ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2349/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 481 din 19

noiembrie 2002, Tribunalul Prahova a admis contestația la executare formulată

în temeiul art. 461 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, privind pe condamnatul E.I., și în consecință a dispus

modificarea dispozitivului sentinței penale nr. 35 din 2 aprilie 1993,

pronunțată de Tribunalului Prahova și rămasă definitivă prin decizia penală nr.

916 din 4 aprilie 1995, a Curții Supreme de Justiție, privind condamnarea

inculpatului E.I., la pedeapsa de 20 ani închisoare și 8 ani interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., în sensul că, în

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată și perioada reținerii din

17 septembrie 1992.

Celelalte dispoziții ale sentinței

au fost menținut.

S-a dispus anularea mandatului de

executare a pedepsei închisorii nr. 50 din 27 aprilie 1995, emis de Tribunalul

Prahova și s-a emis un nou mandat conform prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare avansate de

stat au rămas în sarcina acestuia, dispunându-se plata sumei de 150.000 lei,

reprezentând onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 35 din 2 aprilie 1993,

a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 916 din 4

aprilie 1995, a Curții Supreme de Justiție, inculpatul E.I. a fost condamnat la

o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. și art. 181 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen.

Din pedeapsa aplicată a fost dedusă

perioada arestului preventiv, începând de la 18 septembrie 1992, la zi, fără a

se computa și durata reținerii de 24 ore, din data de 17 septembrie 1992.

Instanța de executare a constatat

că, sub acest aspect, există o nelămurire cu privire la hotărârea care se

execută, potrivit dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen. și, în

consecință, constatând temeinicia contestației, a dispus admiterea acesteia și

deducerea perioadei reținerii din 17 februarie 1992 din durata pedepsei

aplicate condamnatului.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia penală nr. 47 din 27 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul

declarat de condamnatul E.I. și a dispus obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300.000 lei, onorariul

apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Instanța de apel a reținut că

apelantul nu a formulat critici împotriva hotărârii judecătorești, solicitând

numai să i se comunice motivele admiterii contestației la executare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs condamnatul E.I. solicitând admiterea acesteia și pe fond respingerea

contestației la executare, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta nu este întemeiat.

Potrivit dispozițiilor art. 461 lit.

c) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii se poate face atunci

când se ivește vreo nelămurire, cu privire la hotărârea care se execută.

O astfel de situație este și cea în

care se invocă existența unui calcul greșit privitor la computarea reținerii și

arestării preventive.

Ori, instanțele de judecată au

stabilit în mod corect faptul că, deși condamnatul E.I. a fost reținut pe timp

de 24 ore, pe data de 17 septembrie 1992, această perioadă nu a fost computată

din durata pedepsei aplicate, astfel cum o cer dispozițiile art. 88 C. pen.

Prin urmare, în mod corect instanța

de fond a admis contestația la executare, formulată de Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, dispunând, în favoarea condamnatului, deducerea corectă a

reținerii și arestării preventive.

Așa fiind, și constatând din oficiu

că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondat

recursul declarat de condamnatul E.I., dispunând obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

Î

N NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de condamnatul E.I., împotriva deciziei penale nr. 47 din 27 ianuarie 2003, a

Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe recurent la plata sumei de

650.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

150.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

20 mai 2003.