ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 107/2003

S-a

luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței penale

nr.843 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei Târgoviște, deciziei penale nr.562 din

5 octombrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița și deciziei penale nr.1481 din 27

decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul F.P.V.

S-a

prezentat intimatul inculpat F.P.V., aflat în stare de libertate, asistat de

avocat T.I., apărător desemnat din oficiu, lipsă fiind intimata parte civilă

S.C. O” S.A. Târgoviște.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Magistratul

asistent a prezentat referatul asupra cauzei, după care, nemaifiind alte

cereri, s-a constatat dosarul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul în

fond.

Procurorul

a susținut și dezvoltat oral motivele recursului în anulare depuse în scris la

dosarul cauzei și a solicitat admiterea acestuia, așa cum a fost formulat.

Apărătorul

inculpatului a lăsat soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

Inculpatul,

în ultimul cuvânt a susținut că este nevinovat.

C U R T E A

Asupra

recursului în anulare de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin

sentința penală nr.843 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei Târgoviște a fost

condamnat inculpatul F.P.V.   la  pedeapsa  de  un  an închisoare  pentru

săvârșirea  tentativei  la  infracțiunea  de   înșelăciune, prevăzută de art.20

raportat la art.215 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea

situație de fapt :

La

data de 14 decembrie 1999, inculpatul F.P.V. s-a prezentat la S.C. „O” S.A.

pentru a cumpăra 1000 kg hârtie deșeu, obținând aprobarea pentru cantitatea de

950 kg la prețul de 6.575 lei/kg.

Profitând

de faptul că i s-a eliberat avizul de expediție înainte de încărcarea și

cântărirea mărfii, inculpatul a întocmit formele de achiziție pentru cele 950

kg hârtie deșeu, după care l-a indus în eroare pe D.L., responsabil cu

manipularea mărfii, susținând că a primit aprobarea pentru 1685 kg.

În

aceste condiții, inculpatul a primit în plus 735 kg hârtie, în valoare de

5.895.802 lei, fiind depistat la ieșirea din unitate.

Situația

de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale încheiate de

organele de urmărirea penală, dispoziției de livrare, avizul de însoțire a

mărfii, factura fiscală, adreselor societății „O” S.A., rapoartelor întocmite

de gardienii publici, probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Tribunalul

Dâmbovița, prin decizia penală nr.562 din 5 octombrie 2001, a respins apelul

formulat de inculpat iar Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr.1481

din 27 decembrie 2001, a respins recursul declarat de același inculpat.

Împotriva

acestor hotărâri procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție a declarat recurs în anulare în baza art. 409, 410 alin.1 partea I

pct.7 din Codul de procedură penală, învederând că faptei săvârșite de inculpat

i s-a dat o greșită încadrare juridică, în cauză erau îndeplinite cerințele

art.20 raportat la art.215 alin.1 și 3 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul

penal, și nu de art.20, 215 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.b din același cod,

așa cum eronat a reținut instanța de fond, instanțele de control judiciar

neavând posibilitatea legală să îndrepte greșeala în lipsa sesizării de către

procuror.

Recursul

în anulare este fondat.

Conform

art.215 alin.3 din Codul penal, înșelăciunea în convenții, constă în inducerea

sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executorii

unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu

ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate.

Or,

inculpatul a comis infracțiunea cu ocazia executării contractului de vânzare

cumpărare existent între partea civilă S.C. „O” S.A. și Asociația Familială

al  cărui reprezentant  era, deoarece, conform art. 1295 din Codul civil,

vânzarea este considerată ca perfectată între părți îndată ce acestea s-au

învoit asupra lucrului și prețului, nefiind necesară prima scuză.

În

aceste condiții fapta inculpatului trebuia încadrată și în dispozițiile alin.3

din art.215 din Codul penal, nu numai în alin.1 din același text.

