ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2955/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2955/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr. 2623/CM/2003, reclamantul H.P. a chemat în judecată pe pârâta SN T.R.
SA pentru a fi obligată să-i plătească drepturile bănești actualizate în raport de indicele de inflație, neacordate ca urmare a disponibilizărilor colective intervenite, precum și în vederea constatării, prin hotărâre judecătorească, a nulității clauzelor privitoare la plățile compensatorii din actul adițional la contractul colectiv de muncă vizând perioada 2000 – 2002 și a protocolului din 29 martie 2002. Prin încheierea din 27 noiembrie 2003, instanța sesizată a disjuns de capătul principal de acțiune, a cărui judecată a fost suspendată, soluționarea cererii vizând constatarea nulității clauzelor referitoare la plățile compensatorii din contractul colectiv de muncă și a protocolului din 29 martie 2002. Prin sentința civilă nr. 2292 din 4 decembrie 2003, Tribunalul Gorj, secția litigii și conflicte de muncă, și-a declinat competența de soluționare a capătului de cerere disjuns în favoarea Tribunalului București, reținând, în esență, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 68 lit. b) și ale art. 72 din Legea nr. 168/199, deoarece sediul pârâtei se află în Municipiul București.
Sentința a rămas definitivă prin nerecurare. Tribunalul București, secția a VIII – a conflicte de muncă și litigii de muncă, primind dosarul cauzei, l-a înregistrat la nr. 1119/L.M./2004. Prin sentința civilă nr. 870 din 27 februarie 2004, această instanță, soluționând excepția necompetenței teritoriale ridicată din oficiu pe considerentul că reclamantul domiciliază în Municipiul Târgu Jiu, în raport de prevederile art. 284 alin. (2) C. muncii, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj. Și această hotărâre a rămas definitivă prin nerecurare. Ivindu-se conflict negativ de competență între cele două instanțe, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., dosarul cauzei a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție spre a decide potrivit art. 22 alin. (3) din același cod.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma legislației muncii și a dispozițiilor codului de procedură civilă privitoare la competența teritorială în materia conflictelor de muncă, Curtea constată, pentru considerentele ce vor fi prezentate, că nu Tribunalul București, ci Tribunalul Gorj este competent să judece pricina. În primul rând, este de reținut că litigiul a fost declanșat după data de 1 martie 2003, când a intrat în vigoare Codul Muncii. Potrivit art. 284 alin. (1) C. muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform Codului de procedură civilă. În alin. (2) al aceluiași text se prevede că cererile referitoare la cauzele menționate în alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.
Așadar, în materia conflictelor de muncă, în primă instanță competența materială de soluționare a litigiilor aparține tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. b 1 )C. proc. civ. iar competența teritorială revine instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul reclamantul. Pentru evitarea oricărui echivoc cu privire la aspectul stabilirii competenței teritoriale a instanței chemată să judece pricina, se impun și următoarele precizări: Art. 298 alin. (2) C. muncii cuprinde prevederea potrivit căreia „pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orie alte dispoziții contrare”. Cum dispozițiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt contrare prevederii din art. 298 alin. (2) C .muncii menționat mai sus, se impune concluzia că acestea au fost abrogate implicit.
În consecință, constatând că reclamantul domiciliază în Municipiul Târgu Jiu, în raport de considerentele arătate, urmează a stabili competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte și litigii de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește competența de soluționare a litigiului de muncă promovat de H.P., în contradictoriu cu SC T.R. SA București, în favoarea Tribunalului Gorj, secția conflicte și litigii de muncă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.