, fiind ocupat de construcția blocului U 6, parcarea laterală și intrarea în garaje subterane situate la subsolul blocului U 6 A. S-a mai reținut că nu a fost respectată procedura administrativă de restituire în natură a imobilului astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 21 și art. 22 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Și această decizie a făcut obiectul exercitării căii extraordinare de atac a recursului, deși motivele invocate de recurentul-reclamant nu au fost structurate, în sensul încadrării exprese în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Prin prisma dezvoltării acestor motive, reclamantul critică repunerea pe rol a cauzei și incidentul legat de „recuzarea consilierului juridic S.V.”, dispoziția instanței de fond luată prin încheierea din 6 februarie 2002 prin care s-a respins reclamantului încuviințarea în cadrul probei cu înscrisuri a unei adrese către Primăria Pitești, în vederea comunicării în ce măsură aceasta poate să ofere un alt teren, în schimbul celui solicitat prin acțiune și greșita apreciere a instanțelor cu privire la împrejurarea că reclamantul nu a dovedit că are calitate procesuală activă.

Recursul, sub toate trei motivele invocate, care nu au fost însă prezentate sub aspectul unor critici structurate fidel și încadrate în textul procedural al art. 304, este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: Deși primul motiv nu poate forma obiectul unor critici pertinente, pentru fidelitate și acuratețe se impune a se preciza ca instituția recuzării, astfel cum este reglementată de art. 27 C. proc. civ., cuprinde norme de strictă interpretare, care nu pot fi extinse asupra altor participanți la procesul civil și vizează în mod exclusiv judecătorii, iar pentru motivul prevăzut de pct. 7 al art. 27 procurorii, magistrații asistenți și grefierii. Nici critica referitoare la respingerea în cadrul probei cu înscrisuri a adresei către Primăria orașului Pitești nu este întemeiată, deoarece în raport de obiectul cererii și de împrejurarea că reclamantul nu și-a dovedit calitatea procesuală activă, această cerere are un caracter subsidiar.

Obligația reclamantului, este în principal aceea de a se legitima procesual în sensul de a face dovada irefragabilă, absolută că este titularul dreptului care se dorește a fi recunoscut în justiție. În cazul concret dedus judecății, pe tărâmul Legii nr. 10/2001 această obligație e stipulată în textul art. 22 al actului normativ, în art. 21 alin. (2) și se coroborează cu art. 112 C. proc. civ. Astfel, la pct. 5 al art. 21, notificarea trebuie să cuprindă „arătarea înscrisurilor doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, iar în lipsă, se va face mențiunea faptului că urmează a fi depuse ulterior în termenul prevăzut de art. 22 din aceeași lege.

Dovada dreptului de proprietate și, dacă e cazul, a calității de moștenitor a persoanei îndreptățită trebuia examinată de instanță. Deoarece art. 22 din Legea 10/2001 nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite asupra imobilelor solicitate și, eventual, dacă este cazul, a calității sale de moștenitor al fostului proprietar sunt aplicabile regulile de drept comun, din materia acțiunii în revendicare imobiliară. Antamând, prin aceste considerente și motivul referitor la greșita apreciere a instanțelor în sensul că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, nici acest motiv de recurs nu este fondat. Titlul de proprietate indicat de reclamant ca fiind actul de vânzare-cumpărare încheiat la 9 ianuarie 1946 prevede o suprafață de 228 mp în Pitești, iar în petitul cererii de chemare în judecată, reclamantul a solicitat retrocedarea terenului în suprafață totală de 425 mp.

Mai mult, sub același aspect al legitimării procesuale, certificatul de moștenitor (prezentat într-o copie parțial ilizibilă) de pe urma defunctului B.I. cuprinde ca moștenitori legali pe B.A., soție supraviețuitoare, căreia îi revine o cotă de ¼; B.M. în calitate de fiu, B.G., fiică iar B.L., fiică, cărora le revin cotele menționate în extrasul de pe copia prezentată, nu face dovada dreptului de proprietate. De altfel, în masa succesorală a defunctului B.I., decedat la 11 iulie 1960, este prevăzută doar cota de ½ din terenul în suprafața de 300 mp. Cererea de retrocedare a terenului, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 este formulată doar de reclamantul B.M., deși în certificatul de moștenitor, mai sus evidențiat figurează și alți moștenitori legali, acțiunea cu care a fost investită instanța având ca reclamant, un singur moștenitor, cu încălcarea regulii unanimității.

Nici sub aspectul formei înscrisul prezentat ca având valoarea unui titlu de proprietate nu întrunește rigorile legale în materie, în raport de prevederile art. 1188 C. civ. Concluzionând, Curtea va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) teza a II a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul B.M. împotriva deciziei nr. 43/A din 20 iunie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.