ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1498/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70 din 27

iunie 2002, Tribunalul Călărași a condamnat pe inculpatul I.C. la 16 ani

închisoare și 8 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de

omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. a) și

i) din același cod.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Pe latură civilă s-a luat act că

partea vătămată V.M. nu s-a constituit parte civilă.

Totodată, inculpatul a fost obligat

la plata, către partea vătămată, a sumelor de câte 200.000 lei cu titlu de

prestație periodică pentru fiecare din cei 4 (patru) minori rămași de pe urma

decesului victimei, obligația întinzându-se de la rămânerea definitivă a

hotărârii până la majoratul fiecăruia.

Prin aceeași hotărâre, s-a mai

dispus, în ce privește plângerea părții vătămate R.T., disjungerea și, deci,

trimiterea spre soluționare, la Judecătoria Oltenița, pentru infracțiunea de

lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., faptă în

sarcina lui I.F.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt.

În noaptea de 31 martie 2002,

inculpatul, aflat în stare de ebrietate, amintindu-și că în zonă a auzit, din

zvon public, că unii tineri și-au propus să-i bată fiii, în intenția de a sta

de vorbă cu aceștia, și-a îmbarcat copiii într-o autoutilitară și s-a deplasat

la discoteca din centrul localității Curcani, județul Călărași.

Negăsindu-i pe cei bănuiți,

inculpatul a băut alcool în compania lui V.G., cunoscut întâlnit în local, cu

acesta însă, la un moment dat, s-a certat și s-au lovit, diferendul fiind

aplanat de administratorul barului.

După un timp, sesizând că V.G.,

însoțit de R.T., au părăsit localul, inculpatul, la volanul autoutilitarei, i-a

depășit pe cei doi și hotărându-se să-l bată pe V.G., a întors vehiculul și a

oprit în dreptul lor.

Fiul inculpatului, I.F., intuind

ceea ce urma să facă tatăl lui, l-a văzut luând din mașină o bară din fier, cu

ea lovindu-l pe V.G.

Deși acesta s-a prăvălit la pământ,

inculpatul a continuat să-l lovească cu picioarele, iar după ce i-a mutat

trupul la partea din față a vehiculului, l-a lovit în cap cu aceeași bară.

Între timp, minorul I.F., pentru a-l

alunga pe R.T., l-a lovit cu pumnii și picioarele, acesta, după ce s-a

îndepărtat, alertându-i pe unii consăteni întâlniți.

Un grup dintre aceștia, veniți la

mașină înarmați cu scânduri luate din garduri, l-au pus pe fugă pe inculpat,

dar nereușind să oprească vehiculul condus de acesta, i-au spart parbrizul.

Raportul de constatare medico –

legală (autopsie), a reținut că moartea lui V.G. a fost violentă și ea s-a

datorat dilacerării cerebrale, contuziei cerebrale și hemoragiei meningo –

cerebrale consecutivă unui traumatism cranio – cerebro – toraco – lombar, cu

multiple fracturi și rupturi de organe interne.

Împotriva sentinței, au declarat

apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, inculpatul și partea

vătămată V.M.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 672 din 29 octombrie 2002, a admis apelurile declarate

de parchet și de partea vătămată, a desființat sentința numai cu privire la

latura civilă și l-a obligat pe inculpat să plătească prestația periodică cu

începere de la data de 1 aprilie 2002 și până la încetarea stării de nevoie a

fiecărui minor.

Prin aceeași hotărâre, s-a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva deciziei instanței de

apel, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,

inculpatul și partea vătămată V.M.

În recursul declarat, parchetul a criticat

hotărârile pentru greșita încadrare juridică a faptei, sens în care a susținut

că aceasta este infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen.,

raportat la art. 175 lit. i) din același cod, pentru netemeinicia pedepsei

aplicate inculpatului, considerată a fi prea blândă, precum și pentru nelegala

soluționare a laturii civile, cu referire la datele până la care se întinde

obligarea la plata prestațiilor periodice cuvenite minorilor, recurentul

susținând că obligația subzistă până la împlinirea vârstei majoratului.

Partea vătămată recurentă a criticat

hotărârile numai cu privire la soluționarea laturii penale, respectiv

netemeinicia pedepsei aplicată inculpatului și greșita condamnare numai a

acestuia, în opinia sa fapta îndreptată împotriva vieții soțului ei, a fost

săvârșită de mai mulți participanți.

Inculpatul și-a motivat recursul pe

nelegala stabilire a situației de fapt, în cauză el fiind provocat să

săvârșească fapta, precum și pe netemeinicia pedepsei, considerată a fi fost

individualizată fără luarea în considerare a unor circumstanțe atenuante

personale.

Recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpat sunt fondate pentru

considerentele ce urmează:

Premeditarea prevăzută în art. 175

lit. a) C. pen., ca agravantă a infracțiunii de omor, presupune realizarea a

două cerințe, și anume: pe de o parte, luarea rezoluției trebuie să preceadă un

oarecare timp activitatea materială, iar, pe de altă parte, această hotărâre,

mai dinainte luată, trebuie să se concretizeze în anumite activități de

pregătire a infracțiunii, cum ar fi: culegerea și obținerea de informații,

procurarea de mijloace materiale pentru acționare asupra celui sau celei spre

care s-ar îndrepta fapta de pericol, pândirea acesteia, determinarea ei, în

vreun fel, să vină în apropierea făptuitorului ș.a.

În cauză, inculpatul, deși a plecat

de acasă cu intenția de a sancționa în vreun fel pe niște presupuși viitori

atacatori ai copiilor lui, cărora nu le aflase numele, a consumat alcool în compania

lui V.G., acesta nefigurând printre persoanele căutate de el, chiar s-au

certat, iar agresiunea îndreptată împotriva lui, intempestivă, a fost urmarea

rezoluției luate instantaneu, obiectul folosit aflându-se în vehicul, deci la

îndemâna inculpatului.

Neexistând împrejurări concrete,

dintre acelea ce pot caracteriza premeditarea, în cauză, deci, nu se poate face

aplicarea agravantei prevăzută în art. 175 lit. a) C. pen.

Ca atare, pentru acest motiv,

recursurile declarate de parchet și de inculpat fiind fondate, în baza

dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., se va schimba încadrarea juridică a

faptei în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen.,

raportat la art. 175 lit. i) din același cod.

În ce privește pedeapsa pentru

infracțiunea reținută, în acord cu criteriile generale de individualizare

prevăzute în art. 72 C. pen., fapta având grad ridicat de pericol social, ea

fiind îndreptată împotriva vieții, valoare supremă ocrotită de legea penală,

săvârșirea ei derulându-se fără ca victima să fi agresat în vreun mod

inculpatul, iar loviturile aplicate ei fiind de intensitate și, deci, cu

consecințe privind zone vitale, 16 ani închisoare și 8 ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., se apreciază că vor corespunde scopului pedepsei astfel cum

prevede art. 52 C. pen.

Privind motivul de recurs formulat

de parchet în ce privește durata întinderii prestației periodice datorată de

inculpat fiecărui copil minor rămas urmare decesului victimei, se rețin

următoarele:

Potrivit art. 86 alin. (1) din C.

fam., obligația de întreținere există între părinți și copii.

Alin. (3) al acestui text de lege,

prevede că descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere oricare

ar fi pricina nevoii în care el se află.

Alin. (2) al art. 8 din Decretul nr.

31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice, act normativ în

vigoare la data judecării cauzei, prevede că „persoana devine majoră la

împlinirea vârstei de optsprezece ani”.

În virtutea acestor dispoziții,

inculpatul este dator să plătească prestația periodică stabilită pentru fiecare

din minorii victimei, până la împlinirea, de către ei, a vârstei majoratului,

respectiv optsprezece ani.

Referitor recursului declarat de partea

vătămată V.M., acesta este tardiv.

Conform art. 385

3

C.

proc. pen., termenul de declarare a recursului, este de 10 zile.

Alin. (2) al acestui text procedural

penal, prevede că dispozițiile art. 363 – art. 365 privind data de la care

curge termenul, se aplică în mod corespunzător.

Alin. (3) al art. 363 prevede că

„pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare, termenul

curge de la pronunțare.

În acest context, se reține că

recurenta parte vătămată, la termenul de judecată 29 octombrie 2002, termen la

care s-a pronunțat decizia instanței de apel, a fost prezentă personal.

Partea vătămată a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, la data de 18 noiembrie 2002, deci cu

depășirea termenului legal, acelor de 10 zile.

În aceste condiții, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de partea vătămată va fi

respins ca tardiv declarat.

Recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpat fiind fondate, așa cum s-a

detaliat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., vor fi admise și se va proceda corespunzător dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul I.C. împotriva

deciziei penale nr. 672 din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Casează decizia atacată, precum și

sentința penală nr. 70 din 27 iunie 2002 a Tribunalului Călărași cu privire la

încadrarea juridică dată faptei și la soluționarea laturii civile a cauzei,

respectiv data până la care inculpatul datorează prestația periodică.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de omor calificat,

prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. a) și i) C. pen., în

infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175

lit. i) C. pen. și în baza acestor din urmă texte de lege, condamnă pe

inculpatul I.C. la pedeapsa de 16 ani închisoare și 8 ani interzicerea

exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Stabilește că inculpatul datorează

plata prestației periodice până la majoratul fiecărui copil minor al victimei.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 2 aprilie 2002, la 25 martie 2003.

Respinge, ca tardiv, recursul

declarat de partea vătămată V.M. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pe recurenta parte vătămată

la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 martie 2003.