ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6041/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 132 din 24 mai 2000, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul P.S. la următoarele pedepse: - 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen.; - 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., s-au contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost obligat inculpatul P.S. să achite părții civile SC A. Berezeni, suma de 79.964.100 lei, reprezentând despăgubiri civile. Totodată, inculpatul a fost obligat să achite statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 250.000 lei, onorariul pentru apărătorul din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 19 august 1998, inculpatul P.S. s-a prezentat la sediul SC A. din com. Berezeni, jud. Vaslui și spunând că se numește I.V. și că este reprezentantul SC L. SRL Câmpina, și-a manifestat intenția de a cumpăra o cantitate de zahăr și brânză telemea. Directorul societății a aprobat livrarea a 10 t zahăr și o tonă brânză telemea, în valoare totală de 79.964.100 lei, întocmindu-se în acest sens factura nr. 0069028 din 19 august 1998. Pentru plata mărfii inculpatul a detașat dintr-un carnet cec emis de Agenția Câmpina a B.R.D.

fila cu seria H 003 nr. 00279014, care era semnată și ștampilată la rubrica trăgător, restul datelor fiind completate de contabila unității. În aceeași zi inculpatul P.S. a transportat marfă, cu o mașină închiriată, la Galați. La data de 25 august 1998, SC A. SA Berezeni a introdus fila cec respectivă la plată la Agenția Huși a B.R.D., dar unitatea bancară plătitoare, respectiv Agenția B.R.D. Câmpina, cu faxul nr. 912/25.08 1998 a refuzat plata, motivând că fila respectivă face parte dintr-un carnet care a fost declarat furat la data de 7 august 1998 de către titular. Vinovăția inculpatului pentru cele două fapte reținute în sarcina sa rezultă, fără echivoc, din probele administrate în faza de urmărire penală și pe parcursul cercetării judecătorești.

Inculpatul P.S. s-a sustras de la urmărirea penală și a lipsit de la judecata în fond, deși citarea cestuia s-a făcut la ultimul domiciliu cunoscut și la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-au săvârșit infracțiunile, respectiv Consiliul Local Berezeni, jud. Vaslui. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, invocând nelegalitatea hotărârii. Motivându-și apelul, inculpatul a susținut că nu a cunoscut existența acestei cauze pe rolul Tribunalului Vaslui, întrucât nu a fost legal citat și nu a primit copia de pe dispozitivul hotărârii pronunțate. A precizat că la adresa unde a fost citat și unde i s-a comunicat copie după dispozitivul sentinței nu mai locuiește de 10 ani.

Despre existența hotărârii de condamnare a aflat abia la data de 27 mai 2002, când a fost pus în executare mandatul de executare a pedepsei. A susținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 364 C. proc. pen. și a solicitat admiterea apelul, desființarea hotărârii pronunțate și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare, cu legala sa citare în vederea administrării de probe în apărare. Curtea de Apel Iași, verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a dispus, prin decizia penală nr. 243 din 1 iulie 2004, respingerea ca tardiv a apelului formulat de inculpatul P.S. contra sentinței penale nr. 132 din 24 mai 2000 a Tribunalului Vaslui. Nemulțumit de soluția instanței, inculpatul a declarat recurs, considerând că apelul ce i-a fost respins ca tardiv, fusese formulat în termen, conform dispozițiilor art. 363 alin. (1) și (3) C. proc.

pen. Motivându-și recursul inculpatul susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 385 9 pct. 2 1 C. proc. pen. și drept consecință solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre o legală cercetare la organele de urmărire penală, ori la instanța de fond, întrucât a fost citat la o altă adresă decât cea la care locuiește de peste 10 ani. Recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Susținerile inculpatului P.S. că nu a fost legal citat pe parcursul urmăririi penale și nici la instanța de fond nu pot fi primite, întrucât așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului acesta s-a sustras de la urmărirea penală și de la cercetarea judecătorească.

Astfel, organele de urmărire penală au depus diligențe pentru găsirea inculpatului, făcând verificările de rigoare la Centrul Militar București, D.G.P., Primăria municipiului Galați și Serviciul Pașapoarte. De asemenea, prin Ordinul nr. S/206053 din 21 septembrie 1998, inculpatul P.S. a fost dat în urmărire generală. Mai mult decât atât, pe data de 26 mai 1999, organele de poliție s-au deplasat în București, la locuința soacrei sale și din spusele vecinilor au aflat că inculpatul P.S. nu a mai fost văzut la adresa respectivă de la începutul anului 1998, soția lui fiind arestată. Conform dispozițiilor cuprinse în art. 177 C. proc. pen., învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar în caz de schimbare a adresei, este citat la noua adresă numai dacă a încunoștiințat instanța de judecată de schimbarea intervenită.

Dacă nu se cunoaște adresa unde locuiește inculpatul și nici locul de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea. Or, în speța da față instanța de fond a acordat trei termene și pentru fiecare din acestea inculpatul P.S. a fost citat la domiciliul cu care figura la Evidența populației și la Consiliul local al comunei Berezeni, jud. Vaslui. Așa fiind, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 385 9 pct. 21 C. proc. pen. Sentința penală nr. 132 din 24 mai 2000 a Tribunalului Vaslui a rămas definitivă prin neapelare, iar la data de 16 iunie 2000, tribunalul a emis mandatul de executare a pedepsei nr. 197/2000, mandat care a fost pus în executare la data de 27 mai 2002, când inculpatul a fost încarcerat și depus în Arestul I.G.P.R.

– D.C.P. Apelul care a investit Curtea de Apel Iași a fost înregistrat pe rolul Tribunalul Vaslui la data de 15 martie 2004. În condițiile în care inculpatul a lipsit atât la judecată, cât și la pronunțarea hotărârii, în cauză puteau fi invocate dispozițiile art. 365 C. proc. pen., care reglementează apelul peste termen, dacă hotărârea ar fi fost atacată nu mai târziu decât 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile. Cum inculpatul a fost încarcerat la data de 27 mai 2002, dată la care a aflat de existența mandatului de executare a pedepsei, promovarea căii de atac abia la 15 martie 2004 apare ca tardivă. Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.S., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În baza dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.S. împotriva deciziei penale nr. 243 din 1 iulie 2004 a Curții de Apel Iași. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă inculpatul recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 noiembrie 2004.