Pe

de altă parte, din actele aflate la dosar, respectiv fișa antecedentelor

penale, rezultă că inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 6 luni

închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru tentativă

la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art.208,

209 lit.g și i, cu aplicarea art.74-76 din Codul penal, prin sentința penală

nr.244 din 7 iulie 1998 a Judecătoriei Sebeș. De asemenea, prin sentința penală

nr.182 din 11 mai 1999 a aceleiași judecătorii, definitivă prin neapelare,

inculpatul a mai fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii rutiere prevăzută de art.36 alin. 2 din Decretul nr.328/1966, iar

în baza art.85 din Codul penal a fost anulată suspendarea condiționată a

pedepsei de 6 luni aplicată prin sentința penală nr.244/1998, pedeapsă care a

fost contopită cu cea de 2 ani stabilită în cauză, în total 2 ani închisoare și

care a fost, de asemenea, suspendată condiționat, conform art.81 din Codul

penal, pe durata termenului de încercare de 4 ani.

Totodată,

conform art.37 lit.a din Codul penal constituie recidivă postcondamnatorie când

după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii

mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție,

înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în

stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracțiune este

închisoarea mai mare de 1 an.

Inculpatul,

condamnat definitiv la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare prin sentința

penală nr.182/1999 a Judecătoriei Sebeș, cu suspendarea condiționată a

executării pedepsei, a comis în timpul executării acesteia, o nouă infracțiune

cu intenție, infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este

închisoarea mai mare de 1 an.

Potrivit

art.83 din Codul penal, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat

săvârșește din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare

definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea

condiționată și dispune executarea în întregime a pedepsei care nu se

contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.

Așadar,

instanța de fond trebuia să constate că inculpatul a comis tentativa de

înșelăciune din data de 14 decembrie 1999, în cursul termenului de încercare

stabilit prin sentința penală nr.182 din 11 mai 1999 a Judecătoriei Sebeș și pe

cale de consecință trebuia să aplice art.83 din Codul penal și să revoce

suspendarea condiționată a pedepsei anterioare de 2 ani închisoare, urmând ca

inculpatul să o execute alături de cea aplicată în cauză.

Neprocedând astfel, instanța de

fond a aplicat o hotărâre nelegală, motiv pentru care recursul în anulare va fi

admis, se vor casa hotărârile pronunțate cu privire la încadrarea juridică a

faptei.

În temeiul art.334 din Codul de

procedură penală se va schimba încadrarea juridică a faptei din art.20 raportat

la art.215 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.b din Codul penal, în art.20 raportat

la art.215 alin.1 și 3 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, text în baza

căruia inculpatul va fi condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei au

fost avute în vedere dispozițiilor art.72 din Codul penal, ținându-se seama de

pericolul social concret al faptei comise, de valoarea modică adusă părții

civile, de datele ce caracterizează persoana făptuitorului care este recidivist

și a avut o poziție oscilantă privind fapta săvârșită.

Conform art.83 din Codul penal

se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr.182 din 11 mai 1999 a Judecătoriei

Sebeș, pedeapsă ce se va adăuga la pedeapsa stabilită în prezenta hotărâre, în

final inculpatul va executa 2 ani și 3 luni închisoare.

Conform art.192 alin.3 din

Codul de procedură penală onorariul apărătorului din oficiu se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței penale

nr.843 din 18 iunie 2001 a Judecătoriei Târgoviște, deciziei penale nr.562 din

5 octombrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița și deciziei penale nr.1481 din 27

decembrie 2001 a Curții de Apel Ploiești, privind pe inculpatul F.P.V..

Casează hotărârile atacate, cu privire la încadrarea juridică dată

faptei de înșelăciune.

În baza dispozițiilor art.334 Cod procedură penală, schimbă

încadrarea juridică a faptei din art.20 raportat la art.215 alin.1 cu aplicarea

art.37 lit.b Cod penal în art.20 raportat la art.215 alin.1 și 3 Cod penal cu

aplicarea art.37 lit.a Cod penal, text în baza căruia îl condamnă pe inculpat

la 3 luni închisoare.

Conform art.83 Cod penal revocă suspendarea condiționată a

executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr.182 din 11 mai 1999 a Judecătoriei Sebeș, pedeapsă ce se va executa

alături de pedeapsa din prezenta hotărâre, inculpatul având în final de

executat 2 ani și 3 luni închisoare.

Face aplicarea art.71, 64 Cod penal.

Onorariul avocatului din

oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată

în ședință publică, azi 10 ianuarie 2003.