Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.09.2004
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7200/2004

HOTĂRÂRE
28.09.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7200/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 ianuarie 2004, reclamanta B.R. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Prahova, solicitând anularea hotărârii nr. 900 din 20 noiembrie 2003 și recunoașterea calității sale de beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că, după 30 august 1940, în urma Dictatului de la Viena, părinții săi s-au refugiat din Sânicolaul Mare, județul Bihor, în localitatea Sânpetru, județul Mureș, ea fiind născută după refugiu. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 33 din 23 ianuarie 2004, a respins acțiunea.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamanta, susținând în esență că, în mod greșit instanța de fond i-a respins acțiunea, cu toate că a dovedit că a suferit aceleași privațiuni, ca și părinții săi, care au fost nevoiți să se refugieze din motive etnice. Recursul este fondat, pentru următoarele considerente. Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 16 aprilie 1943, în localitatea unde părinții ei se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este de necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G.

nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor. Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice. Așa fiind, recursul declarat de reclamantă urmează a fi admis, se va modifica sentința atacată și în fond, se va admite acțiunea, se va anula hotărârea contestată și se va obliga pârâta, să-i acorde reclamantei, drepturile solicitate.

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta B.R. împotriva sentinței civile nr. 33 din 23 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta B.R. Anulează hotărârea nr. 900 din 20 noiembrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Prahova și o obligă pe aceasta, să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 16 aprilie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 mai 2003. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8839/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 294/F din 9 decembrie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea în contenci
ÎCCJ 2004-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7704/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 ianuarie 2004, reclamantul V.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 8859 din 12 decembrie 2003, emisă de pârâta Casa Județ
ÎCCJ 2004-10-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7679/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 septembrie 2003, reclamanta P.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 4263 din 21 februarie 2003, emisă de pârâtă și obliga
ÎCCJ 2004-02-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 510/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 21 martie 2003 reclamanta D.M. a solicitat anularea Hotărârii nr. 4428 din 7 martie 2003 emisă de Casa Județeană de Pensii B
ÎCCJ 2004-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 138/2004
, cu modificările și completările ulterioare, reținând că, fiind copil născut în tipul refugiului părinților săi, reclamanta a dobândit același statut, devenind și ea refugiată în statul primitor. Impotriva sentinței a declarat recurs, în t
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă